+a +�nvinge +boala

Visase că unde venise la dânsul, măre, o zână mai frumoasă decât toate zânele din cer şi de pre pământ, şi-i zisese să se ducă la curtea împăratului locului aceluia, că acolo are să se procopsească. Când se deşteptă, îşi zise: "Mă, ca ce să fie asta?" şi începu a se pune pe gânduri; toată ziulica îl munciră gândurile şi nu se domirea de loc, de loc ca ce să însemneze un asemenea vis. El nu înţelegea că steaua sub care se născuse venea să-l slujească. A doua zi, mergând iarăşi cu vitele la păscut, abătu din drum şi dete iarăşi pe la copaciul cu pricina, şi iarăşi se culcă la tulpina lui, şi iarăşi visă acelaşi vis. Sculându-se, îşi zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", şi iarăşi toată ziulica fu dus pe gânduri. A treia zi cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la acelaşi copaci sub care se culcă, şi visă acelaşi vis; ba încă de astă dată zâna îl ameninţă cu boală şi cu toate ticăloşiile omeneşti, dacă nu s-o duce. Atunci şi el, dacă se sculă şi veni acasă cu vacile şi le băgă în coşar, se înfăţişe la stăpânu-său...

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de dragoste

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni
Sau pentru ce bolesc de dorul lor?
Din boala asta s-ar putea să mor
Că prea mă pârjolesc negri-ţi tăciuni...

Mai bine lasă-ţi pleoapele pe ei
Să nu-i mai văd cum ard sub obroc.
Rămâie totul doar un simplu joc
Fără dureri şi fără de temei...

Dar nu rămâne, ştiu... Şi din belşug
Cresc flăcările-n jurul meu, de dor...
Iubito! vino iute c-un ulcior
Ca să-mi aduni cenuşa de pe rug...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leac

Când se dă de leacul unei boli
Toţi cei care au pierit de acea boală
Ar trebui să învie
Şi să-şi trăiască în continuare
Restul de zile
Până la îmbolnăvirea de o altă boală
Al cărei leac n-a fost încă descoperit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau secerătoare din Necşeni şi din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prinţului şi vorbeau într'adevăr, comunicându-şi felurite observaţii. Totdeauna umbla el aşa, pe departe şi tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredinţată alta; de aceia se tot duce prin ţări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toţi oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învăţătură. Are o odaie cu păreţi numai şi numai cărţi. Nici nu vra să-şi ieie soţie; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ş'apoi s'a face vlădică ori mitropolit. Cine ştie ce gânduri va fi având şi de ce nu-şi ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac'ar fi trăit mă-sa, domniţa Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă şi l-ar fi însurat. Aşa, el trup de femeie n'a cunoscut, fărădecât nişte fete de lingurari care slujesc domniţei celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt şi punere la cale, dar poate ş'o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă şi omul la teapă.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tauromachia

Zece tauri ucid un matador,
Zece matadori ucid un taur,
Puterea majorităţii sub formă de cuţit, spadă,
Coarne, copite, creierul este în minoritate.
Omul cu "putere" redevine fiară,
Loveşte, ucide otrăvind fântâni,
El nu vrea să ştie, cândva o să piară,
N-o să-l plângă nimeni, nici proprii săi câini.
Mare este bezna-n care el se scaldă,
Mai adânc, mai singur, se trezeşte cuc,
Lumânarea arde, îi şopteşte caldă,
El o stinge-n ură, hohotind năuc.
Trăim în adâncă şi dulce minciună,
Eu nu, zice unul, eu nu, zice-o brună,
În intrigi mizere, nectar otrăvit,
Eu cred, eu nu cred, sunt tot păcălit.
DA-ul e NU, NU-ul e nulă,
Prietenă-mi este o libelulă,
Măcar ea nu minte, doar zboară cântând,
De-aş fi fără trup, numai un gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sosind acasă împăratul căzu la boală de ochi şi orbi. Toţi vracii şi toţi filosofii carii citeau pe stele fură aduşi, şi nimeni nu putură să-i dea nici un ajutor. Într-una din zile, sculându-se din somn împăratul, spuse că a văzut în vis un bătrân care i-a zis că daca se va spăla la ochi şi daca va bea lapte de capră roşie sălbatică va dobândi vederile. Auzind astfel ginerii săi, porniră cu toţii, cei doi mai mari singuri, fără să ia şi pe cel mic, şi fără a voi să-l lase măcar a merge împreună cu dânşii. Iară Făt-Frumos chemă calul şi merse cu dânsul prin smârcuri, găsi capre roşii sălbatice, le mulse şi când se întorcea, se îmbrăcă în haine de cioban şi ieşi înaintea cumnaţilor săi cu o doniţă plină cu lapte de oi. Ei îl întrebară ce lapte are acolo, iară el le răspunse, prefăcându-se că nu-i cunoaşte, că duce lapte de capră roşie la împăratul care visase că-i va veni vedere daca va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se încercară a-i cumpăra laptele; dar ciobanul le răspunse că laptele nu-l dă pe bani ci că, daca voiesc să aibă lapte de capră roşie, să se zică că sunt robii lui, şi să rabde ca să le pună pecetea lui pe spinarea lor, măcar că ei au să se ducă şi să nu mai dea pe la dânsul.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dară în loc să-i iasă fiul să înainte, să-l primească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numai de cât de unde-i venea boala, şi chemă pretoţi, doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziseră: că pînă nu va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşi. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţă; căci tatăl ei nu voia să o mărite. Auzind feciorul împăratului toate acestea hotărî să se ducă el însuşi să o ceară de la tatăl ei. Aşa dară spuse tote acestea fratelui să de cruce şi într'o zi plecară amândoi şi se făcură nevăzuţi. Merseră zi de vară pînă seară şi ajunseră la muma Crivăţului, bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă sbârcită şi întrebă ce caută? Ei respunseră că-i cer găzduire ca pînă a doua zi, şi să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăţia doamnei Chiralina. Baba se uită la dânşii cu milă şi apoi le zise: v'aş primi în casă cu mare bucurie ; dară mi-e frică că va veni fiul meu şi vă face pe amândoi sloi de ghiaţă ; duceţi-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduească şi să vă spuie drumul la doamna Chiralina.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!