plimbare de seara

Scrisoare

O, Leonid Dimov, e seară
Şi trec femei cu trupuri lungi
Ca nişte viespii uriaşe
Pe care nu poţi să le-alungi
Cu mâna leneşă din minte,
Femei cu sâni licenţioşi
Umflaţi de-un înger pneumatic
Pîn' la delir în pluşuri roş,
Femei ce ne-ar lăsa-n burice,
Plutind pe pântec, să murim
Fără speranţe, fără apă,
Cum pe corăbii Gordon Pym
Halucinând vechi etichete
Pe butoiaşele cu spirt.
O, Leonid Dimov, e seară
Şi eu beau singur într-un birt.

poezie de Emil Brumaru (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ultimei seri

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară...
Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară -
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!...
Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea...
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!...

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale...
Supremă chemare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lună nouă, într-o seară...

Pe lună nouă, într-o seară,
M-a părăsit iubitul. Şi...?
"O, dansatoarea mea pe sfoară,
Cam cât vei supravieţui?"

Eu i-am răspuns că nu mă doare
Şi că-i mai bine pentru noi,
Dar să m-aline nu-s în stare
Nici cele patru cape noi.

Un gol adânc sub paşi se cască,
Acelaşi gol în suflet simt...
Mi-admir umbrela chinezească,
Pantofii proaspăt daţi cu-argint.

În sală - vechea veselie,
Surâde gura mea oricui.
Dar inima, ea ştie, ştie,
Că-n loja cincea, nimeni nu-i...

poezie celebră de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cireşe...

Stăteau alăturea de-o pară,
Două cireşe: una dulce, alta-amară.
Cuminţi, îşi spun poveşti seară de seară,
Prea tainice şi fără de ocară.
Un cântec trist le-nveseleşte,
Când viaţa grea le-amăgeşte,
Prin dans, ele recheamă trist destinul,
Ce-i dus pe culmi de alpinist, străinul.
Însă, latent apare viitoru-n geană,
Cam elocvent şi fără de prihană
Şi le trezeşte dimineaţa-n zori,
Cu surle, trâmbiţe ş-o mie de culori...

poezie de Liviu Reti (20 mai 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de suflet

Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi.
În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece
Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi.

În şirul vieţii noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subţiri.

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă
Şi, ca să cînte, streaja de sus şi-a luat răgaz.

De-aş fi un ştei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, ruşii când se află în străinătate, sunt din cale-afară de fricoşi şi se tem grozav de cele ce ar putea să spună despre ei şi de felul cum ar fi priviţi, dacă e cuviincios sau nu cutare sau cutare lucru. Pe scurt, se poartă ca şi cum ar avea un corset, mai cu seamă cei care pretind că ar avea o situaţie importantă. Cel mai plăcut lucru pentru ei este să adopte un tipar conformist, dinainte stabilit, pe care-l respectă orbeşte - în hoteluri, la plimbare, în societate, în călătorie...

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ură

Te urăsc. Din toată inima.
Totul din mine urăşte totul din tine.
Fiecare mişcare a încheieturii mâinilor mele te urăşte.
Felul în care îmi ţin creionul te urăşte.
Sunetul făcut de oscioarele mele, parcă strivite-n dinţii unui ţipar, te urăşte.
Fiecare corpuscul din mine cântând în capilarul lui te urăşte.

Fii atent! La toate cele petrecute! Te urăsc!

Scama albăstrie de la ciorap, prinsă sub unghia degetului mare, te urăşte.
Amintirile brelocului de la cheie te urăşte.
Oftatul meu meu de dincolo, în vreme ce tu mănânci alune, te urăşte.
Peştişorul de aur al inteligenţei mele te urăşte.
Aorta mea te urăşte. La fel, străbunii mei.

O fereastră închisă este o fereastră închisă şi un simbol evident că te urăsc.

Vocea mea aspră ca o cămaşă grosolană din cânepă: furie.
Ezitarea mea când mă inviţi la o plimbare cu limuzina: furie.
Tandra mea urare " bună dimineaţa": furie.

[...] Citeşte tot

poezie de Julie Sheehan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!