l�sa�i copiii s� g�ndeasc�

Reporter: Mă aflu alături de Brooke Davis. Brooke, ne poţi spune ce simţi în legătură cu această tragedie?
Brooke: Ar trebui să-ţi fie ruşine. Copiii care sunt acum în liceul ăsta sunt îngroziţi că cineva le va pune pistolul la cap în orice moment şi că vor muri; şi tu vrei sa ştii ce părere am despre asta? Durerea noastră nu e o comoditate pentru voi. Nu e o ştire care să vă ofere audienţe mari. Mâine sau poimâine sau săptămâna viitoare, când ne vom întoarce la şcoală, schimbaţi pentru totdeauna de o zi a cărei amintire nu ne va părăsi niciodată, voi unde veţi fi? La următoarea tragedie, înfigându-vă microfoanele în faţa următoarei persoane distruse, întrebând-o cum se simte? Doamnă, ăsta nu e jurnalism. Nu contribuiţi cu nimic în societate. Sunteţi vulturi, daţi târcoale cadavrelor, dar vă hrăniţi cu cei vii. Asta simt eu. Dar ceva îmi spune că nu veţi da asta pe post.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katherine Watson: Sunt şapte facultăţi de Drept la o distanţă de 45 de minute de Philadelphia. Poţi să mergi la cursuri şi să pui cina pe masă la ora cinci.
Joan Brandwyn: E prea târziu.
Katherine Watson: Ba nu, unele din ele mai fac înscrieri în ultimul moment! Acum să ştii că m-am supărat. Când Tommy a venit la mine la bal şi mi-a spus că a fost acceptat la Universitatea Penn, m-am gândit "O, Doamne, soarta ei e pecetluită! A muncit atât de mult, cum poate să renunţe la tot?" Dar nu trebuie! Poţi să le faci foarte bine pe amândouă! E perfect!
Joan Brandwyn: Ne-am căsătorit! Am fugit în weekend. Se pare că era îngrozit de ideea unei ceremonii aşa că a fost o decizie luată din impuls. A fost foarte romantic. (Katherine este şocată.) A fost alegerea mea să nu merg la facultate. El m-ar fi susţinut.
Katherine Watson: Dar nu trebuie să alegi!
Joan Brandwyn: Ba da! Îmi doresc o familie, un cămin! Şi nu voi sacrifica asta.
Katherine Watson: Nu-ţi cere nimeni să sacrifici nimic din toate astea, Joan. Vreau doar să înţelegi că le poţi face pe amândouă.
Joan Brandwyn: Credeţi că mă voi trezi într-o bună zi şi voi regreta faptul că nu sunt avocat?
Katherine Watson: Da, mi-e teamă că da.
Joan Brandwyn: Nu la fel de mult cât aş regreta ideea de a nu avea o familie, de a nu fi acolo să-mi cresc copiii. Ştiu exact ceea ce fac, iar asta nu-mi ştirbeşte cu nimic inteligenţa. Cred că dumneavoastră vi se pare ceva îngrozitor.
Katherine Watson: Nu am spus asta.
Joan Brandwyn: Ba da. Mereu aţi spus-o. Staţi în faţa noastră la curs şi ne îndemnaţi să privim dincolo de imagine, dar dumneavoastră nu faceţi asta. Pentru dumneavoastră, o femeie casnică este o persoană care şi-a vândut sufletul pentru a avea o casă în stil colonial în centrul oraşului. Ea nu are profunzime, nici inteligenţă sau vreun interes. Dumneavoastră sunteţi cea care aţi spus că pot face tot ce-mi doresc. Asta este ceea ce îmi doresc.
Katherine Watson (o îmbrăţişează pe Joan): Felicitări. Să fii fericită.

replici din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Haideţi să luăm unele măsuri şi în legătură cu protecţia voastră şi a familiilor voastre, pentru a evita confruntarea cu situaţii similare cu cele din această dimineaţă. În acest scop, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici, ne asigură de tot sprijinul dumnealor.
Diana: Chiar credeţi că ar fi necesare asemenea măsuri?
Traian: Da, pentru că ceea ce aţi văzut în această dimineaţă a fost doar începutul, iar până pe 27 iunie mai e destul; nu ştiu cum altfel am putea rezolva acest aspect, al siguranţei dumneavoastră.
Diana: Totuşi, am impresia că se exagerează; nu cred că e nevoie să se recurgă la asemenea forme de menţinere a ordinii. Recunosc, în această dimineaţă, pentru a nu întârzia, Luci a fost nevoit să nu se îmbrace în uniformă, dar iată, suntem toţi aici, atât noi, cât şi copiii noştri.
Traian: Stimată doamnă, credeţi că au fost suficiente măsurile de precauţie luate de dumneavoastră în această dimineaţă? De ce credeţi că s-a întârziat ora începerii acestei şedinţe? Tocmai pentru că Luci, fiul dumneavoastră, a nimerit în mijlocul unei îngrămădeli de oameni chiar aici, în faţa Institutului, în această dimineaţă. Ah, nu cunoşteaţi acest amănunt? Iată, ştiţi acum! De abia am reuşit să-l scoatem pe tânărul comandant din mijlocul acelei mulţimi, de abia pe la ora 10.00 – 10.15 şi n-am să vă întreb la ce oră a plecat fiul dumneavoastră de acasă; ştiu foarte bine că lui nu-i plac întârzierile şi că, de obicei, e foarte punctual. De asemenea, n-am să vă întreb cum arăta în momentul plecării de acasă şi sper să n-aveţi curiozitatea de a afla cum arăta în momentul în care l-am scos din mijlocul mulţimii. Nu vă speriaţi, băiatul n-a păţit nimic, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre hainele în care era îmbrăcat; noroc că nu era în uniformă! Iar colegii lui ştiu cum arăta, doar l-au văzut când a intrat în navă. Şi tocmai pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente neplăcute, ar fi cazul să luăm măsurile de protecţie cuvenite, cu sprijinul celor care ne pot asigura legal securitatea, cărora le mulţumim pentru colaborare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, să începem, comandante... Primul lucru ar fi să mă prezint; după cum v-a spus colegul vostru, mă numesc Preda Victor şi sunt de pe Terra, ca şi voi. În plus, după cum aţi constatat deja, sunt tatăl colegei voastre, Lia. Fraţii ei, copiii domnului Virgil Stancu, Ly, respectiv Nick, se numesc, de fapt, Lucia Stancu şi Viorel Stancu. Să vă spun acum şi despre proaspătul meu ginere, cel pe care credeţi că-l cunoaşteţi toţi foarte bine, Lucian.
Lucian: Nu, Victor, te rog! Nu le spune! Nu-mi face asta!
To Kuny: Dragul meu, tot adevărul. Iar dacă este vorba despre tot, atunci să fie tot! Nu mai putem ascunde nimic! Iar asta face parte, inevitabil, din adevăr. Să vă spun, deci, despre ce este vorba, dragi tineri... Iată-l! El este Lucian, colegul, prietenul, comandantul vostru, devenit de curând, ginerele meu. Îl ştiţi destul de bine, sau vă înşelaţi doar. Evident, el este Lucian... Acesta-i prenumele său, indiscutabil... Deci, Lucian, dar nu Enka, cum îl ştiţi voi, ci... Simionescu!
Alex: Poftim?! Ăăă... Simionescu?! Aşa aţi spus, domnule?!
To Kuny: Cu siguranţă, da, aşa am spus.
Nistor: Adică, vreţi să spuneţi că... Şefu' este... Adică, el...
To Kuny: Da, Nis. Şeful tău este fiul domnului director al Institutului vostru, domnul Traian Simionescu, bunul meu prieten, Traian...
Nistor: Uau... Pricep acum! Deci, de fapt, de asta îl considera dânsul mereu... Adică...
Lucian: Da, Nis... Am înţeles aluzia ta. Am înţeles ce vrei să spui! De ce nu continui?! Poate ai dreptate...
Nistor: Şefu', eu nu... N-am vrut să spun nimic rău!
Lucian: Nici n-ai spus nimic rău. Într-adevăr, poate doar din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui... Preferatul, protejatul, sau oricum vreţi să spuneţi voi!
To Kuny: Nu te grăbi cu concluziile, comandante! S-ar putea să te înşeli; acesta ar putea fi doar unul dintre motivele sale, pentru care te considera astfel. Cu excepţia acestuia, ar putea exista o mulţime de alte motive. Iar eu, care l-am cunoscut destul de bine pe Traian, te pot asigura că n-ar fi procedat niciodată aşa cum crezi tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia". Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:5-27 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!