cantar greutate

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gândul mamei...

În gândul mamei purtător
de pace şi iertare,
se strâng buchetele cu dor
de noi, de fiecare.

În ochii ei cu întrebări
ce ocolesc răspunsul,
sunt urmele unor schimbări
când o încercă plânsul.

Cu glasul slab şi iertător
ne spune cu sfială
c'ar vrea să fie spectator
la nepoţei la şcoală.

Să vadă cum din rădăcini
dau mugurii în floare,
să depene iar amintiri
pân' la apus de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Carpinisan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Pentru omul ignorant nimic nu-i mai bun decât tăcerea,
Iar dacă-i conştient de acest lucru el nu mai este ignorant.
Când te afli departe de excelenţă şi de perfecţiune
E de preferat să-ţi ţii limba în gură.
Limba poate dezonora oamenii.
O nucă fără miez are foarte puţină greutate.
Un animal nu va învăţa de la tine să vorbească,
Dar tu poţi învăţa de la animal cum să taci.
Oricine nu chibzuieşte înainte de a răspunde,
Cel mai probabil va îngăima vorbe fără rost.
Ori îţi împodobeşti discursul cu inteligenţa necesară unui om,
Ori rămâi tăcut asemeni unui animal necuvântător.

poezie de Saadi,1213 -1291, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alte daruri mari pe care ni le-a făcut natura se numără şi acela de a fi scos din orice moft rândul necesităţilor. Numai ceva inutil îngăduie alegerea: "Asta nu-mi convine, cealaltă e prea puţin elegantă, asta nu-mi place cum arată." Cel ce a creat universul şi ne-a dat legile vieţii s-a îngrijit ca noi să supravieţuim, nu să trăim cu mofturi: tot ce ne trebuie pentru a trăi este gata şi la îndemână; plătim însă cu multe chinuri şi suferinţe faptul de a ne satisface dorinţele. Să ne folosim, deci, de acest mare dar al naturii şi să ne gândim că meritul ei cel mai de seamă constă în faptul că putem lua fără greutate tot ceea ce ne este necesar.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele "naţionaliste" din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul dl. Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii... Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticei şi memoriului de faţă.

citat din Ion Antonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Golul negru"

Cunoscut ca un "black hole",
Astrul totuşi nu e gol,
Căci e o pată plină, plină
Cu particule de lumină.

Nelăsând nimic să iasă,
Prinde totul ca-ntr-o plasă;
Planetele, praful cosmic
Le aruncă-n întuneric.

Ca un nor ce şade-n aur,
Negru şade prin gălbui,
În al cerului tezaur
Impunând prezenţa lui.

"Goluri negre" sunt formate
Din a materiei colapsare,
Producând o prăbuşire
Prin propria lor greutate.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă

Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

Lăsaţi-i o floare pe mormânt şi vedeţi-vă de drum,
Scutiţi-o de-a milei voastre greutate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

Puneţi-i pe mormânt un tânăr trandafir
Şi lăsaţi-o-n pace, scutită de-a milei solidaritate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum în cimitir
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!