moarte bunicului

Supravietuire

Dincolo de poarta albă,
Drum cu cioburi de sidef...
Vin la tine ca o oarbă,
Fără moarte, fără suflet,
Şi-mi car trupul ca o sclavă.
Rupe-mi-l în palma-ţi crudă,
Şi adună-mi-l din plâns!
Coastele ce ţin sub ele
Tot ce e mai greu de dus,
Rupe-le! Că prea m-aruncă
Înspre marginea de sus...

Mai rămâi aici o clipă,
Cât să-nvăţ să mor şi eu...
Din a vieţii-ntregi risipă...
Să rămână... Dumnezeu...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Am obosit de-atâta hărţuit gonacii,
la corn deja se cântă o mazurcă,
în sânge cotele de frică urcă
blestemului nu-i mai fac faţă vracii

Focuri de veghe aprind vânătorii
sau poate-s de triumf, de sărbătoare,
incandescente limbi scânteietoare
orbesc pe creste-abrupte căpriorii

Pe ţeavă, la ordin, ploaie de alice,
foc de artificii, pe-al zilei asfinţit,
atins, în hău s-a aruncat cerbul rănit
nevrând la moarte sa un om complice...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

Foaie udă, mătrăgună -
- picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scâncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima-n pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.

Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.

Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.

Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă
să nu mă ucideţi.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireste, poetul in narcisimul specific breslei dumisale, uita ca eul sau liric si persoana sa fizica ar putea fi un [...] | Citeşte tot comentariul

Somnul tău agitat

văzută din spatele ne-naşterii
viaţa e o moarte inversă

e ca şi cum ai privi lumea
din spatele oglinzii de unde
tu vezi totul iar cei de dincolo
nu văd nimic

nu e un scenariu de film sau
o piesă de teatru –
e doar somnul tău agitat
din cauza căruia te trezeşti
brusc căzut din pat
în lumea oamenilor de aici!...

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o moarte nu poate fi explicata

Anii puslamalele
au chef de glume
isi arata fundul gol
trandafirilor
scosi la licitatie
in pragul carciumii

momesc sufletul
in falci monstruoase
spun unei flori cat
mai are de trait

poate firescul inefabilul
unei bucurii ma mai tine
in viata

de aceea printre daramaturi
si injuraturi de care ma impiedic
la tot pasul cu greu reusesc
sa murmur: non omnias morior

poezie de Nicolae Mihai
Adăugat de Andreea Sipos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre viitor

Într-un anume loc,
într-o anume seară,
pasăre fără de nume
ca o viziune zboară...

Eu nu îi aud foşnetul,
e ca şi cum ar fi departe,
răzbate doar o mireasmă ciudată
fără de moarte...

Dacă te uiţi în trecut
o să vezi venind dinspre viitor,
atât de plină de cântec,
de tăceri ce te dor...

Şi când ora este o urmă
devii conştient că tu ai învins-o,
iar lumea nu e decât lacrima
pe care ea a plâns-o...

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pântecul matern

Amăgeşti cumplita viaţă
Cu un vis de nemurire.
După noapte, dimineaţă...
După moarte, fericire?

Mergi încet spre cimitirul
Vieţilor de-odinioară
Şi te-ntâmpină sictirul
Unui croncănit de cioară.

Tot ce-n jurul tău va naşte,
Nu va înceta să moară,
Învierile de Paşte
Îţi fac viaţa mai uşoară.

Ţi se interzice visul
Şi te-ndrepţi către infern,
Fericirea, paradisul
Sunt în pântecul matern.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândire

Pe-acest pământ oamenii se tem cel mai mult de gândire –
mai mult decât de ruină, chiar mai mult decât de moarte...
Gândirea-i subversivă şi revoluţionară, distructivă şi îngrozitoare,
gândirea este neiertătoare cu privilegiile,
cu instituţiile stabilite şi cu rutina confortabilă.

Gândirea priveşte-n groapa iadului şi nu se teme.

Gândirea este măreaţă şi iute şi liberă, lumina lumii
şi cea mai mare glorie a omului.

poezie clasică de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!