+din +prea +mult +sau +prea +putin

Creioanele

sunt una dintre cele mai catastrofale realizări
ale lui dumnezeu,
fireşte,
alături de picioarele interminabil de fine
ale unei femei
sau de momentul acela
(de la care începe rătăcirea grafică)
de când un poem nu-şi mai ţine de mână
cuvântul...
şi mai sunt şi alte distrugeri,
dar aici am preferat să tai enumerarea.

câte kilograme de îngeri umezi
a putut managerul ăsta să bage într-un creion,
astfel încât întinează cu lacrimi lactee
pe toate istoriile cearşafului?

mi-am dezlegat creionul
din lanţurile laptelui său,
devenise mult prea trist domestic

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ţi-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul că tot eu am greşit şi-n cazul tău, în acel moment în care totuşi mi-am încălcat promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Spui că doar din cauza mea... Că eu te-am învăţat cu prezenţa mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greşit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia să procedez, cel puţin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă mă refuzi, poţi uita de mine şi de existenţa mea! Şi să nu mai repeţi gesturi de genul acesta, care nu-şi au rostul! Ţi-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu eşti doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei să înţelegi, atunci, nu cred că are sens să continuăm astfel şi să pretindem că... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Şi poţi pleca-n oraş acum. N-am să te conduc. Ne vedem la şedinţa următoare!
Lia: Da, bine... Dacă aşa vrei tu, aşa să fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai târziu uşa cabinetului se deschise din nou şi apăru un tânăr frumos, înalt, brunet, cu ochi albaştri şi mari, de un albastru plăcut, deschis, ca cerul senin al dimineţii. Atâta doar că băiatul acesta părea a fi mult prea tânăr pentru a fi desemnat ca membru al echipajului, însă aflară de la el, după ce acesta le sărută politicos mâna, că el este cel ce a reuşit dintre toţi cei zece băieţi care candidaseră, să ocupe locul rămas liber. Se numea Ristea Mihai şi avea aproape 18 ani, deşi nu-i împlinise încă, dar trecuse cu bine de toate cele cinci teste, la care obţinuse numai note maxime, atât din partea examinatorului său, pe nume Harris Nistor, cât şi din partea computerului. Astfel aflară şi numele a doi dintre ceilalţi ce le vor deveni colegi, Alex şi Nistor, cel de-al treilea preferând să rămână anonim până în momentul în care se vor întâlni personal. Cele trei fete mai discutară puţin cu tânărul Mihai, de la care aflară că acesta era informatician de profesie, apoi în cabinet îşi făcu apariţia însuşi domnul Eugen Manea, pe care cei patru ce fuseseră acceptaţi în echipaj îl salutară respectuos. Profesorul le răspunse salutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex free...

Mi-aş dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puţin un bigam
De ocazie... barem.

Viaţa-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat şi la fată,
Totul trece prin vrej.

Să te înfrupţi cu nesaţ,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maţ.

Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creştem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

umilinţa pierdută?! sau „scene pseudopoetice pastorale”

…izmene
aurii, probabil, mătase mov în pălării admir şi albe mantii
sidefii, negre, mă înclin, trec, «profesioniştii» păzea!… corul
litere arhaice, tradiţii?! (bulversat)
Un ogor sferic pe care trudeşte un singur plugar peste ape
şi limbi de uscaturi… lume ţopăind, fiecare
cuprins de importanţă trece… privindu-l nu-l vede ca şi cum
acela face parte din decor şi atât

Două, cel puţin, ipostaze aparente – lămuriţi-mă de ce
omului i se dau superlativele «prea…», iar Domnului
îi spunem simplu Dumnezeu, de parcă ar fi un concept
al nostru care plezneşte de emoţie că l-am scornit?!

„Nu voi apuca să aflu
se apropie lama
brazdă nouă peste ţărâna aceasta…” nelămurirea mea nu-i
sămânţă
doar abur, duhul pământului în cale iertării

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exagerându-şi puţin suferinţa, el va lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă alergătorul e prea cunoscut şi riscă să fie interceptat în orice clipă de nişte adversari dibaci, tehnica este mai complicată, fiindcă şi mesagerul este mult mai expus; astfel, i se încredinţează o scrisoare secretă pe care răpitorii săi s-o dibuiască fără prea mare greutate; dar, fiindcă totuşi îl vor supune la cazne şi se vor aştepta ca primul mesaj să nu fie cel adevărat, alergătorul va fi memorat mai multe texte pe care le va comunica pe măsură ce torturile vor deveni mai chinuitoare; arareori se întâmplă, dar lucrul nu este nicidecum imposibil, ca un alergător să fie omorât în timpul misiunii). Presupunând acum că destinatarul nu mai există sau că e plecat pe undeva, alergătorul îi va răspunde unui prim şi, eventual, unui al doilea înlocuitor al lui. În cazul când toţi destinatarii ar fi absenţi, alergătorul ar trebui să se întoarcă la trimiţător (sau la unul din cei doi înlocuitori ai lui), care-l poate elibera de sarcină. Posibilitatea însă ca atât destinatarii cât şi trimiţătorii să dispară fără urmă n-a fost niciodată prevăzută; în acest caz, alergătorul ar trebui, în principiu, să continue să alerge în căutarea lor o veşnicie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!