Poezii despre citate despre sex, pagina 8
Manifestul iluziilor pierdute
Istoria mea nu este despre mine
istoria mea nu este despre voi
istoria mea este despre poezie
o poezie de 13, 8 miliarde de ani
din păcate istoria-i analfabetă
și
reacționează doar la sângele martirilor
altă iluzie pierdută
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (29 decembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără titlu
Frunzele care cad spun poeme
despre dragoste și disperare,
despre pustiu și moarte
și curgerea lor, când roșie și caldă, când
galben-întristătoare,
ploaie de lacrimi friabile și putrezinde,
tânguire
Frunzele care cad murmură poeme
despre răspântii și destinații îndepărtate!
poezie de Ioan Jorz
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mă duc
vin și nu stau pe gânduri
în zadar să mă frământ
dacă într-adevăr mă duc
în căutarea diamantului
aflat adânc în sufletul meu
vin când plec și e cel mult
o criptogramă c-un tainic
cifru sau un cod secret
când mă duc vin cu gânduri
ce stau în cumpănă
răsturnate în citate din kant
și socrate aranjate în creier
când mă duc ca un penel
muiat în culorile vieții aștept
să vin clădind versuri pe foi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gânduri
trăim în zdrențe de speranță
schelete vii prin hrube triste și pustii
sparg gânduri de zidurile lumii
voi vorbiți de mari proiecte
eu vorbesc despre săraci, despre boli, despre iubire
despre oameni cu suflete sângerânde
ochii stinși și goi, de trăit în noroi
ani chinuiți, ani schingiuiți, ani schilodiți.
zâmbesc doar cei ce mai suspină
și plâng pe treptele durerii acei ce nu au nici'o vină
timpul este pustiu și gol, în mâini lacrimi și nămol
nu mai știu, odată au fost vii
îmi este dor de zborul unei ciocarlii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curând
Vei vorbi la trecut despre dragostea noastră.
Se vor cerne uitări peste tot ce-am trăit.
Va fi lumea la fel, cu-apa zării albastră
și cu valuri de nori pe genunchi de zenit.
Pe-al meu mal de tristeți voi apune devreme.
Pe-al tău mal de speranțe vei apune târziu
neștiind c-am rămas doar acolo-n poeme
să te strig, să te chem, să te cânt și să-ți fiu.
Vei vorbi la trecut despre noi, despre mine.
La prezent voi vorbi despre tine și noi
cât aceste bătăi de aripi mă vor ține
în văzduhul în care-am plutit amândoi...
poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
vorbește.
vorbește despre cum poți îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oțel"
și despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.
despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spațiu,
să aibă loc vegetația spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
și din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.
vorbește despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutare
valuri... valuri... derivă...
nici vântul nu mai bate în pupa
mă simt un Robinson
căutând o insulă
pe care să inventez un Vineri
să putem vorbi despre una
despre alta
despre însingurarea lui
despre singurătatea mea
și la lumina blândului foc
până seara târziu
să ascultăm tânguirea mării
să privim strălucirea stelelor
care nu vor lumina niciodată
drumuri înapoi
să citim din cărțile lui Borges
e-ter-ni-zând clipele
și apoi să-l întreb
"ce părere ai prietene, o fi existând acea insulă?"
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am auzit
pinul ca o rupere de nori
spune poezia lui - era
tropăit de licorni
nu respectau rigorile legii - a
trecut omul în uni
formă
totul a consemnat în foaia
de parcurs al unui re
curs
în anulare pe scoarța pinului
o rupere de logodnă unde s-au dus
toate poeziile pinului despre ace
despre conuri despre muguri
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu îmi pun răspunsuri și-mi dau întrebări
Am trăit din puțin
Și-o să mor din nimic.
Adevărul e-n vin,
Însă numai un pic.
Ce-i puțin nu-i de-ajuns,
Ce-i prea mult strică-ncât
Nu aștept un răspuns
La-ntrebări despre cât.
Am răspuns despre cum,
N-am răspuns despre ce;
Poate dorul, acum
Să mi-l dea, vindece...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am vrut să scriu un poem
despre ochii tăi -
am scris despre cer
un cer
în care mă pierdusem
de câteva ori
salvată
de răsărit
îți mai amintești
cât de mult te-am iubit?
poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!