cainile si omul

Metafizica glasului

Scrierea este răsuflarea inimii. Prin scriere
omul poate primi oxigen din
copacii păsărilor
din piatra brazilor
din focul apelor.
Prin scris omul îşi definitivează
conturul
şi fundalul
şi idealul
în care nimeni sunt toţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt omul nepotrivit

la locul potrivit şi nu recunosc
nu mă vait nici când beau
whisky cu gheaţă verde
mă resemnez la un sifon
rece şi nesărutat de buze
de femeie tânără dorită
de omul nepotrivit
dornic să găsească un loc
departe de infinit şi aproape de un ţărm

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este cel ce crede

Timpul este cel ce-aşterne
calea către existenţă,
Omul este cel ce crede
în Isus şi-n Providenţă.
El îmblânzeşte natura,
cucereşte alte spaţii,
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la-însurătoare...

Odată-n viaţă omul se însoară
A doua oară... gata şansa lui
Îşi ia pe post de râşniţă o moară
Hodorogită, nici nu vă mai spui...

Astfel că timpul cică şi-l omoară
Iară ca dansul zice-se-s destui
Odată-n viaţă omul se însoară
A doua oară... gata şansa lui...

Că jumătatea ce-o alege nu-i
Decât solfegiu, muzică, uşoară
Încet, încet devine o povară
Iar tu rămâi cu gustul amărui...

Că-odată-n viaţă omul se însoară!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emigrare

Să aducă omul înapoi,
ca să umble uliţa,
ca să cânte fluierul,
ca să poarte straiţa
şi să trezească oierul,

Din sat în sat,
din oraş în oraş,
spune-le să aducă
omul înapoi
că tremură Carpatul,
plânge Dunărea
şi se opreşte câmpul

poezie de Ioan Muntean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, omul de zăpadă

Mama-şi face omul de zăpadă,
Nimeni nu-i vede inima goală,
Vijelia voiniceşte pe ridurile ei,
Ţurţuri de lacrimi se sfarmă în poală.

Un trandafir e cu ochii pierduţi,
Dumnezeu aduce îngerii turmă,
Păsări sapă orizontul, ciripesc
Pe dealul cu buzele de humă.

Cerul prinde giulgiu către seară,
Cutremurul durerii e hârciog de grup,
Un bucium din adânc de piatră
Repune răstignirea-n al ei trup.

Cine vrea s-audă-n iarna asta
Cum vântu-aduce apocalipsa?
Frigul lui rărunchi-mi răscolesc,
Omul de zăpadă mamele cuprins-a!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din Hobiţa

Cu ciocanul şi dăltiţa,
Brâncuşi, omul din Hobiţa,
sculptează-n mijlocul verii,
din piatră, masa tăcerii.
Modelează-apoi granitul
şi sculptează infinitul.
Ridică-n calea vântului
o poartă a sărutului.
Pleacă-n zbor, din mâna lui,
departe, în zarea-albastră
Pasărea văzduhului,
să ducă-n lume, arta noastră.

poezie de Dumitru Delcă (26 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e omul

Binecuvântat e omul
Cu sfântă învăţătură
Care-n gândul său nu poartă
Pentru nimeni nici o ură
Cel ce umblă pe cărare
Şi el scapă de furtuni
Cel ce ajunge spre a paşte
Pe a Domnului păşuni.
Cel ce fraţilor arată
Dragoste şi bucurie
Ce arată calea dulce
Ce urcă spre veşnicie.
Binecuvântat e omul
Cu păcatul acoperit
Pe care-l iubeşte Domnul
Şi îl face fericit.

Cel ce strigă-n bucurie
C-a găsit pe Domnul său
Care pentru o veşnicie

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele cerului

Mai în piatră
mai în ea
mai în sâmburele ei
mai în şoldurile ei
apă stă
şi curge apă
şi se rupe
şi se rupe
omul adâncit
ce rupe
două aripi
şi se-nalţă
două pietre pe balanţă
omul
singura sa piatră
cu cerul
ce latră!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!