fiul risipitor

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra, plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială, dacă vei chema prevederea şi spre buna-cugetare îţi vei îndrepta glasul tău, dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară, atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu, căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea; El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii; El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:1-9
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru rănile ţării ️

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe'noptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.

[...] Citeşte tot

rugăciune de Horia Vintilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Să nu-mi spui că mi-ai făcut ruşinea de a ajunge în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului!
Lucian: Îmi pare rău, blondule...
Iulian: Cum?! Nu se poate! E înjositor! În 30 de ani, de când lucrez aici, n-am ajuns în asemenea situaţie şi nu mi-am închipuit niciodată că tocmai tu ai fi capabil de aşa ceva! Cum e posibil?!
Traian: Domnule Enka, vă rog să vă calmaţi! Nu astfel trebuie să vă purtaţi cu Luci; are nevoie de sprijinul dumneavoastră.
Iulian: Nu-mi spuneţi dumneavoastră mie cum să mă port cu fiul meu! Ruşine, Luci; ruşine! Nu mă aşteptam la una ca asta din partea ta... Mă dezamăgeşti! Comandantul misiunii... Halal!
Diana: Te rog, Luci, nu-l lua în seamă; o să-i treacă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, biet, care ştia ce este necazul şi lipsa, îşi plecă urechea la rugăciunile cele viclene ale zmeului şi, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată şiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, şi îl rugă să aibă milă de ticăloşia lui, căci, zicea ea, nu ştim cum ne va mai aduce şi pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ţie de urât mă-sii, în lipsa lui, şi să-i dea ajutor în trebile casei. Nu-l cunoscu că este zmeu, când îl văzu, atât de bine ştiu procletul a se schimba. Îi spuse ce are de făcut şi îl primi să şează la curtea lui.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie din Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

L-au găsit miraţi păstorii,
într-o iesle, înfăşat.
Şi, nestăviind fiorii,
până se iviră zorii,
s-au rugat.
Iar apoi când pe cărare
se-ntorceau sub roşii nori,
le punea o întrebare
mintea lor neştiutoare
de păstori.

— Cum? părea un glas că-ngână.
Fiul Slavei, tocmai El,
să Se nască în ţărână,
pe pătuţ de fân la stână,
ca un miel?...

Nici o şoaptă din tărie.
Cerul sfânt părea ascuns.
Şi-au trecut ani mulţi, se ştie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, Ţie mă închin

Tată Sfânt îţi mulţumesc
pentru planul Tău cel Sfânt
prin care şi eu trăiesc
rezemat de-al Tău Cuvânt

ţi-aduc astăzi mulţumiri
Dumnezeule Prea Înalt
pentru a Tale împliniri
din Cuvântul Tău curat

Ţie Tată mă închin
şi ţi-aduc în veci onoare
căci prin Fiul Tău Divin
ne oferi pururi salvare

Tu Doamne-ai planificat
viaţa asta pe pământ
şi un suflet viu ne-ai dat
să trăim al Tău Cuvânt

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă, pentru vrednicia şi curăţenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunăcuviinţă, şi nimeni nu cuteza să-i zică nici dă-te mai încolo, pentru că ea nu le da prilej de glumă. Într-acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă şi pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de bucurie merse la acea nuntă şi luă cu dânsul şi pe împărăteasă şi pe fiul său. În ziua aceea, când era cununia fiului de împărat, la nunta căruia merse acest împărat cu feciorul său, găinăreasa se ceru şi ea de la vătaf să o lase şi pe dânsa să se ducă la preumblare. Vătaful, cam râzând, îi zise: "Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar". Apoi o lăsă. Iară ea, înghiţind înfruntarea, nu zise nimic şi plecă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!