padure

Veste

Vin din noapte, din miez de pădure:
avem un voievod!
Spre ziduri sure
sar peste prăpăstii în călţuni de poveste.
Către cetate frunza susură:
o veste, o veste!

Ocolesc gorganul cu căpăţânile, cu ispăşiţii,
peste ogoare mă-mpiedic în scut.
Ating cu fruntea luminile:
S-a născut, s-a născut!

Genunchiul poticneşte, fruntea asudă.
Ţâşnesc curcubeie
din pas şi din rouă
pe pajiştea udă.
Din turnul verde de pază, de lângă pod,
straja mă vede.
Tăcerea-i a ceasului rod:
Avem un voievod!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Ţi-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât şi păros, cu ochi bulbucaţi, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ţie

Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simţi trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai eşti, Doamne. Ce trist şi -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.

Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, eşti în mine.
In toate eşti tu, flori si soare, în fân şi pe tufa cu mure.
Să mor şi nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici şi goi, doar cu frunze şi apă. Mi-e bine. Cu tine.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere

alergam împreună ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne mai mereu de
umbra sufletului nostru
comun

tu erai mai frumoasă şi mai bălaie decât
o niagară de spice iar eu eram mai
întotdeauna cu o jumătate de pas
înainte

alergam împreună ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne mai mereu de
umbra nevisatelor
vise

deodată eu am zbughit-o râzând înspre o
lume străină iar tu te-ai oprit ostenită
la marginea galaxiei să-ţi sufleci carnea
de pe jumătatea sufletului tău
rămas singur ca-ntr-o

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n freamătul pădurii

Paşii mei miros a verde, a străfunduri de pădure,
Şi-aş rămâne-n primăvară pe sub poalele-i obscure,
Să mă-mbăt cu glăsuirea păsărilor cântătoare,
Să mă spăl cu roua rece şi să mă usuc la soare.

Şi-n desimea neatinsă de securile hulpave,
Mângâi scoarţa crăpăcioasă fredonând domol octave,
Ascult freamătul când boarea trece prin frunzişul care
Îşi mai schimbă din nuaţă cerând ploi spre vindecare.

Calc uşor ca să nu sperii nicio gâză adormită,
Şi să nu strivesc absurdă, melci, gândaci sau vreo termită,
Urmăresc o veveriţă cum se zbenguie-n şiroaie,
Şi-aş sălta pădurea-n braţe de-ar veni apa-n puhoaie.

Cade ploaia, bate vântul şi apleacă în vocale
Ramuri care strigă-n verde versurile-mi muzicale.

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflorirea aripilor

Trezirea dintre aşternuturi,
Fiecare cută ciufulită de adorarea dintre noi
Sub auspiciul puterii necizelate, sălbatic învinsă pe fiecare atingere trupească
Se există fără a ne mai întreba. Firesc.

Eu te leg de fiecare pană să zbori,
Eu te leg dintre fiecare gând să exişti
Independent
De strofa catargică,
De strofa lui catharsis,
De strofa fecundată cu iubirea sinelui tău de către mine.

Când putrezeşte deziluzia pe fiecare lacrimă de fericire
Să ştii că lanţul meu te aleargă
Prin câmpie, prin pădure, pe lângă fragă…

Să ştii că atunci tot purul se deschide în nuanţe ireversibile de suprem,
Iar eu te trag în arc să încetezi a crede în altceva
Decât în sfânt…

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel (de ziua drapelului nostru tricolor)

Flutură demn drapel peste Carpaţi,
Îmbrăţişând fin dealuri şi câmpii,
Râuri şi fluviu, deltă, toţi ca fraţi
Mângâind Marea Marii Românii.

Valul de roşu clocoteşte-n vânt,
Dintr-un prea-sfânt de viteaz sânge dac,
Şi maci în câmpuri mlădie-n pământ
De dulce Eden, oglindind în lac.

În nuferi galbeni, înfloreşte locul,
Şi-n holdele cu aur unduind,
Acolo unde s-a oprit norocul
Sălaş să-şi facă, suflete-ncălzind.

Iar din înalt, albastrul unui cer,
Cu aer de pădure împresoară
Un viu de stâncă, marele mister
Ce devoalează-n glia milenară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea înghiţi ruşinea, plecă capul în jos şi tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său şi ceru doi cai pentru fraţii cei mari şi o iapă pentru Ţugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Ţugulea, ca să poată umbla şi el. Nu mai putură de bucurie fraţii când le aduse mă-sa caii. Ţugulea nu se putea mângâia pentru că era olog şi nu ştia cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Ţugulea zise că ar dori să meargă şi el cu fraţii lui la vânătoare. Râseră fraţii de el. Apoi daca se rugă şi mă-sa de ei, îl luară şi pe dânsul. Se gătiră şi plecară. În pădure se mirau fraţii cum face Ţugulea de nimereşte aşa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile şi trei nopţi zăboviră la vânătoare.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!