golit

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul bătea subţire şi fâşneţ

Vântul bătea subţire şi fâşneţ
Trezind în suflet un drumeţ,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Şi de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Şi cum flutură flamura-n vântul tare.

O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepţi spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă şi să vâsleşti!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăş şi vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedeşte-odată cine eşti!

Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest ţărm,
Când împinşi de vântul sorţii pe nave ne-îmbarcăm
Şi moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină –
Şi-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaş.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, iubite

E ziua ta, iubite, e-nnorat...
Şi cerul plânge-amarnic, câteodată!...
Tu ai rămas în ani înamorat
Şi eu... Doar fata ce eram odată!
Prin anii care-au scris povestea noastră,
Noi n-am încremenit, nicicând, iubirea,
Am pus un arc de timp în noaptea-albastră
Şi am cules din umbre fericirea.

E ziua ta, iubite, şi-ţi urez,
Să fii o pasăre ce-şi poartă zborul
În zarea mea senină şi-ntr-un crez,
Că împreună definim fiorul.
Noi n-am golit de sensuri nici dorinţa
Şi-am desenat în mângâieri asceză,
Cu ruga mea, noi scriem biruinţa,
Punând trădarea-n altă ipoteză.

E ziua ta, iubite, şi-ţi doresc
Să-ţi poarte vântu-n braţe bucuria,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine era la bunici

Străbat dealuri, munţi şi văi...
Ce-i drept, numai cu gândul.
S-ajung la bunicii mei,
Aş înconjura pământul!

Numai că acum, din păcate
Doar prin amintiri păşesc.
Timpul nu se mai întoarce,
Dar de ei îmi amintesc.

Văd acea căsuţă mică,
Intru în ograda lor.
Şi mai văd o rândunică,
Care îşi face cuibuşor.

Bunicuţul în cămară
Dezghioacă la popuşoi.
Bunica aduce-n poală
Nişte mere pentru noi.

[...] Citeşte tot

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât învăţam mai mult cu atât ştim mai puţin

Ted Sheridan

Mi-a luat mult timp să aflu că n-am învăţat absolut nimic;
Creierul meu e nelocuit, inima goală şi braţele abandonate...
Exhibiţii peste exhibiţii.
Atenţia mea e deficitară şi inaccesibilă detaliilor,
M-am gândit numai la mine,
Am pierdut tot ce mi-am dorit să dobândesc
Şi pentru care am trudit din greu.

Golit de sens, lipsit de valoare şi-n faliment intelectual,
M-am zbătut să-mi menţin egoul fragil
Deasupra temperaturii de îngheţ.
Căci până la urmă... când paharul altora e plin de înţeles
Al meu este gol, cum de altfel e şi sticla de pileală ieftină
Care zace-n poala mea dezumflată de orice lux.

Asta-n vreme ce ecranul plat al televizorului HD

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi târzii

Am ajuns târziu în satul pustiit
golit de paşi,
de priviri piezişe
sălbăticite în singurătate.

Nu mă cunoştea nimeni,
mă-ntrebam dacă sunt eu
şi nu cumva m-am dedublat
şi ei pirvesc un străin cu iarna în barbă.

M-am speriat şi-am fugit la fântână
să-mi văd chipul în oglinda apei.

Semănăm cu mine
doar ochii erau mai goi de lumină
ca şi cum cerul nu mai avea soare.

Privirile lor mă pândeau indecise
prea timide să se apropie de ziua mea,
cu dosul mânecii îşi ştergeau sudoarea

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

De pe liman pe golfuri
privirea ţi-o roteşte.
E linişte ca-n ziua
când mă-ntorsei hoţeşte
şi ţi-am golit de oaspeţi
viaţa, pragul, tinda.
Ia seama Penelope
ce netedă-i oglinda.

Se-ntinde marea clară
pe-un prund de oseminte.
Nu-i nimenea cu proră
s-o şteargă, s-o frământe.
Doar şerpii taie apa
spre-un ţărm ghicit în zare,
trecând peste adâncuri
ca semne de-ntrebare.

Catargul putrezeşte
la margine de timp

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeţi stau planton
Fiindcă nu ştiu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Şi nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Aşa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Şi lumea-i azi sihastră, nu e la braţ, de mână.

Or fi adolescenţa sau tinereţea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Şi adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriţi de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă şi ei şi ai nepoţi
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cuşeta în care vise-ţi porţi
C-un aliat de-o viaţă?... Trecut sentimental!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!