Serioase/triste despre mita are trei pisoi, pagina 75
Toată ceata
Toată ceata creștinească
Astăzi să se veselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus, la mândrul răsărit.
Și strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
Că veșnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorocit avem
Și sa-i facă mântuire
De la veșnica pieire.
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Și cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoți.
[...] Citește tot
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre sfinți
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre supărare
- poezii despre mântuire
- poezii despre lumină
- poezii despre legi
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Scrisoare
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte -
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi:
adus puțin de umeri
și aplecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește: e prea puțin.
Glasul se stinge: e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre scrisori
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Mai trecu ce mai trecu și mai mărindu-se și dânsul, într-una din zile, ducându-se iarăși la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu știa ce este frica, intră și în palat. P-aci, p-aci era să-și iasă din minți de mirare și să-și piarză cumpătul dând de atâtea lucruri, ce nu mai văzuse el în viața lui. Când, ce să vezi d-ta? o dată îi ieși înainte trei zmei. Aceștia era stăpânii palatului. Și unde se repeziră la dânsul de pare că să-l ia în unghii...
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre palate, citate despre zile, citate despre vânătoare, citate despre viață, citate despre timp, citate despre minciună, citate despre inimă, citate despre frică sau citate despre dinți
Am întâlnit un bărbat și m-am îndrăgostit de el. Mi-am dat voie să mă îndrăgostesc dintr-un simplu motiv: nu mă așteptam la așa ceva. Știu că, peste trei luni, voi fi departe și el va rămâne doar o amintire, dar nu mai pot suporta în continuare să trăiesc fără dragoste; mi-am atins limitele... Vorbind în general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când trebuie să murim și să renaștem emoțional. Aceste întâlniri ne așteaptă, dar mai mult decât adesea, evităm să se întâmple. Dacă suntem totuși disperați, nu avem nimic de pierdut, sau dacă suntem plini de entuziasmul vieții, atunci necunoscutul se autorelevă și universul nostru își schimbă direcția.
Paulo Coelho în Unsprezece minute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate despre limite, citate despre schimbare, citate despre moarte, citate despre bărbați sau citate despre amintiri
Dor nesfârșit (Iuliei Hasdeu)
Infinitul de acum îți este casă,
Urzind povești, de tânără mireasă,
Lăsata-i viața pentru a fi cu îngeri
Inimi zdrobite, zile doar cu plângeri,
Au mai rămas părinților distruși
Himere în ceață apar, dar sunt intruși.
- "Așteaptă-mă, te rog "- abia șoptește mama,
- "Ședzi puțin",- strigă mai tare tata
Dor nesfârșit, numai durere
Existența lor de acum e o tăcere.
Un chin nespus pe ei ușor i-a stins
Rămași în suflet cu un foc aprins.
Savantul a plecat încet, treptat
Să-și întâlnească fiica, așa cum a visat.
Toți trei s-au reunit acum acolo
S-au reîntâlnit în lumea de dincolo.
poezie de Maria Besciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre tată sau poezii despre suflet
În țărâna care-l arde
Mergând să-și caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Șubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.
În țărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetișor.
Se clatină iar și cade,
Strigând după ajutor.
De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?
De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică și iar cade,
Nu mai poate nici să strige.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre sănătate, poezii despre ochi, poezii despre dușmănie, poezii despre dreptate sau poezii despre acasă
Un om este un simplu soldat; doi oameni, o pereche, trei, un trio. O pereche plus un trio formează o grupă de cinci, adică căprărie; două căprării formează o secție; cinci secții fac un pluton; două plutoane, o companie; două companii un batalion; două batalioane, un regiment; două regimente, un grup de luptă, două grupuri de luptă o brigadă, două brigade o armată. Fiecare dintre aceste elemente este subordonat celui ce-l precede în ierarhie și are autoritate asupra celui care-i este imediat inferior. Fiecare dintre ele este instruit cum se cuvine. De aici reiese că este posibil să conduci o armată de un milion de oameni exact ca și cum ar fi vorba de câțiva inși.
Sun Tzu în Arta războiului
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre armată, citate de Sun Tzu despre armată, citate despre posibilitate sau citate despre autoritate
Câinele
Aici câinele trebuie să latre, că de-aia e câine,
Iar când mănâncă stăpânii la măsuța joasă
Pe scăunele cu trei
Picioare,
Să se uite în gura lor, înghițind în sec.
Până când, la sfârșit,
După seninul crucii și slăbitul curelii, cu un oftat,
I se aruncă mămăliga,
Iar el dare de-un stânjen în sus,
S-o prindă din zbor.
Cu cât sare mai sus, cu atât e un câine mai bun,
Dat de exemplu.
Pui și găini n-are dreptul
Săia decât vulpea, hoața, pe furiș.
"Iar dete vulpea la noi azi-noapte,
Spune lelea Anica,
Aproape cu mândrie, fir-ar a diavolului!
Nici n-o să mai ctesc păsări,
Că mă canonesc degeaba,
Că i-am spus alui meu: astupă, mă, rostul!"
poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre câini, poezii despre sfârșit, poezii despre mămăligă, poezii despre mândrie, poezii despre mâncare sau poezii despre găini
Colindul colțului de pâine
E miez de iarnă și străbat din deal colinzi duioase
Iar geamurile strălucesc și-s, astăzi, luminoase,
E hârjoneală pe drumeaguri, e ziua de Crăciun,
Și orișice creștin dorește să pară azi mai bun.
E sărbătoare peste sat dar lângă o portiță
O bătrânică firavă, cu ochii de fetiță,
Privește lung, dezamăgită, pe drumul ce-i pustiu
Precum pustiu îi este-n suflet, pustiu și prea târziu.
În mână ține un posmag și se gândește "oare
Să mușc din el și eu nițel?", căci leneș, la picioare
Se gudură un mâț bătrân și schelăie un câine
Privind cu jind la bucățica minusculă de pâine.
Îl amiroase și-l împarte, frățește, la cei doi
Cercând să își înece foamea și gândul la nevoi,
Că-i sărbătoare, e frumos, și amintiri plăcute
O năpădesc și îi revin din vremuri neștiute,
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Mihu (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre sărbători, poezii despre pisici, poezii despre perle, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe
În primăvara anului 1960, astronomul american Frank Drake a dat startul proiectului "OZMA", numit astfel în amintirea feericei țări a vrăjitorului din Oz. Radiotelescopul de la Green Bank a fost îndreptat întâi spre Tau Ceti, stea asemeni Soarelui, apoi, după trei luni în care nu s-a captat nici un mesaj care să poată fi considerat artificial, Drake a schimbat ținta cu o altă stea apropiată, Epsilon. Imediat, un semnal deosebit de clar a fost receptat și entuziasmul a țâșnit nestăvilit. Au trecut însă mai multe săptămâni și semnalul nu s-a repetat; abia după câteva luni s-a constatat că pseudomesajul stelar fusese de fapt datorat unui avion care intrase întâmplător în raza de acțiune a radiotelescopului.
Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre semnale, citate despre țări, citate despre trecut, citate despre săptămâni, citate despre primăvară sau citate despre aviație