Poezii despre ciob, pagina 8
Ploaia de stele
Cad nopți în picături curbate
ferestrele-n lună apun
se sparg și piatra mi se zbate
iar ceru-n tine este brun
Mă plimb cu norul și în gleznă
aștern o ceață-n albul pielii
mireasă să îmi fiu și beznă
în pasul ce apune serii
Cobor în pleoapa ta și-mi pare
că îmi visează stâng piciorul
și-adorm în leagăn felinare
ce trag în cântece oblonul
Aveam ochi în priviri și-o sferă
ne mai înconjura minutul
căci azi doar ziua mai diferă
și trage peste noi tot lutul
[...] Citește tot
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre seară
- poezii despre scrisori
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
- poezii despre plimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Piatra Filozofală
Am visat un înger alb coborând din Univers
Cu Piatra Filozofală să mi-o dăruiască-n zori
Și cu harul său divin să mă lumineze-n vers...
C-o rotire triumfală s-a pierdut apoi în nori...
C-un nesaț de alchimist prelucram aur din flori,
Din rouă de pe zorele și boboci de trandafiri,
L-am desprins din curcubeu, de pe strune de viori
Să lucească în cuvinte și-n căldura din priviri.
Am strâns armonie-n piept și-am uns sufletul cu mir,
Cu divină înțelepciune am pus ordine în gând,
Apă vie am strâns din Cer și-am băut-o din potir...
M-a trezit o rază-n zori... când dormeam așa profund...
Și crezând c-a fost real căutam un ambalaj
Cu Piatra Filozofală, darul meu primit de Sus,
Și-am găsit numai un ciob decodat într-un mesaj
Pus în dreapta cerebrală cu modelul lui Iisus...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre îngeri
- poezii despre vioară
- poezii despre versuri
- poezii despre trandafiri
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre poezie
Cumpărați, cumpărați!
Cumpărați, cumpărați amintiri pierdute,
Flori de adevăr sub bocanc strivite,
Umbre de mioare la răscruci ivite,
Lacrimi de luceferi peste câmp căzute!
Cumpărați, cumpărați! Viața asta trece --
Strigă un bătrân la un colț de stradă
Îmbiind drumeții în cuvânt să-i creadă
Fluturând din mână: timpul vă petrece!
Cumpărați, cumpărați urme pe-acest loc,
Rădăcini pierdute, sânge de străbun!
Tinerețea trece, mâine ești bătrân
Rătăcind ca orbul fără de noroc...
Cumpărați, cumpărați loc de primenire,
Doinele de jale și-un ciob de trecut,
Ca din amintire sâmburi de-nceput
Mândru să rodească întru nemurire!
Nenfricarea-n sânge, temeri - să le-ngroape;
Un descântec tainic care să reînvie
Florile câmpiei înflorind pe iie,
Mugetul de cerbi, șopotul de ape,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre drumeție, poezii despre amintiri, poezii despre încălțăminte, poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre trecut sau poezii despre tinerețe
Fundamentali în puncte cardinale
Eu mă ridic în tine peste noapte,
Tu aduci culori fără măsură,
Iubita mea de verde, între toate,
Îmi arzi de veghe în lumea asta sură.
Și vin, și plec, și caut cuvântul care
Arată un semn, un cod sau chiar o hieroglifă,
Măsurând torențial indescifrabila chemare,
Din îmbrățișarea ta, e sigur, am sămi fac o grefă!
Și nui așa, vom descifra simboluri
Feriți de semne convenționale,
Pe viață acoperiți de încă zece veacuri
Și fundamentali în puncte cardinale.
Vom fi o unitate de măsură,
O literă sau o monedă veche,
Distanța dintre poftă și aventură,
Organ identic cu sufletul pereche.
[...] Citește tot
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre viața de apoi, poezii despre sunet, poezii despre suflete pereche sau poezii despre simbolistică
Pentru totdeauna?!
venise primavara și eu
aveam să o ratez aproape sigur și de data aceasta
așa cum ratezi cam toate chestiile esențiale
care te-ar putea duce spre infinit
minusculă încercasem minima revanșă
aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârșește
prin a deveni iubirea cu premeditare
surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit
norii erau albi și greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre nori, poezii despre naștere, poezii despre muzică, poezii despre infinit sau poezii despre devenire
Tic-tac, tic-tac
era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele șterse
suspina și vântul prin colburi
așterneam gânduri pe scoarța copacilor despuiați
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul își aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranță
era târziu și porțile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi pășind printre secole frânte
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre început, poezii despre vânt, poezii despre păsări sau poezii despre cuvinte
Mereu amintirea
Primăverile schimbă doar aerul
de-un colț de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleași vechi coșmaruri cu zile cenușii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morții în spirit, un hiatus de conștiință
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit și risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăț de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
și era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrențe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla și întinde la soare
[...] Citește tot
poezie de Elena Malec
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre zile, poezii despre zarzări sau poezii despre schimbare
Veniți după mine, tovarăși
Prietenilor mei
Veniți lângă mine, tovarăși! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
și-n gușe de viperi veninul.
C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
și cu toamna.
Veniți mai aproape! - Și cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori!
Veniți lângă mine, tovarăși, să bem!
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre urechi, poezii despre struguri, poezii despre râs sau poezii despre prietenie
La geamul fulguit
La geamul fulguit și trist
Trimis-am gândul să-ți colinde.
L-auzi cântându-ți despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
Și-ncearcă-n brațe a-l cuprinde
Și-o mână caldă îi întinde
Și tulburi ape de-ametist...
Hai, Velerim și Lerui-Ler,
Flori dalbe, flori de măr prea sfinte,
Prin mari troiene și prin ger
Am răzbătut cu dor fierbinte,
Să-ți spun, soția mea cuminte,
Că și-n aducerile-aminte
Poți cuibări întregul cer.
Să-ți spun, cum îți spuneam cândva,
De-un ursuleț și-o zveltă ciută,
De-un gândăcel și-un ciob de stea;
Să-ți spun, în zvon de alăută,
Iubirea mea neprefăcută,
[...] Citește tot
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre colinde, poezii despre Crăciun, poezii despre urși, poezii despre tristețe, poezii despre soție sau poezii despre sfinți
Am uitat că...
Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.
Că-n brațul lumii tale
nopți ard aprinse
că dor gândurile
și simțurile răscolesc
galben de soare.
Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irișilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.
Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.
Am uitat...
căminul nopților noastre
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre apă, poezii despre sărut, poezii despre simțuri, poezii despre sculptură, poezii despre râuri, poezii despre negru sau poezii despre nebunie