nefiresc

Eterna luptă

Când raţiunea doarme
şi monştri se-nmulţesc
păleşte raza lumii
zâmbetele-ngălbenesc.
Atunci se fură gândul
se aruncă-n jar iubirea,
se pustieşte zarea
şi mintea, şi privirea.
Veşnică este moartea
patroană la zenit,
cât clipa este viaţa,
în cumul, infinit.
Se împletesc în lupte
ca ADN-u-n spire
şi fiecare-n parte
încearcă să respire.
Egală le e lupta
şi pururi războiesc,
ca să învingă una
i-un lucru nefiresc.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare-am învăţat ce-i vremea

Pe mare-am învăţat ce-i vremea,
Ce-i obişnuit şi ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veşnic,
Că vânturile bat ce bat şi se opresc.

Am învăţat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aştepţi cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,

Ştiind că că va veni şi vreme bună
Cu soare zâmbitor şi cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopţii,
Încercănat de griji, de neodihnă.

Pe mările flămânde şi-nvolburate,
Nu mai navighez în lung şi-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod şi-n siguranţă, pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cad în sus...

Eu cad în sus de fiecare dată, când brânciul mă-nghionteşte în spinare
Şi chiar de-o coastă încă mă mai doare, mai urc spre Dumnezeu încă o treaptă.

M-agăţ de cer cu stânga şi în dreapta car un poem de vineri fără nume,
Spre tine şi spre-albastru să mă-ndrume cu versu-n care ţi se-ncuibă şoapta...

Am drum de stele-n galaxia albă şi nove mi se prind de cingătoare,
Să-mi lumineze calea către soare, din perseide-mi împletesc o salbă...

Eu cad în sus şi mai sfidez o lege şi-n zborul nefiresc invoc o muză,
Să-mi cânte poeziile pe buză, de îngrădire şi cenzuri să mă dezlege.

Căderea mi-e bizară, nefirească, un singur gând mai bântuie-n tăcere,
Să cad în sus cu aripi de acere şi raiul, în grădini, să mă primească...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă fac înţeleasă?

Cum să mă fac înţeleasă?
Când lumea nu vrea progres,
Mai ales progres moral,
Oare, sunt de neînţeles?

Vulturii îmi dau târcoale
Şi îmi vânează scopul des,
Parcă locul meu în lume
Are ceva nefiresc.

Cum, să mă fac înţeleasă?
Trâmbiţând înţelepciune,
Când un lucru merge bine...
Lumea vrea divertisment.

Ce limbă să îmi aleg?
Ca să-arăt celor din jur
Preţul sfântului bun simţ,
Miezul păcii pe pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Rătăcesc printre versuri, încercând să aleg
Ce-a fost vis sau real, ce-i normal şi întreg...
Umbra paşilor mei a rămas în deşert,
Răcorind amintiri ce m-aşteaptă să iert.

Dintr-un trai netrăit, dintr-un vis ce-a apus,
Au rămas trei silabe ce adesea le-am spus:
"TE IU-BESC!; MĂ IU-BEŞTI!; NE IU-BIM!"- repetăm,
Şi povestea din urmă, să-mplinim, aşteptăm.

Nefiresc şi normal, neîntreg şi întreg
Tot învârt roata vieţii şi doar ele aleg
Pierdere sau câştig, hotărând şi destin,
Făcând lista cu oaspeţi, la al vieţii festin.

Aşteptările dor, dar sublimul alină
Şi IUBIREA zâmbeşte, mângâind, fără vină.
Stau la marginea vieţii şi aştept ca să vii,
Să zburăm printre stele şi luceferii vii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închistare de seară

(ţării mele)

Zăvoaiele nu mai cresc,
Munţii se despăduresc,
Mările se neliniştesc,
Frunţile îmbătrânesc,

Copiii nefericesc,
Părinţii se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc

De seri, ce dezmorţesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchişi nefiresc;

Aşa că precupeţesc

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi de tristeţe

Tristeţea aristocrată, spleen-ul,
Cu sângele, complice,
Pregătesc forme de protest
Radical în Piaţa pavată
Cu evenimente sângeroase
A Circumvoluţiunii

Tristeţea de consolare
Închizând pentru inventar,
Fiecare eşec în dragoste
A ieşit la fix, bob numărat,
Rar aşa gestiune a dezastrelor
Ca magazia din inima mea

Tristeţea socială
De la o chenzină la alta
Ce te-mbrânceşte
În prima cârciumă sordidă
Împroşcând cu sudalme ficatul
Şi contrafăcute spirtoase

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am oprit o clipă timpul

Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneţ
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreţ,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-ameninţă cu goana ameţindu-ne vârtej.

Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipeşte-n cer destine dirijând noul tango,
Între naştere şi moarte credincios ne urmăreşte,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepseşte.

Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorţii, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce aţi primit ninsoarea, curioşi o adunaţi
În căuşul alb al vieţii... răbdători vă resemnaţi.

Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când îşi pregătea reduta, el mirabilul actor,
Şi fura în drumu-i grabnic veşnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsul

În blana-i năpârlită au năpădit scaieţii,
Alunecă prin ramuri bătrân şi mohorât.
Îşi omora el prada nu pentru hrana vieţii,
Ci numai pentru sânge-a omorât.

Un pui de cerb se-azvârle prin ierbile-n cascade
Şi se opreşte-o clipă, sfios, ca un surâs...
Cu coada şfichiuindu-şi pântecul supt, ce cade,
Îi sare-n ceafă ucigaşul rîs.

Se tulbură privirea de cer senin umplută,
Corniţele firave se poticnesc în lut.
Iar rîsu-şi scoate limba din gura-i desfăcută
Şi-i pare că e iarăşi ca-n trecut.

Şi sângele ce-n blana pufoasă se prelinge
Îl reîntinereşte o clipă, nefiresc.
Dar limba ostenită azi nu-l mai poate linge,
Şi vechii colţi, slăbiţi, îi clănţănesc...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!