campul

* * *

Ghem de ceţuri luna
Tulburând întunericul
În noaptea asta
Tăul
Nuntaşii livizi şi hora lor mută pe
Câmpul de mătasea broaştei
Deasupra faţa apei precum
Ochiul unui peşte mort
E frig şi se aud cocoşii
Undeva după dealuri
Zorii simt frigul sub tălpi
*
E timpul să te întorci
Mireasa aruncă buchetul

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Ceaţa apare din solul brun
Pe câmpul autumnal ca un fum dens.

Iarba grizonată tremură
Sub stratul de rouă matinală.

Copacii seamănă precum
Nişte fantome
Care zboară în aer.

Răsăritul de soare
Risipeşte ceaţa şi
Trezeşte satul din somnul său.

E deja toamnă!

poezie de Roxana Bulmez din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emigrare

Să aducă omul înapoi,
ca să umble uliţa,
ca să cânte fluierul,
ca să poarte straiţa
şi să trezească oierul,

Din sat în sat,
din oraş în oraş,
spune-le să aducă
omul înapoi
că tremură Carpatul,
plânge Dunărea
şi se opreşte câmpul

poezie de Ioan Muntean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marii flămânzi ai lumii

Pentru mulţii flămânzi ai lumii
Cerul nu-şi scutură grădinile coapte,
Câmpul nu-şi macină grânele,
Mările nu-şi aruncă belşugu-n năvoade.

Pentru marii flămânzi ai lumii
Somnul nu vine dulce şi lin,
Copiii nu cresc rumeni şi sprinteni,
Femeile n-au coapse de piatră.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanul cu macii aprinşi

Alergăm pegaşii spre marele destin,
Ne spălăm cu agheasma din vin,
Călărim prin vise nocturne, sub lună
Şi rămânem să albim împreună.

Viaţa-i câmpul de luptă în care eroii
Primenesc sufletele cu lacrima ploii,
Noi mergem prudenţi cu ochii deschişi
Să trezim inima din macii aprinşi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

Toamna mea nu o descriu
dintr-o cămară burduşită,
ci de pe câmpul pustiit de roade,
în bătăi de vânturi aspre
Răvăşite turbioane de amăgiri
– răsturnate piramide
dintr-o geometrie nătângă
a efemerităţii –
Deşi-mi doresc, inutil,
să stau încă o vreme pe haturi,
ştiu ce va urma,
nuanţele vor fi înghiţite
de albul nămeţilor
ultimei zăpezi

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă dublă

El şi ea îşi leagănă gondola;
Valurile le dansează farandola.

Un clăcaş loveşte-n Bărăgan cu sapa,
Şi e trist parcă îşi sapă groapa.

Pustele au pus sub ei cămile,
Câmpul şi oraşul - campanule, campanile.

El sapă gândind. Cruntul război
Din molari i-a defalcat vreo doi.

Lido moare-ntr-un amurg serafic,
Litografic, crisografic, litocrisografic.

poezie de George Magheru
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campionatul

Peste câmpul înverzit,
o nepoată şi o bunică,
zburdă-n flori de levănţică,
cum nu s-a mai pomenit...

73 de ani a mers,
bunica în astă lume,
nepoata-i spune pe nume,
stăpâne-s pe Univers...

Pe iarba verde şi moale,
au făcut Campionat,
la o margine de sat
şi au ieşit ca loc... egale...

ŞI fetiţa-i mândră tare,
că la 6 anişori,
are maci în obrăjori
şi se joacă cu-n om... mare...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIMAVARA...

Când iese frunza la răchită,
Cu verdele atât de crud
Şi e câmpia iarăşi înverzită,
Frumoasă ca un tânăr nud.

Îmi pun câmpul aşternut,
Căpătâi snop de strujeni
Şi mă văd la început,
Mic copil la Rădăşeni.

Îmi vreau cenuşa risipită,
Prin glodul satului natal,
Prin pâraie pline de răchită,
Pe unde cânta cândva LICAN.

Aprilie 2003

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp nou

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!