Georg Heym,

Slabă răsplată, dacă un tânăr în care am investit ceva ajunge în cele din urmă poet. O biată serenadă de un sfert de oră pentru un serviciu de ani de zile. Părinţii care observă că băiatul lor vrea să devină poet de profesie ar trebui să-l biciuiască până când se lasă de versuri sau până când ajunge mare poet.

aforism de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de curent care curge printr-un circuit construit din rezistori puri este direct proporţională cu forţele electromotoare introduse în circuit, şi invers proporţională cu rezistenţa totală a circuitului. În termeni mai simpli: O creştere treptată a voltajului, într-un circuit cu rezistenţă constantă, produce o creştere constantă a curentului. O creştere treptată a rezistenţei, într-un circuit cu un voltaj constant produce progresiv un curent mai slab.

citat din Georg Simon Ohm
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna seara

O roşiile ore de seară!
În tremur se-nclină la geam în profund
Frunze de viţă într-o albastră clară,
Înăuntru stafii de frică se-ascund.

Praful dansează-n putoarea de stradă.
Vântu-n fereastră cu zgomot lovea
Un cortegiu de roze venea în grămadă
Fulger orbitor norii gonea,

Cu zgomot se sparge a iazului oglindă.
Pescăruşii ţipă-n a geamului ramă.
Călăreţii de foc sar să prindă
Codrul în flăcări zdrobit de aramă.

Bolnavii ţipă prin spitale.
Albastră a nopţii aripi zboară.
Deodată strălucind letale
Ploile pe streşini coboară.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se chinuiesc toată viaţa, studiază până când ajung frigizi şi impotenţi, evoluţia ideilor unui scriitor. Recunosc, a fost nevoie ca omul să muncească o viaţă întreagă spre a-şi dezvolta sistemul şi a-l curăţa de urmele de murdărie lăsate în el de atâţia colaboratori slinoşi, - toate astea sunt adevărate; dar n-ar fi fost nevoie decât de un sfert de oră de limpede chibzuinţă a unei minţi sănătoase, pentru a dovedi că toată istoria nu făcea nici doi bani.

aforism de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!