despre moldova

Julieta: Vrei să şi pleci? Departe-i ziua încă!
Privighetoarea fu, nu ciocârlia
Ce-ţi săgeta auzul sperios.
Ea cântă noaptea colea, între rodii...
O, crede-mă, iubitul meu, a fost
Privighetoarea...
Romeo: Ciocârlia fu...
Ea, care-i solul dimineţii, nu Privighetoarea...
Vezi, iubita mea,
Lumina cea pizmaşă ce tiveşte
Şi norii îi desparte-n răsărit.
Şi-a mistuit opaiţele noaptea,
Pe culmile ce fumegă răsare
Voioasa zi... Atârnă de plecare
Viaţa mea. Întârzierea-i moarte!
Julieta: O, nu-i lumina zilei, nu-i, iubite,
E-un meteor ce soarele-l trimite
Ca purtător de torţă-n noaptea-aceasta,
Să-ţi lumineze-n drum spre Mantaua!..
Rămâi dar: nu-i nevoie să pleci încă...

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Să înţelegem, deci, că prin tine vom avea un comandant bun, blând şi indulgent, care nu ne va impune niciodată nimic, nu va fi rău sau exigent cu noi şi ne va permite să facem absolut orice ne trece prin cap, fără a ne certa câtuşi de puţin?
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa; nu vreau să înţelegeţi nimic de genul acesta. După cum v-am spus, n-am de gând să mă schimb deloc, rămân acelaşi care am fost şi până acum, indiferent că vouă vă place sau nu; rămâne la aprecierea voastră dacă am fost, sunt sau voi fi bun, rău, indulgent sau exigent; fiecare dintre voi e liber să-şi formeze orice părere doreşte în privinţa mea, să tragă concluziile, fiecare în felul său, după cum a înţeles, iar eu vă asigur că indiferent care va fi părerea voastră despre mine, n-am să mă supăr. Dar după cum v-am mai spus şi deja mă repet de prea multe ori, n-am să mă schimb; voi rămâne mereu acelaşi, nimic nu mă va determina să devin altfel, nici măcar comanda misiunii. Deci, nu vă faceţi griji în acest sens, nu mi se va urca şefia la cap... Totuşi, am să mă străduiesc să fiu un bun comandant, îmi iau acest angajament în faţa voastră, deşi îmi dau seama că nu vă pot promite nimic concret, căci nu pot şti dinainte ce ne aşteaptă, însă voi încerca să vă fac mereu pe plac.
Lia: Dacă vrei să ne faci pe plac, ce-ar fi să începi încă de pe acum şi să ne laşi să plecăm acasă; părinţii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katherine Watson (despre Vincent van Gogh): El a pictat ceea ce a simţit, nu ceea ce a văzut. Oamenii nu au înţeles, lor li se părea ceva copilăresc şi imatur. Le-a luat ani de zile pentru a-i recunoaşte adevărata tehnică. Pentru a observa felul în care utilize pensula pentru a face să pară că cerul se mişcă. Cu toate astea, el nu a vândut niciun tablou cât timp a trăit. Acesta e un autoportret. Nu e nicio deghizare, nicio nuanţare. Sinceritate. Acum, şaizeci de ani mai târziu, cum e el considerat?
Giselle Levy: Celebru.
Katherine Watson: De fapt, atât de celebru încât toată lumea are o reproducere a unei picturi de-a sa. Există cărţi poştale...
Connie Baker: Avem şi un calendar.
Katherine Watson: Vedeţi? Capacitatea de a reproduce opere de artă face ca el să fie accesibil maselor. Nimeni nu trebuie să deţină un van Gogh original, îl pot picta singuri. Van Gogh într-o trusă de pictură, domnişoarelor! Cea mai nouă formă de a distribui artă maselor; pictură cu ajutorul cifrelor.
Connie Baker (citeşte instrucţiunile de pe cutie): "Nu toată lumea trebuie să fie van Gogh. Este foarte simplu. Urmaţi instrucţiunile şi peste câteva minute vă veţi afla spre calea de a deveni un mare artist."
Giselle Levy: Van Gogh prin cifre?
Katherine Watson: Ironic, nu-i aşa? Priviţi ce am făcut din omul care a refuzat să-şi conformeze idealurile preferinţelor populare. Care a refuzat să-şi compromită integritatea. L-am pus într-o cutiuţă şi v-am cerut să-l copiaţi.

replici din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gardă de corp personală?! Dom' director, mi se pare o exagerare.
Traian: Deloc, Luci. Crede-mă, în perioada următoare, veţi avea nevoie chiar şi de aşa ceva. Desigur, cheltuielile vor fi asigurate de Institut, nu veţi scoate bani din buzunarul vostru.
Lucian: Nu despre plata body-guarzilor e vorba, dom' director.
Mihai: Eu în mod sigur n-am nevoie de gardă personală de corp.
Traian: Îmi dau seama că te-ai descurca şi singur cu protecţia, tinere, sau că i-ai putea "aranja" rapid pe body-guarzii repartizaţi ţie, dar nu cred că-ţi poţi permite un asemenea comportament. Trebuie să te conformezi situaţiei existente şi să accepţi ajutorul persoanelor autorizate legal să se ocupe de protecţia unor cetăţeni, altfel ne vom confrunta cu alt gen de neplăceri. Închipuie-ţi că ziariştii, reporterii şi alţi reprezentanţi ai mass-mediei de abia aşteaptă subiecte de genul "şeful securităţii misiunii s-a luat la bătaie cu X sau Y" sau altceva asemănător şi nu ne putem expune atenţiei lor prin astfel de manifestări.
Mihai: Domnule director, vă rog... Nici nu mi-aş fi permis să mă comport astfel; e împotriva a tot ceea ce am învăţat. Nu sunt un bă-tăuş de rând, nici măcar unul profesionist. Cum vă puteţi închipui una ca asta?
Traian: Bine, tinere. Scuză-mă, te rog; n-am vrut să te jignesc! De altfel, nu mi-am închipuit deloc aşa ceva, pentru că dacă aş fi gândit astfel, m-aş fi împotrivit categoric numirii tale în această funcţie, ba chiar prezenţei tale în echipaj; dar nu este cazul. Ştiu că eşti foarte civilizat şi corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Poate... Ştii, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât şi una mai puţin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc şi să scot în evidenţă partea frumoasă şi bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalţi, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalităţii". Ştiu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior şi atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafaţă, să-şi dea seama şi cel în cauză de existenţa ei. Poate că nu voi reuşi întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem şi o parte bună şi una rea. Important e pe care o considerăm prioritară şi de care ne folosim mai mult în viaţă. Şi care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ţi-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia şi altele... Ascunde-le cât mai curând şi scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnişoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ţi ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferenţa dintre bine şi rău şi să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înţelegător şi să ajut, urăsc violenţa, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea şi că vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, vorbeşte de la sine; e clar că nu poţi să fii rea. Şi totuşi, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Îmi pare rău, bucătăria este închisă.
Jen: Mă crezi sau nu, de fapt am venit să te văd. Am nevoie de un sfat.
Joey: Şi în ce domeniu mă consideri expertă?
Jen: Dawson Leery.
Joey: Ştii, sunt puţin ocupată cu chitanţele astea şi trebuie să închid, o putem lăsa pe altădată?
Jen: I-am spus că nu sunt virgină.
Joey: Cred că am un minut.
Jen: Părea atât de dezamăgit de mine şi m-am înfuriat şi acum nu ştiu cum a rămas cu relaţia noastră.
Joey: Să-ţi spun câte ceva despre Dawson. Este fără îndoială un bun orator pentru vârsta lui, dar nu este matur. Este exemplul clasic al copilului singur la părinţi. Se îmbufnează când lucrurile nu merg aşa cum vrea el, iar totul este alb sau negru. Orice altcevs diferit îl zăpăceşte.
Jen: Mda.
Joey: Iar în ceea ce priveşte femeile... până şi un papă are mai multă experienţă. Băiatul era un prichindel până mai vara trecută. Să spui că viaşa lui sexuală este limitată ar însemna să rosteşti cea mai modestă afirmaţie a acestui deceniu. Este o nimica toată. O nulitate. Nu te invidiez pentru situaţia cu care te confrunţi, crede-mă.
Jen: Nu încerci să mă sperii, nu-i aşa?
Joey: Nu. Doar încerc să spun că e ca orice băiat ce pare să fie unul bun... probabil că fetele îl considerau un tocilar când avea 15 ani.
Jen: Tu ce ai face?
Joey: Acelaşi lucru ca şi tine. Aş fi jignită, furioasă, confuză, aş cere sfatul cuiva, probabil unor persoane nepotrivite şi apoi aş aştepta.
Jen: Ce?
Joey: Să se maturizeze, să treacă peste, orice.
Jen: Şi cam cât timp?
Joey: Nu te lua după mine. Eu aş fi într-atât de proastă încât să aştept pentru totdeauna.
Jen: Te superi dacă mă alătur?

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce s-a întâmplat, campionule? Cum de nu l-ai înlocuit până acum pe lungan?
Mihai: Crezi că n-aş fi încercat?! Ba bine că nu! Dar Nis zicea că se înţelege foarte bine cu Alex şi aşa mai departe...
Lucian: Deci, geograful nostru se transformă treptat-treptat într-un veritabil informatician, sau altfel spus, îţi fură meseria, campionule! Ai grijă, s-ar putea ca în curând să te înlocuiască el pe tine.
Mihai: Aş... Nu-mi fac griji din cauza asta. Poate mai mult din cauza modului în care-mi ţine locul, momentan.
Lucian: Asta chiar n-ar trebui să te îngrijoreze! Oricât de nărod ar fi Nis, când e nevoie de seriozitate, nu se preface că ar fi serios, îşi dă toată silinţa, deci, e demn de încredere, să ştii de la mine. Şi să nu te mai aud că spui aşa ceva despre el!
Mihai: Sper să ai dreptate, pentru că ar fi păcat ca toată strădania lui Alex să fie compromisă din cauza neatenţiei lunganului.
Lucian: Campionule, asta nu se va întâmpla nicicând! Şi tocmai îţi spusesem că nu vreu să te aud că-l critici. Trebuie să-i acorzi credibilitate lunganului, oricât de dificil ar părea. Poţi lua ca exemplu nava noastră. Nis a participat efectiv la construcţia ei, zi de zi, de multe ori, chiar de unul singur, iar rezultatul e foarte concludent. Ţi se pare ţie că "Pacifis" ar fi compromisă, datorită participării lui Nis la realizarea ei?!
Mihai: Nu, evident! Nava noastră e foarte reuşită. Bine, probabil că ai dreptate, n-ar trebui să încep cu asemenea manifestări la adresa lui, de lipsă de încredere; de asta se ocupă foarte bine blondina noastră. Nu trebuie să mă alătur şi eu în încercarea ei de a-l discredita pe geograful nostru cel zăpăcit.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Lasă puţin paharul din mână şi haide să facem un exerciţiu de gândire!
Septimiu Birlic (trânteşte paharul pe masă şi scoate un sunet specific celor care vor să comunice indirect că băutura este de calitate superioară şi suficient de rece): Despre ce este vorba?
Lască Ştiuio: Uite, îi vezi pe cei doi de la bar?
Septimiu Birlic: Te referi la barman şi la chelneriţă?
Lască Ştiuio (ştergându-şi fruntea de sudoare cu un şervet): Da. Oricum, ei sunt singurii de la bar, însă nu contează identitatea propriu-zisă a subiecţilor, puteau fi alţii în aceeaşi formulă, cadrul contextual ne interesează mai mult.
Septimiu Birlic: În fine...
Lască Ştiuio: Aşadar, ce crezi că ar deveni acele persoane dacă le-ar creşte aripi peste noapte?
Septimiu Birlic (stătea cu privirea aţintită spre uşa de la intrare): Da, înţeleg ce zici, dar vezi tu, întrebarea trebuie reformulată. Iată la ce mă gândesc: bunăoară, spune-mi negreşit... vezi tabloul acela ilustrând două păsări -lucrare neinspirată, în opinia mea- deasupra uşii de la intrare, pe bucata de perete ce desparte partea superioară a uşii de tavan?
Lască Ştiuio: Da!
Septimiu Birlic (luându-l pe Lască de după gât şi arătând cu degetul): Uită-te cu atenţie la ele, analizează-le contururile, penajul, formele capetelor, gândeşte-te la ideea de pasăre, nu aşa cum apar pe perete, îngheţate, artificiale, prinse în plasa artei-kitsch, ţesută de om, ci imaginează-ţi-le pe membrana boltită şi albastră cum se pierd în turma de nori cumulus.
Lască Ştiuio:...
Septimiu Birlic: Şi spune-mi apoi, dacă ai vreo idee, ce crezi că ar deveni acele două păsări dacă le-ar creşte, peste noapte, două membre superioare în loc de aripi?
Lască Ştiuio (după un scurt moment de tăcere): Animale de povară?
Septimiu Birlic: Neîndoios!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!