Replici despre poezii despre bucatar, pagina 76
Traian: Uite cheile! Ai noroc, le-am găsit...
Lucian: Păi... Chiar sunteți dispus să-mi împrumutați mașina?
Traian: Ce tot vorbești, Luci? Doar nu e prima dată când o las pe mâna ta, cu toată încrederea; mai mult mergi tu cu ea, decât mine... Hai, du-te odată și vrăjește-o pe noua ta colegă, comandante!
Lucian: Și despre chestia asta, cu comandantul misiunii...
Traian: Vorbim altădată!
Lucian: Mulțumesc, dom' director. Am să v-o aduc înapoi tot în seara asta.
Traian: Din partea mea, poți s-o aduci înapoi... mâine, poimâine, peste 13 ani, sau poți s-o păstrezi; nu te grăbi din cauza mea, eu oricum nu prea o folosesc.
Lucian: Dar eu tot mă întorc în seara asta.
Traian: Cum vrei. Ai grijă ce faci!
Lucian: Am să v-o înapoiez intactă, fără nici o zgârietură.
Traian: Mașina? Dă-o încolo! Cine se referea la ea? Eu ziceam să ai grijă de tine, cât și de domnișoara, bineînțeles; nu că n-ai fi un bun șofer, dar traficul în oraș e destul de aglomerat la ora asta.
Lucian: Vă rog, dom' director; tocmai mi-ați încredințat comanda unei misiuni spațiale la bordul navei "Pacifis"; cum puteți crede că nu m-aș descurca la volanul unei mașini?
Traian: Ai dreptate... Scuză-mă, comandante!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vorbire
- citate despre timp
- citate despre încredere
- citate despre viitor
- citate despre seară
- citate despre ore
- citate despre oraș
- citate despre noroc
- citate despre mâini
Rena: Te-ai încumeta să te aventurezi printre ele?
Als: Poate; închis într-o navetă, echipată corespunzător cu armamentul necesar. Aș înlătura rapid din cale orice creatură din asta, mică sau mare, ierbivoră sau carnivoră...
Rena: Ce-ai spus?! Să-ți fie clar, zevzecule! Nu vom ucide nici un dinozaur! Cap sec!
Als: Cum adică?!
Rena: Nu ne aflăm aici ca să ucidem aceste creaturi.
Als: Mai bine noi pe ele, decât ele pe noi. De altfel, oricum se ucid singure, între ele.
Rena: Asta nu-i treaba noastră! N-au decât să facă tot ceea ce vor! Noi n-avem dreptul să ne amestecăm, să ne implicăm, să distrugem echilibrul ecologic dintre ele.
Als: Despre ce echilibru vorbești? În scurt timp va sosi meteoritul și... Buuum!!! Pa! S-a zis cu orice echilibru. Adio!
Rena: Ia mai lasă meteoritul ăla afurisit în pace! În orice caz, noi n-avem dreptul să provocăm moartea nici unui exemplar dintre aceste creaturi.
Als: Ascultă, drăguțo, eu am de gând să ne apărăm cu orice preț. Și prefer ca prețul să fie viața vreunui dinozaur, nu a noastră.
Rena: Să ne apărăm, de acord! Dar asta nu înseamnă să ucidem. Credeam că ne deosebim de acele creaturi...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viteză, citate despre viață, citate despre pace, citate despre moarte, citate despre meteoriți, citate despre gânduri sau citate despre ecologie
Lucian: Mda... Nu pot să spun decât că voi încerca, dar nu-ți promit nimic. Tot ceea ce-ți pot spune sigur e că mi-ai trezit curiozitatea în privința existenței jurnalului Liei și poate că din această cauză mă voi întoarce printre colegii mei; poate-ți voi urma sfatul, pentu că vreau să aflu cât mai multe despre acest presupus jurnal...
Sonya: Nu presupus, sigur are unul, jurnalul există; l-am văzut. Nu te-aș minți în privința asta. N-aș avea nici un interes, nu crezi?
Lucian: Nu știu ce să mai cred și ce nu. Aș vrea să fiu sigur, să mă conving, să am certitudinea că ar fi așa.
Sonya: Dar poți face acest lucru, ți-am spus cum.
Lucian: Am reținut; și-ți mulțumesc pentru sfat.
Sonya: Nu trebuie să-mi mulțumești, Lucian. A fost plăcerea mea.
Lucian: Ciudată plăcere...
Sonya: De asta-ți sunt prietenă, să te ajut. Prietenii se ajută între ei, chiar și pe Terra, nu-i așa?
Lucian: Sigur că se ajută.
Sonya: Asta încerc și eu acum, să te ajut, deși e atât de greu acest lucru...
Lucian: Mersi pentru intenție. E frumos din partea ta, deși modalitatea de a mă ajuta e cam dură.
Sonya: Dură sau nu, ar trebui să-ți convină.
Lucian: N-am spus că nu mi-ar conveni...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre mulțumire
- citate despre ajutor
- citate despre sfaturi
- citate despre prietenie
- citate despre plăcere
- citate despre existență
- citate despre promisiuni
- citate despre minciună
- citate despre frumusețe
Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să știi că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine și colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta și mă temeam că vom ajunge și la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbești și despre ceea ce nu-ți convine; nu poți evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o știu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu șase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Și mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele șase bulinuțe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu ești comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu și-au ales un alt comandant între timp. Și chiar de și-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce și-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăți. Și încă ai o mare responsabilitate față de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poți debarasa de funcția ce ți-a fost încredințată.
replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre realitate, citate despre vestimentație, citate despre responsabilitate sau citate despre adevăr
J. D. (către Elliot, Dr. Cox, Carla și Turk): Tăceți, tăceți, tăceți din gură, bine?! Cine sunteți voi să-mi dați vreun sfat? Tot ce faceți e să vă plângeți toată ziua despre relațiile voastre. (Se adresează către Cox.) Și știi ceva, încruntă-te cât poți, mărețe, bine? Pentru că nu mi-e frică de tine. (Îl imită pe Cox) O, nu, Jordan nu acordă atenție copilului! Trebuie să fie foarte greu pentru doctorul Uitați-vă la mine, nu-i așa? (Se adresează către Carla și Turk.) Și voi doi ce, vă certați de când v-ați logodit? Uau, probabil sunteți singurul cuplu care a făcut așa ceva vreodată. Nu poate fi vorba că vă e teamă, nu-i așa? (Se adresează către Elliot.) Și tu, tu, hai să uităm pentru o clipă că acum o lună mi-ai spus că nu poți avea o relație cu nimeni. Pentru că pentru mine e chiar amuzant să te privesc cum îți sabotezi toate relațiile din afară, pe bune că e. (Se adresează către toți.) Sincer, singurul lucru care mă consolează este să știu că în timp ce eu stau acasă, holbându-mă la tavan, dorindu-mi să am pe cineva cu care să stau de vorbă, voi, idioților, nu realizați cât de norocoși sunteți. (Iese violent pe ușă. Laverne intră.)
Laverne: Am pierdut ceva interesant?
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre violență, citate despre umor, citate despre tăcere, citate despre sinceritate, citate despre plâns sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dawson: Am câștigat!
Joey: Nu, nu ați câștigat, Dawson, ați pierdut.
Dawson: Ce?
Joey: Dacă ai ști mai multe despre navigație, atunci ai ști și că ai fost descalificat pentru că...
Pacey: Pentru că era cât pe ce să mă omori!
Dawson: Ce, am fost descalificat?
Joey: Da.
Dawson: Bine, să nu uităm cine a început asta, Pacey! Tu ești cel care a spus că vrea să...
Joey: Gata, încetați! Încetați amaândoi! Nu sunt vreun trofeu nenorocit.
Pacey: Nu, Jo... (Se întoarce spre Dawson.) Să nu uităm cine a început totul. Să nu uităm cine m-a împins spre Joey Potter. Tu ai făcut asta!
Dawson: Te-am împins?
Pacey: Da, tu. Pentru că nu vroiai să te deranjezi...
Dawson: Pentru că nu am vrut să sufăr din nou, Pacey. Încă mai țineam la ea, încă o mai iubeam. O iubesc și acum.
Joey: Urăsc situația asta. Urăsc tot! Doamne, te urăsc pentru că m-ai sărutat și m-ai forțat să-mi dau seama ce înseamnă tot, Pacey! Și te urăsc pe tine, Dawson, pentru că m-ai forțat să aleg între prietenia noastră și ce aș fi putut avea cu el. Și mă urăsc. Îmi doresc să ne putem întoarce la ce era înainte, aș vrea să schimb totul, dar nu pot. Nu se merită să treci prin toată situația asta pentru nimic în lume. Nicio persoană nu merită asta. Niciunul dintre voi și nici eu.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre sărut, citate despre schimbare, citate despre iubire sau citate despre dorințe
Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Și de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ți-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ți-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puțin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam și atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Și atunci? Cum s-a întâmplat totuși?
Lucian: M-am bătut cu niște tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de așa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale și încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu niște tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu știu pe cine am ajutat și de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuși, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre standard, citate despre civilizație, citate despre bunătate, citate despre apărare sau citate despre Mihail
Rose DeWitt Bukater (se află pe o ușa care plutește pe apă, iar Jack e agățat de ea, tremurând de frig): Se face liniște.
Jack Dawson: Va mai dura câteva minute până organizează bărcile. Nu știu ce ai tu de gând, dar eu intenționez să scriu o scrisoare cât se poate de dură companiei White Star Line despre toate acestea.
Rose DeWitt Bukater: Te iubesc, Jack.
Jack Dawson: Nu face asta! Nu îți lua rămas-bun! Nu încă, înțelegi?
Rose DeWitt Bukater: Mi-e așa de frig.
Jack Dawson: Ascultă, Rose. O să scapi de aici, o să treci peste acest incident, o să ai mulți copii și o să îi privești cum cresc. O să mori bătrână... o doamnă bătrână în patul ei cald, nu aici, nu în această noapte. Nu în acest mod, mă înțelegi?
Rose DeWitt Bukater: Nu îmi mai simt corpul.
Jack Dawson: Câștigarea acelui bilet a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat... mi te-a adus pe tine. Și sunt recunoscător pentru acest lucru, Rose. Sunt recunoscător. Trebuie să-mi faci onoarea asta. Trebuie să îmi promiți că vei supraviețui, că nu te vei da bătută, indiferent ce s-ar întâmpla, oricât de disperată ai fi. Promite-mi, Rose, și nu încălca niciodată această promisiune!
Rose DeWitt Bukater: Promit.
Jack Dawson: Să nu te dai bătută.
Rose DeWitt Bukater: N-o să mă dau bătută, Jack. N-o să mă dau bătută.
replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre scrisori, citate despre recunoștință, citate despre onoare, citate despre noapte, citate despre minute sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Joey: Hei, frumosule!
Pacey: Poți merge mai departe. Nu voi spune că ești nepoliticoasă.
Joey: În ciuda primelor impresii, nu am venit să te trag de limbă. Nu știu dacă zvonurile sunt adevărate sau exagerate. Sau dacă este una dintre încercările tale ciudate de a părea mai atrăgător pentru fetele mai mari. Vroiam doar să-ți spun că înțeleg prin ce treci și...
Pacey (râde): Nu. Mă îndoiesc că știi.
Jen: Păi ia să vedem. Toată lumea se holbează la tine când mergi pe coridor, am văzut asta. Șușotesc în spatele tău. Dintr-o dată îți auzi numele în conversația unor necunoscuți. Și cât de curând vei deveni paranoic și de vor vorbi sau nu despre tine, tu tot o să crezi asta. Imaginează-ți cum ar fi fost dacă făceai ceva îngrozitor.
Pacey: Cum ar fi?
Joey: Cum ar fi să locuiești cu sora ta însărcinată și nemăritată și prietenul ei negru, în timp ce tatăl tău e închis pentru trafic de droguri. Imaginează-ți asta, Pacey. Chiar avem ceva în comun... Furnizăm subiect de bârfă cetățenilor înguști la minte. Și din păcate tu ești atracția principală acum.
Pacey: Grozav. Și ce fac acum?
Joey: Același lucru pe care l-am făcut eu... Te rogi în genunchi să apară o altă poveste mai interesantă.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre negru, citate despre droguri, citate despre devenire, citate despre bârfă sau citate despre atracție
To Kuny: De fapt, comandante, dacă mă gândesc bine, ți-am mai oferit un sfat, nu de mult, pentru că tu mi l-ai cerut. Se pare însă că nu ai ținut cont de ceea ce ți-am spus atunci.
Lucian: Păi, aveți dreptate, deși am încercat să fac așa cum mi-ați sugerat dumneavoastră; în cele din urmă, spre rușinea mea, n-am reușit. Am greșit...
To Kuny: Aha, văd că înțelegi, știi despre ce e vorba... Nu-ți face griji, nu te judec, nici nu te condamn. Dacă ai acționat greșit, asta e... S-a întâmplat, nu-i nici o nenorocire. Deci, te simți mai bine acum? Ești mai calm?
Lucian: Da, oarecum...
To Kuny: Dar nu în totalitate. Off, tinerețea asta... Sper că totuși înțelegi că acum domnișoara consilier are dreptate, nu tu și știi de ce este așa.
Lucian: Da, sigur, înțeleg.
To Kuny: Foarte bine. Vezi tu... Pentru mine e destul de clar de ce ai reacționat astfel. Dar nu și pentru ea. Eu știu că o iubești, doar tu însuți mi-ai spus acest lucru, însă ea nu știe. Dacă nu cumva i-ai spus deja, între timp.
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic...
To Kuny: De ce nu încă? Ce aștepți?
Lucian: Păi, am încercat, nu doar o singură dată, dar, atâta timp cât ea-mi refuză categoric cererea de prietenie, nu văd ce rost ar avea.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre rușine, citate despre greșeli sau citate despre dreptate