Toate rezultatele despre mita are trei pisoi, pagina 76
Trei ani și trei luni și trei zile ținu călătoria până să ajungă la satul părinților lui. Și trecând pe la împărăția lui Sefer împărat, l-a întâmpinat dregătorii curții și l-a petrecut cu dragoste. Și trecând și pe la țara zânelor, acestea se întreceau care de care să-i arate mai multă cinste și să-l petreacă. Daca ajunse la satul părinților săi, trase butca dinaintea bordeiului. Tată-său și mă-sa nu-l cunoscură. El daca văzu așa, ceru să-l găzduiască. Bătrânii priimiră, și-și cerură iertăciune că nu pot să-i dea mai mult decât ceea ce au, adică bordeiul lor. El se învoi și mase acolo. Peste noapte se scoală, iese afară binișor și, uitându-se la inel, îi arătă că dorește să se facă un palat înfricoșat în locul bordeiului aceluia. N-apucă să isprăvească bine de gândit, și mi se ridică, neiculiță, niște palaturi mărețe, împodobite cu de toate frumusețile, cu grădini falnice, cu izvoare limpezi, de să te tot fi uitat la dânsele și să nu te saturi. Dară încămite pe dinăuntru? Aci e aci. Cămările, lăvițile, așternuturile, numai scumpeturi.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre țări
- citate despre zile
- citate despre uitare
- citate despre sat
- citate despre palate
- citate despre noapte
- citate despre iubire
- citate despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
M-am întâlnit ieri cu peștișorul de aur și mi-a spus că îmi îndeplinește trei dintre dorințele voastre.
aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre trecut, umor despre trecut, aforisme despre dorințe, umor despre dorințe, aforisme despre aur sau umor despre aur
Din nebunia firii noastre, se nasc și se hrănesc mai ales trei vlăstare: ambiția, vanitatea și mândria.
Arthur Shopenhauer în Aforisme asupra înțelepciunii în viață
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre nebunie, citate despre naștere, citate despre mândrie sau citate despre ambiție
Am trei lucruri să vă învăț: simplitate, răbdare, compasiune. Acestea sunt comorile cele mai prețioase.
citat din Lao Tse
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre superlative, citate de Lao Tse despre superlative, citate despre compasiune, citate despre comori sau citate de Lao Tse despre comori
Modelingul a fost o întâmplare. După ce am absolvit liceul de matematică-fizică pentru că tatăl meu ar fi vrut să urmez Energetica, să ajung la reactorul nuclear din Canada am dat la Politehnică, am luat examenul, dar mi-am dat seama că nu este ceea ce-mi doresc. În toamnă am dat la IATC. Numai că, pe vremea aceea, la teatru erau doar trei locuri și mii de candidați, iar de intrat, intrau doar cei care trebuia. Am încercat de trei ori, am picat de două ori primul sub linie, apoi am renunțat. Marele plus al acestei perioade este că am întâlnit-o pe Bianca Brad, care mi-a spus că ar fi bine să încerc să lucrez ca model.
citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre toamnă
- citate despre teatru
- citate despre modeling
- citate despre liceu
- citate despre examene
- citate despre dorințe
- citate despre brazi
- citate despre Canada
Replică la poezia "Ultima dorință" de Valentin David
Da' egoist mai ești, de vrei
O pivniță doar pentru tine!
Nu e mai bine, să fim trei
În bute, moartea și cu mine?
Să stăm toți trei pe internet,
Să scriem ''bau'' la toți intrușii
(La un pahar de cabernet)
Și ''interzis'' pe dosul ușii.
În loc de popă, pe Salam
Să-l invităm și pe Satana
Și s-o includem în program,
De-o vrea să vină Loredana.
Să-ncingem hora, pe butoi,
Să crape de necaz dușmanii,
Să curgă vinul în șuvoi,
De-or vrea, să vină-americanii,
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre vinovăție, poezii despre vin, poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre internet, poezii despre interdicții, poezii despre dușmănie sau poezii despre draci
Tamora: Dulcea iertare-i privilegiul celor nobili:
De trei ori nobil Titus, cruță-mi întâi-născutul.
replici celebre din piesa de teatru Titus Andronicus, Actul I, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1593), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele trei mari fapte ale unei vieți sunt: să sădești un pom, să întemeiezi un cămin și să faci un copil.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Soldatul de la Marathon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Goethe despre viață, citate despre copilărie, citate de Goethe despre copilărie sau citate despre copaci
Arlechinada bonus. ex-stagiune
aveam barbă trei fire pe
trei rânduri
două albe, fix azi
mi-a arătat asta zâmbind
și numai zâmbet nu era acela
oglinda!
semn rău
am făcut-o cioburi, acum
din cioburi voi lansa
Arlechinul cu fesul pe dos
Arlechinul proaspăt bărbierit
de lama precisă
a secundarului
vă spun un șiretlic:
lanseazã cititori, nu volum
ajunul Bunei-Vestiri
2008
ecoul se-ntoarce pălmuit
pescuiești în ape teritoriale ale
amăgirii, bă puță
ecou la ecou
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre prezent, poezii despre calambururi, poezii despre bărbierit, poezii despre barbă, poezii despre apă sau poezii despre alb
Cei trei mari naivi de pe Pământ au fost: Iisus Hristos, Don Quijote și eu.
citat clasic din Simon Bolivar
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre Iisus Hristos, citate despre naivitate sau citate despre Don Quijote