fiul risipitor

Moartea altei căprioare

De ce trebuie să moară,
Iar şi iar, o căprioară?
De ce tebuie să fie,
Moartea, iar în poezie?

Nu ţi-e silă, nu ţi-e greaţă,
Sânge iar să vezi curgând?
Conştient să stingi o viaţă,
Şi să laşi un ied plângând?

Limba-i vezi că-i încleştată,
Între dinţi, în timp ce moare,
Să nu afle niciodată,
Pruncul ei ce tare-o doare?

Când pui deget pe trăgaci,
Ai luat o clipă seama,
Fiul tău ce crunt haraci,
Ar plăti de-i moare mama?

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Intr-o lume relativa,
Ce-a facut si-a desfacut,
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut.

Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Eminescuuuuuuuuuuuu...

Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa,
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea.

Pe pamantul vechii Decii,
Cand mai mare, cand mai mic
Daca nu ar fi Eminescu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festivă

Seară plăcută...
Lumini de candelabre...
Şi fotografii mă filmau.

O, sala cu flori
Şi versurile mele
Bătrâne!...

Am văzut bogăţiile de aur
Şi mătase ale trecutului
Acum ale lui AZI!...

Da, fusei în castelul
Nababilor
Cu cristale, oglinzi şi marmoră...

Iată! Am venit ca Hamlet
În hainele mele
Cernite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, neamurilor

Veniţi, neamurilor toate, să-i cântăm să-i cântăm;
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm,
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm.

Că la Betleem el astăzi a venit
După cum de mult prorocii au vestit.

Din Maria Preacurata s-a născut,
Pentru lume mântuire s-a făcut.

Într-o peşteră în iesle s-a culcat,
Şi în scutece sărace s-a înfăşat.

Fie-n ceruri preamărire Celui Sfânt
Pace fie între oameni pe pământ.

Păstoraşii într-un cuget îl slăvesc,
Şi cerescului Părinte mulţumesc.

De la răsărit şi craii se ivesc,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent

Numesc prezent
timpul pe care îl măsor de când sunt născut,
zilele copilăriei mele,
nopţile, indiferent de anotimp,
în care frumuseţea Căii Lactee vindecă de urât.
Numesc prezent
clipele în care îngerul meu mă păzeşte,
bucuria din ochii mamei
când mi-a cusut ia din clasa întâi,
tristeţea grijulie în care s-a învelit
când ştia că o să moară.
Numesc prezent
îndrăgostirea de soţia mea,
mândria sărată care îmi mijeşte în ochi
când fiul nostru îmi spune
că e mai înalt decât mine.
Numesc prezent
răspunsul pe care îl dau,
mereu sau tot timpul,
din oricare dimensiune...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, Vara, Eu

Mama care urăşte furtuna,
Agaţă suspicioasa zilele de vară
Şi le scutură, una câte una,
Scrutând ciorchini de nori pitiţi pe cer;
Dar când toamna se-ntoarce iară
Şi încep ploile, şi aerul lipsit
De păsări se-ascute de ger,
Ochii ei se-nseninează subit.

Eu, fiul ei, născut vara, de vară iubitor
Mă simt mai liniştit din multe aspecte
Atunci când frunzele vor fi ieşit din decor;
Prea adeseori zilele verii apar
Ca emblema unei fericiri perfecte,
Căreia nu-i fac faţă – trebuie să aştept
Un timp mai fricos, placid, mai neclar:
Toamna ca o stare şi ca un concept.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, şi ca să o pedepsească, luă de soţie pe ţigancă, iară pe fosta lui nevastă o făcu slujnică. Biata femeie văzu bine nedreptatea ce i se făcu: dară neavând încotro, tăcu şi răbdă cu nădejdea în Dumnezeu că-şi va revărsa mila lui asupra ei, şi va da odată, odată, la iveală nevinovăţia sa. Şi mai trecând câtăva vreme, iată, măre, că răsări din băligarul unde fuseseră îngropaţi copiii doi meri. Coaja acestor meri era suflată cu aur, de lucea ca ziua, când noaptea era întuneric beznă. Ei creşteau într-o zi ca într-un an, şi după puţin se făcură mari. Ţiganca, care ştia blestemăţia ce făcuse, se temu, văzând frumuseţea merilor...

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!