Poezii despre nu avem viitor, pagina 73
Când Dumnezeu va veni
Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
și-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rai
- poezii despre planete
- poezii despre cuvinte
- poezii despre albastru
Oglinda sferelor
Însămânțat cu pești și-n munți e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată și-n zare li se
pierde lin șiragul.
Un lan de galben grâu foșnește-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ține-n
inimă încă o dată sămânța care va spori-o
veacul.
În toți, ce timp adînc, ce vreme-naltă și-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.
Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură și mai caldă,
semințele-s oglinda sferelor.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viitor
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre poduri
- poezii despre pești
- poezii despre naștere
- poezii despre munți
- poezii despre inimă
Cândva, o să ne avem
Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
și nu m-am ars,
am simțit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
[...] Citește tot
poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre prezent, poezii despre pantere, poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre păr sau poezii despre ochi
Eroilor, slavă!
Ne cheamă duhurile lor
Și ne-or chema și- viitor
Ca împreună să venim
Și amintirea s-o cinstim.
Bărbați viteji, ei pentru noi
De-a pururi s-or numi eroi
Pe-altarul țării încercați
De Domnul Sfânt predestinați.
Iertare fraților acum
Să cerem, fie și postum,
Că ne-am mândrit cu jertfa lor,
Cu faptele eroilor
Și-am cam slăbit al forței tun
Cu gândul la un trai mai bun.
Să aninăm astăzi cu toți
Al sufletului crin la porți,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Irundel și Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre eroism, poezii despre țări, poezii despre versuri, poezii despre suflet sau poezii despre poezie
Când te-am privit
Când te-am privit... am văzut o lume-ntreagă
Și inima a început cu-adevărat să-mi bată.
Atunci am realizat că eu îți sunt dragă
Pe drumul vieții noi avem comună soartă.
În tainele ochilor tăi definitiv m-am pierdut
Și-n piept am simțit focul unei pure iubiri,
Emoții puternice, unice, toate într-un minut
Vor rămâne în cartea vieții pagini de amintiri!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre minute, poezii despre iubire, poezii despre foc, poezii despre cărți sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Preventiv
femeilor din neamul meu
le-a fost inoculat un ser
cules din raza lunii
pentru minunea ce va fi
când pot să nască
așa de neagră și adâncă
povestea lumii
undeva
cu mult mai presus
de cumințenia trainică
a pietrelor neamului meu
preventiv se aude ecoul
acelora ce nasc sau vor naște cândva
copaci scorțoși
neînșeuați de raza ce curge umilă
în viitor
peste chipul atâtor femei din neamul meu
primejdia paște nestingherită
ele poartă la sân și hrănesc preventiv
o lumea aproape hilară
[...] Citește tot
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre umor, poezii despre pericole, poezii despre negru sau poezii despre copaci
După catastrofă
Gândește-te că mai avem motive,
De fericire și de bucurie,
Că eu sunt viu și că și tu ești vie,
Și n-avem îndoieli definitive.
Că nu ne bănuim de nicio boală,
Că moartea încă pare-a fi poveste,
Că dintre toate numai viața este,
C-am depășit secunda infernală
Și poate o sentință, ghilotină,
În nu știu care clipă ne așteaptă
Și vom muri de-o zodie nedreaptă,
Nu știm nimic din ce va fi să vină.
La cumpănă, și dreaptă, și nedreaptă,
Să fiu senin și să rămâi senină.
poezie celebră de Adrian Păunescu din "Iubiți-vă pe tunuri, 1981
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vinovăție, poezii despre secunde, poezii despre medicină, poezii despre fericire, poezii despre depășire sau poezii despre bucurie
Țelul vieții
Părinții-l văd un țel spre viitor,
Devine necesar ca apa de izvor,
Se înalță prin eforturi renăscute,
De cei ce-l cresc e bine să asculte.
Deprinderea spre viață stă în exemple.
Părinții știu să mustre, să contemple,
Exuberanța vârstei încearcă s-o suporte,
Însă copilașii știu noul să-l importe.
Impunerea creează doar ispite,
Formând din ei mici cópii răzvrătite
A celor mari, ce-și pierd răbdarea,
Iar nedreptatea provoacă răzbunarea.
Copiii visează uneori să crească,
Ca unul, altul, să se-asemuiască,
Într-un cămin stabil, cu mângâiere,
Pot să deprindă bunele maniere.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre copilărie, poezii despre vârstă, poezii despre sensul vieții, poezii despre devenire sau poezii despre comerț exterior
Noi, români...
De la China pân'la Rin
De geto-daci pământu'i plin.
De la Vistula'n Grekia
Este scumpa mea Dakia.
Mulți au fost, puțini mai sunt,
Căci destinul lor e crunt.
Au venit năvălitori
Ca și hoardele de ciori.
Peste daci s'au așezat,
Pânea toată le'a mâncat.
Aurul lor l'au luat,
Iar nația le'a furat.
Urmașii geților de azi,
Noi, români, ca niște brazi,
Ne împuținăm mereu,
Căci n'avem un Deceneu...
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Eminescu despre prezent, poezii despre mâncare, citate de Mihai Eminescu despre mâncare, poezii despre ciori, poezii despre brazi, citate de Mihai Eminescu despre brazi, poezii despre aur, citate de Mihai Eminescu despre aur, poezii despre România, citate de Mihai Eminescu despre România sau poezii despre China
Un moldovean (rusofon), după BREXIT (rondel pamflet)
Mî gavarim moldovienești
Cu votca-n cap mî gavarim
Ca celovec în țintirim
Da nicagda, în mod firește...
To day din Londra azi la pește
Nici ni haciu sî ni oprim
Mî gavarim moldovienești
Cu votca-n cap mî gavarim...
Avem sloboda, gangurești
Alt celovec ci îl iubim
Ia tî liubliu pi englezești
Ci harașo putem sî fim...
Mî gavarim moldovienești!...
rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Rusia sau poezii despre Moldova