mihai+eminesc

Tot omul de orice vârstă ar fi, cu sau fără păcate, sănătos sau bolnav, vrea mereu să trăiască aici pe Pământ, să vadă ziua de mâine, că nu ştie ce-l aşteaptă pe lumea cealaltă – fericirea Raiului ori chinurile veşnice ale Iadului, sau nici una, nici alta?! Şi această nesiguranţă îl frământă întruna pe omul (ne)credincios înainte de trecerea lui în nefiinţă...

Mihai Cucereavii (11 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

România a avut noroc că Eminescu s-a născut în ea, dar Eminescu n-a avut noroc că s-a născut în România.

aforism clasic de Mihai Codreanu din Sonete şi aforisme
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de acord cu dvs.Domnule Osoianu.Il ador pe Marele Poet Universal Mihai Eminescu.

Revenind la fizic. Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos, şi cele de sus, credeai de-i omul lui Darwin.
Cânta bine din gură, ca şi mama şi Harieta. Îi plăcea singurătatea şi desmormântarea trecutului. Făcea mare haz, şi chiar imita în bătaie de joc pe dascălii care serveau la biserică. Lucru care supăra pe mama. Îi cam contesta tatei originea de român curat, mamei însă nu.

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (2) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steag în zare

Care-au putut veniră după steag,
Era destul de roşu ca să-l vadă,
Iar unii s-au oprit pe câte-un prag,
Rămaşi nevolniciei proprii pradă.
Eu mă mai duc, dar când nu voi putea
Să merg nainte-n Viaţă tot năvalnic,
Aprinsul steag în zări l-oi arunca,
Aşa cum marea roşul soare falnic
În dimineţi senine, rumenind
Întinderile verzi şi de argint.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e

Mai e o zi sau o noapte
Şi o tristeţe popas
Ca la un ordin de moarte
Rostogolindu-se-n glas

Mai e un arc de speranţă
Nici nu mai ştiu în trecut
Până la zidul de piatră
Fără creneluri născut

Mai e un ţărm către lume
Ca un obraz înspre cer
Inima ta îţi va spune
Până la streşini de ger

Mai e o pasăre albă
Ca o zvâcnire-n final
Ca la un praznic albastru
Dintr-un ţinut boreal

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

În fiecare zi
Şi-n fiecare noapte
Am aşteptat sperând
Să te privesc în ochi
Încă o dată
Libertate

Toţi anii ăştia-n care
Mi se făcuse frig
Mi-era că n-am să pot
Pe nume să te strig

Mi-era şi dor şi sete
Şi teamă uneori
C-ai rătăcit prin lume
Că nu mai sunt culori

Cu tălpile rănite
Acum atât de-aproape
Te aşteptăm în zori

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru naivitatea lor, ar trebui să li se ridice monumente până la cer lui Marx, Engels şi Lenin. Desigur, nu şi lui Stalin, cu care se pune capăt iluziei, dar definitiv. În orice caz, nu pentru Stalin sau Gheorghiu-Dej, despre care am scris cu convingere, dar aceasta nu-mi micşorează eroarea artistică, nu-mi scade vina şi nu-mi anihilează, subiectiv, sentimentul de ruşine.

citat celebru din Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara...

Vioara uitată-ntr-un colţ,
E spartă, e veche nu mai cântă,
Sunt tăcute slabele-i corzi,
Nici un sunet nu se mai avântă.

De mult, vioara făcea ravagii,
Aducând în suflet veselie,
Sau ale romanţei sufragii,
Tremurau inimi în melancolie.

Nu pot să te mai repar vioară,
Eşti mult prea distrusă,
Nu vei mai cânta a doua oară,
Astfel gloria ta e apusă.

poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul zbor

Cu paşi de ploaie
am sfărâmat taina nopţii.
Stelele sădit-au
la temelia altarului
crini ce plâng această lume.
Timpul e o pânză arsă
ce poartă mărturia adâncă
a paşilor lăsaţi de noapte.
Cu pulbere de stele
am vrut să-i dau culoare acestui vis
Cioburi de nori au rănit trupurile cenuşii.
De secunda ce se sfârşeşte
se agaţă timid florile
ce mi-au încântat privirea
de la primul zbor.

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă poveste

Dezgolite, gândurile aleargă
către mâinile dezgolite
de nisipurile orfane.
Lasă-mă să sting încet
ultima lumină
a asfinţitului ce nu-mi
mai aparţine demult.
Marea... ţi-aminteşti când
ni se-mpleteau umbrele?
Poveştile nespuse ale nopţii
ţi-ar atinge tălpile,
ţi-ar săruta săratele-amintiri
dar... trist april pe buze...
ssst! e târziu să mai trăim.

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!