Replici despre jumatatea plina a paharului, pagina 8
Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce faci? Ești cumva nebună?! Hai să ieșim imediat de aici!
Lia: Nu! Ieși tu! Eu rămân. Vreau să văd ce e pe aici. Interesant; e o peșteră... Și lasă-mă-n pace! Dă-mi drumul imediat! Ai zis că pleci... De ce te-ai întors? Eu nu te-am rugat să vii înapoi.
Lucian: Ești foarte încăpățânată și neascultătoare; tipic ție... Ți-am spus să ne întoarcem! Să plecăm spre avion. Acum!
Lia: Dar eu nu vreau. Pleacă tu!
Lucian: Bine, domnișoară. Ai chef de aventuri montane și de investigat peșteri în plină noapte? N-ai decât să te descurci de una singură! Eu nu mă amestec! Dar, înainte de asta, țin să-ți amintesc că eu sunt comandantul misiunii și-n acest caz, îți ordon să părăsim imediat această peșteră! Dacă nu vrei să-mi dai ascultare, treaba ta, dar nu-i bine. Asta-i insubordonare; din nou, tot din partea ta...
Lia: Nu mă lua pe mine cu chestiile astea! Știi bine că nu-ți merge! Nu mă amenința! Ți-am mai spus: Nu face pe comandantul cu mine! În caz contrar, mă văd nevoită să-ți amintesc că suntem în vacanță, pe care chiar tot tu ne-ai acordat-o și nici măcar nu ești îmbrăcat în uniformă, deci, nu poate fi vorba de nici un șef sau comandant al misiunii aici, acum.
Lucian: Cu uniformă sau fără, fie că e vacanță sau nu, tot eu sunt comandantul, încă, din nou; doar tu însăți mi-ai cerut insistent acest lucru. Ai uitat deja? Nu mai ții minte?! Așa că-mi datorezi ascultare!
Lia: Nu-ți datorez nimic! Și sunt capabilă să decid și să mă descurc singură, fără tine. Și te anunț că vreau să rămân aici, în această peșteră, în noaptea asta. Iar tu nu mă poți împiedica. N-ai cum, pentru că n-am nevoie de aprobarea ta. Și nici că-mi pasă ce vei face.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Poți să-mi explici și mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ți-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Niște somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuța asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanță...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Și acum... Poți să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Ești cumva inconștient când procedezi astfel, ți-ai pierdut complet mințile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Ești anormal, sau cum?!
Lucian: Nu știu...
Stela: Nu știi?! Nu te simți bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunța la toate prostiile astea... Vorbește odată! De ce taci?! Încă aștept explicații din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aș putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îți pare rău, nu?! Și cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Ești complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu știu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin că s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilsa: Rick, trebuie să vorbim.
Rick (beat): Aha. Am păstrat prima sticlă, ca s-o beau cu tine. (Îi dă un pahar.)
Ilsa: Nu. Nu, Rick, nu în seara asta.
Rick: Mai ales în seara asta.
Ilsa: Te rog... (Rick toarnă în pahar.)
Rick: De ce-ai venit tocmai în Casablanca? Există și alte locuri.
Ilsa: N-aș fi venit dacă aș fi știut că ești aici. Crede-mă, Rick, ăsta-i adevărul, nu am știut...
Rick: E ciudat cum vocea ta nu s-a schimbat. Încă o aud în urechi: "Dragul meu Richard, voi merge oriunde cu tine. Ne vom urca într-un tren și nu ne vom mai opri..."
Ilsa: Rick, nu! Știu cum te simți.
Rick (zeflemitor): Știi cum mă simt. Câte zile am fost împreună, iubito?
Ilsa (e pe punctul de a plânge): Nu le-am numărat.
Rick: Eu, da. Am numărat fiecare zi. Cel mai bine mi-o amintesc pe ultima. Finalul furtunos. Un tip stând pe peron, în ploaie, cu o privire comică pe chip pentru că inima tocmai i-a fost scoasă din piept.
Ilsa: Pot să-ți spun o poveste, Rick?
Rick: Are un final furtunos?
Ilsa: Nu-i cunosc finalul încă.
Rick: Bine, continuă. Spune-mi povestea. Poate va apărea și finalul pe parcurs.
Ilsa: Este vorba despre o fată care tocmai a ajuns în Paris din orașul ei natal, Oslo. Ea a întâlnit, în casa unor prieteni, un bărbat despre care i se povestise mereu. Un bărbat curajos și deosebit. El i-a arătat fetei o lume frumoasă, plină de știință, de diferite gândiri și idealuri. Tot ce știa și devenise i se datora lui. Ea nutrea pentru el sentimente de admirație și venerație... sentimente pe care le credea a fi iubire.
Rick (cu amărăciune): Da, frumos. Am auzit odată o poveste. De fapt, am auzit multe povești la vremea mea. Se împleteau cu sunetul unui pian ce cânta jos, în salon. Începeau mereu cu: "Domnule, când eram copil, am întâlnit un bărbat." (Râde.) Ei bine, cred că niciuna din poveștile noastre nu este foarte amuzantă. Spune-mi, pentru cine m-ai părăsit? Pentru Laszlo, sau sau au existat alții în afară de el? Sau nu ești genul care spune? (Ilsa se retrage încet, plângând. Rick își lasă chipul în mâini, trist, știind că a spus cele mai nepotrivite lucruri.)
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiție pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauți să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forța din interiorul meu, de a sta la margine, și totuși, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Și mie îmi pare rău pentru fața pe care o am. Nu mă pot abține să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, așa funcționează toți bărbații, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede așa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate așteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Așteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeția, și o să pot fi domnișoara cu altă față. Vedem noi cine râde la sfârșit, eu și amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ține captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Și știu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îți prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poți ascunde cine ești cu adevărat. Aici, poate, o să îți auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toți îmi văd capul ascuțit, când el de fapt e rotund. Numai și numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Și nu am altă șansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poți supraviețui. O să rămâi cel puțin fără picioare...
Fiica: Nu și dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... și un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde știi tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viața mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, știi bine ce ai pățit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniță bună, o știu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecția Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aș călca în mijlocul morții, tot aș fi în siguranță. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înțelege.
Fiica: Vei înțelege, la sfârșit...
replici din Scufița Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoș
Adăugat de Ana-Maria Gondoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boris Yellnikoff (către spectatori): De ce vrei să auzi povestea mea? Ne cunoaștem de undeva? Ne suntem dragi unul altuia? Să vă zic ceva, așa, din prima... Nu sunt genul de persoană care să placă. Șarmul nu e o prioritate pentru mine. Și să știți că ăsta nu e un film care să te facă să te simți bine. Deci dacă vă așteptați la asta, mai bine mergeți la un masaj.
Băiat pe stradă: Mami, omul ăla vorbește singur.
Mama băiatului: Haide, Justin.
Boris Yellnikoff (către spectatori): Ce naiba înseamnă toate astea până la urmă? Nimic. Zero barat. Toate astea nu duc nicăieri și totuși, numărul idioților care trăncănesc nu scade. Ei bine, eu am o viziune. Eu vorbesc despre voi, despre prietenii voștri, despre colegii voștri de serviciu, despre ziarele voastre, despre televizor. Tuturor le place să vorbească. E plină lumea de dezinformați. Moralitate, știință, religie, politică, sport, dragoste, serviete, copii, sănătate. Hristoase, dacă aș fi nevoit să mănânc fructe și legume toată viața, eu nu mai vreau să trăiesc. Urăsc afurisitele de fructe și legume. Și Omega 3, și banda de alergare, și cardiograma, și mamografia, și sonograma pelviană, și, of, Doamne, colonoscopia... și cu tot cu astea tot vine ziua când te pun într-o cutie și vine următoarea generație de idioți care-ți vor spune la fel totul despre viață și ce ți se potrivește cel mai bine. Tatăl meu s-a sinucis pentru că îl deprimau ziarele de dimineață poți să-l condamni? Pline de lucruri îngrozitoare și corupție, și ignoranță, și sărăcie, și genocid, și SIDA, și încălzirea globală, și terorismul, și tâmpiții ăia cu valorile familiei, și tâmpiții ăia cu arme. "Groaza", zicea Kurtz în "Inimă întunecată". "Groaza". Ce noroc pe Kurtz că nu primea ziarul "Times" în junglă... Și cu siguranță că vedea lucruri îngrozitoare. Și voi ce faceți? Citiți despre nu știu ce masacru în Darfur sau despre un autobuz cu elevi care ia foc și spuneți "Dumnezeule mare, e îngrozitor!", după care dați pagina și vă terminați de mâncat ouăle de la găini crescute ecologic. Dar ce să-i faci, te copleșește! Eu am încercat să mă sinucid și bineînțeles că n-a mers. Dar de ce-ați vrea voi să ascultați toate astea? Hristoase, aveți și voi problemele voastre. Sunt sigur că vă obsedează câteva dorințe și speranțe. Viețile și iubirile voastre care nu vă satisfac, eșecurile în afaceri. "Ah, dac-aș fi cumpărat acțiunile alea! Dac-aș fi cumpărat casa aia atunci, dac-aș fi făcut mișcarea potrivită cu femeia aia..." Dacă, dacă... Știți ce? Nu mai vreau să aud dacă și cu parcă dintr-astea. Mama spunea că dacă bunica ar fi avut roți, ar fi fost un troleu. Mama nu a avut roți, dar a născut un copil cu o minte sclipitoare. Am fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Fizică, dar nu l-am luat. Știți cum e, totul e politică. Ca orice altă onoare de abureală. Întâmplător, nu cred că am foarte multe regrete. Dacă ne luăm după standardele unei civilizații barbare și descreierate, am fost chiar norocos. M-am însurat cu o femeie frumoasă și bogată. Am trăit ani buni în Beekman Place. Am predat la Columbia. Teoria corzilor.
replici din filmul artistic Ce-o fi o fi..., scenariu de Woody Allen (22 aprilie 2009)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la jumatatea plina a paharului
- It Was A … (Masked Christmas)
- If The World Should Ever Stop
- A.J. Jacobs: Evolutia capacului paharului de cafea
- Jumătatea mea mai bună
- Noi dialoguri literare între criticul literar Tatiana Doina Popovici si poetul Corneliu Neagu
Mai multe articole despre jumatatea plina a paharului la Blog.Citatepedia.ro »