dea

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Şi parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimţit oriunde şi picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alţi de-ai noştri, precum noi
Ce îşi ţin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul îşi dă floare.

Se varsă şipuri uriaşe, pe simţuri, inundând parfum
Până ar plezni şi piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Şi clopoţei cu trei ovale se pleacă sfioşi lângă drum,
Pierind tăiaţi de toporaşi şi-n şir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Şi-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi şi păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă şi ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset

Pornind de la "vorba poetului",
aia cu "trecătoarele iubiri",
Păi unele numai trecătoare nu sunt;
te închistează concentric,
una după alta,
ca fosilele prinse în ambră:
insecta din interiorul şopârlei
şi şopârla din burta şarpelui.

Om fi avut noi pterodactili
cât cuprinde în Ţara Haţegului,
Dar un Superman, sau măcar un Tony Stark
(k Miron Cozma nu se pune),
care să dea timpul înapoi,
ca retribuţie pt silniciile îndurate nu avem.

Poate în viitor,
Când civilizaţiile extraterestre vor stăpâni,
în mod oficial,
sistemul nostru solar,

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Rotărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neveşnic viril

E timp când şi floare îşi pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Şi fruct nu va fi, văduvit de viril...
Pământ va fi tern şi curaj va dispare.

Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi şi-a pierdut de colac...
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.

A strâns într-un laţ pe băieţi efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii...
Noiembre 'nceput, când parcă şi cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfăşcând nemuririi.

În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbaţii, cu suflet vibrând, pe înnoptat...
La corzi de chitară şi tobele-n plin.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud lupii

În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjuraţi de ienuperi şi de jepi;
Haita lupilor pândeşte, prada vie, să o vadă,
Să o sfâşie-ntre gheare şi-ntre dinţii de sirepi.

Strigă luna-nfricoşată, dar ecoul se loveşte
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Şi în albul fantomatic strigătul i se opreşte
Ca şi cum, nu se-auzise de la bunul început.

În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea ţipă,
Mişcătoare umbre calcă, făr-a se simţi vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Şi se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.

Ochi sticloşi apar şi foamea se citeşte-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e şi timp de-mperecheat);
Vor şi una vor şi alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe

[...] Citeşte tot

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kasida

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolţii oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăieşte de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, duşmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa şi spinii.

Cu ochii tăi albaştri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvăpăiată toamnă

Zburdă toamna zvăpăiată
Peste câmpuri năclăite,
Răsuflarea-i e tăiată,
Gândurile-s răvăşite.

Sus în vârfuri dezgolite,
În sumbră plantaţie
Ţipă ciorile smolite
Făcând agitaţie.

Ciulini căzuţi la pământ
Vor să dea petrecere,
Se rostogolesc în vânt,
Se iau la întrecere.

Grauri-au avut pe-alese
Din ce să-şi aleagă hrana,
Viile-s acum culese,
Li s-au terminat pomana.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!