+joc +de +cuvinte

Sonetul 50

Ce-mpovărat călătoresc pe cale
Drumul e greu, dar trebuie să-l bat
Răgaz şi somn sunt doar cuvinte goale
Când un amic în urmă ai lăsat.
Stau pe un cal sătul de vaicăreală
Ce-abia se mişcă, chiar dacă mă plâng,
Căci ştie din instinct, fără-ndoială,
Că nu-s grăbit deloc pe drumul lung.
Afurisitul pinten nu-l îndeamnă,
Deşi i-l bag în piele mânios
El geme, parcă nu ştie ce-nseamnă,
Şi sunetul mă doare, că-i tăios.

Căci geamătul ar vrea să-mi spună poate
C-am jalea-n faţă, bucuria-n spate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

În viitor, cine-o să-mi creadă versul
Chiar de-ar fi plin de lucruri rafinate?
Că-i un mormânt, ştie şi universul,
Căci te prezintă doar pe jumătate.
De ţi-aş descrie ochii în cuvinte
Şi-n stihuri dulci virtutea ţi-aş cânta
Urmaşii-ar spune: "Acest poet ne minte,
Un chip divin pe-aici nu poate sta".
Iar foile de vreme îngălbenite
Vor bălmăji ca un bătrân senil,
Şi meritele tale îndreptăţite
Tărăgăna-vor ca un antic tril.

Dar dacă un copil tu vei avea
Vei fi şi-n el, şi-n poezia mea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

În ochii tăi mă regăsesc, privind
Ca-ntr-o oglindă a dorinţei...
Eu mă transform într-o sirenă
Plutind în valuri reci de aşteptări –
O plămadă de cuvinte scrise cu lumină, în zori.
Aşa prind viaţa,
Pe un mal al universului,
Visând că tu mă strângi la piept,
Punându-mi scoici şi melci
În păr şi la urechi,
În loc de şoapte.
Îmi amintesc de lumea apei,
În care m-am născut,
O lume plină de mister,
Din care visele nicicând nu s-au pierdut.
Acolo unde primul pas,
În lumea noastră l-am făcut.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest poem se va autodistruge în... 10 – 9 – 8...

Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanţă se evaporă.

Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).

Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.

Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir de artişti

Numai artiştii au corupt tărâna,
din vina lor răsar pe lume flori,
prin arbori trec pierduţii - dirijori,
şi-şi mişcă-n fiecare creangă mâna.

De-atâţia pictori morţi în cimitire,
culorile se strâng ca pe la nunţi,
un sculptor taie nebuneşte munţi,
planeta e-n pericol de iubire.

Gerosul vânt şi vântul prea fierbinte,
ce sfarmă ţări şi prescurtează vieţi,
pleacă din pieptul marilor poeţi,
ei, după moarte, mai rostind cuvinte.

Artişti nocivi în viaţă şi în arte,
ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Simt genunchii grei în univers,
Ochii au podoabe de cristale,
Pe pământ însămânţez cuvinte
Lipite pe-a statuilor petale.

Miroase noaptea a ţărână crudă,
Ziua abureşte-n Dumnezeu,
Simt genunchii grei de nemurire
Şi mă închid profund în crezul meu.

Până când voi răstigni în vene
Greierii uitaţi pe flori de sânge,
Până ce lapte cald din sân
Pe crucea mântuirilor va curge,

Până atunci voi scruta universul
Cu ochii răsăriţi din noi izvoare,
Pe-o rază de Luceafăr poezia
O voi purta în univers nemuritoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi zâmbeai

Îmi zâmbeai atât de trist şi-atât de greu,
între noi creşteau secunde reci,
ştiam că va veni clipa să pleci
şi-n urma ta, doar ploaie şi rateu
şi umbre răstignite pe pereţi,
cuvinte aruncate de străini
vezi, nu mai e timp să fim senini
plecarea ta îngroapă două vieţi
şi caruselul nostru se dezbină,
nu poţi pleca, e toamnă şi rutină
şi bruma răscoleşte dimineţi.
Îmi zâmbeai atât de trist şi-atât de greu
aveai un dor încremenit în tine,
nu poţi pleca, tu ştii atât de bine
suntem legaţi de-acelaşi curcubeu.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!