pumn

Sunt jar

sunt jar aprins şi ard în fiecare noapte
În dimineţi cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu şoapte
Şi tot ce- n jurul meu zăresc....

Iubesc viaţa, ţin cu disperare
De clipa care mi-a rămas
Mă voi topi într-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas

Dar nimeni nu-i iertat de timpul
Ce ţine-n pumn întregul univers
Eu scriu şi m-amăgesc cu visul
De a lăsa în urma mea un vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt jar

sunt jar aprins si ard in fiecare noapte
In dimineţi cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu şoapte
Si tot ce- n jurul meu zăresc....

Iubesc viaţa, ţin cu disperare
De clipa care mi- a rămas
Mă voi topi intr-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas

Dar nimeni nu- i iertat de timpul
Ce ţine-n pumn intregul univers
Eu scriu si m-amăgesc cu visul
De a lăsa in urma mea un vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele-ntuneric

În mine iarna seamănă-ntuneric,
Schelete de zăpezi cu trupul sferic.

În codul roşu cu zbatere albastră
Un pumn de sânge-i nemăsura noastră.

Vreau să merg cu răsăritu-n gând
Cosind cu dinţii paşii din mormânt.

Un snop de răni pe-o torţă de făină
Poartă îngerii pe umeri de lumină.

Pleava de stele intră în ogradă
Pe roata timpului rămasă-ntr-o obadă.

Cu şira degradată se-ncruntă orizontul
Să cotropească marea şi munţii, ca netotul.

Aşa intrăm în marele-ntuneric
Împingând zăpada cu scheletul sferic!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tenebră şi lumină

De rele s-a cutremurat pământul,
Ranchiuna, lăcomia-s la putere...
În cele două vaste emisfere
Tot răul şi-a impus guvernământul.

Va reuşi în timp a lumii vrere
Să-şi facă auzit discret cuvântul
Ajuns la Domnul nostru sfântul,
Să ne trimită strop de mângâiere?

Lăsându-se telurica tăcere,
Se iscă din tenebră o lumină
A vieţii ce speranţa noastr-o cere
Şi credem cu ardoare c-o să vină.

Cum veşnicie pare aşteptarea,
Un pumn căuş seca-va toată marea!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţul Ted

Lui Ted, un băieţel neascultător,
i-a intrat o idee-n căpşor
şi-a-nchis, de-a jocului plăcere,
câteva muşte-ntr-un borcan cu miere.

Dar tatăl lui i-a dat un pumn de zaharicale
şi-apoi l-a-nchis în casă; Ted, podidit de jale.
A plâns de dimineaţă până înspre seară,
când tatăl i-a spus: "Vezi cum timpul zboară?

Nu-i răni pe cei mai mici decât tine
şi nu face altora lucruri care nici ţie nu-ţi fac bine!"

poezie de Stanisław Jachowicz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţ de stele

De pe cerul rece, înstelat,
am furat un pumn de stele
şi pe- un ţărm îndepărtat,
am început a mă juca cu ele...

Sta Luna paznic peste boltă,
îşi număra turma de astre...
Când mă vede, se revoltă,
aruncând fulgere albastre.

Spăşit, în noapte mă-ntorc,
scot din buzunar câteva stele,
mintea insistent mi-o storc...
Ce-aş fi vrut să fac cu ele?

N-aş fi vrut să fac nimic cu ele,
am vrut numai să le ating
şi am devenit un hoţ de stele,
să le fur... cât nu se sting.

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plâng

Te-am pierdut, Iubire, te-am pierdut
Pe drumul fără început
Te-aş căuta în maldărul de flori
Cântat în seri târzii la şezători

Nu te găsesc niciunde şi nicicând
Îmi eşti doar amintire într-un gând
Încerc să te găsesc a fi din nou
Iubirea mea în vers şi în ecou

În luminişul vesel dintre fagi
Tu mi-ai cerut din pumn doar fragi
Îmi amintesc odată un sărut
Acum doar plâng şi vreau ca să te uit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea viselor deşarte

Oare lumea asta poate,
Fi măcar cu-un dram mai bună?
O fi treaz cel ce socoate,
Că nu-i viaţa doar minciună?

Că din câtă fericire,
Dată ni-i la fiecare,
Să cedăm, e cu mărire,
Un crâmpei la cel ce n-are?

Că averi, ce-am strâns pe lume,
Vamă le lăsăm, sărmană,
Când speranţa n-are nume,
Şi e moartea suverană?

Scris-am eu în astă carte,
Dar în mine cine scrise?
Cine dă trei oale sparte,
Pe un pumn de biete vise?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui filosof indian

Cea mai înaltă capacitate a inteligenţei umane este exemplul!
Oamenii se iau unii după alţii!
Observând nu schimbi nimic in jurul tău...
Judecând îi turbezi cu pietrele aruncate în jurul unei flori de tine sădite şi ruptă în fiecare zi, răsădită iar si iar, ruptă mereu în ochii tăi...
Ia un pumn de pământ şi o sămânţă şi dăruieştele celui ce rupe, nu-l mai privi cum distruge. Căci în tine poate încolţi ruperea în două...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!