+fata +cu +ie

Violenţa care îşi face simţită prezenţa tot mai mult în şcolile noastre este de asemenea un prilej să vorbim mai mult despre blândeţe, despre cine este Hristos şi ce vrea El să ne spună, spre ce ne îndrumă El. De aici trebuie să pornim. Oamenii lăsaţi în status nascendi sunt agresivi şi consideră legitim ca, dacă cineva le-a făcut ceva rău, să răspundă şi ei cu asupra de măsură. Acesta este omul natural. Îndreptarea, combaterea omului natural chiar din şcoală este nu doar benefică, ci imperios necesară. Nu mai vorbesc despre abordarea subiectelor delicate pe tema sexualităţii pe care libertatea prost înţeleasă le pune în altă lumină, total distorsionată faţă de cum sunt ele de fapt. Pe toate trebuie să le punem în lumina care să nu distrugă viziunea religioasă asupra omului.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata ieşi din curte ca fulgerul; n-o mai ţinea pământul de bucurie; într-o clipă nu se mai văzu. Şi daca n-ar fi stat mai încolo să-şi aştepte boierii şi carăle cu merinde, acestea s-ar fi pierdut, fiindcă nu puteau să se ţină după dânsa. Împăratul îi ieşi pe de altă parte înainte, mai la marginea împărăţiei, fără să ştie ea; aşeză îndată un pod de aramă, se făcu un lup şi se ascunse sub pod. Când era să treacă fiică-sa, deodată ieşi de subt acel pod, cu dinţii rânjiţi şi clănţănind de te lua groaza; se uita drept la dânsa cu nişte ochi cari strălucea ca două făclii, şi se repezi la ea ca să o sfâşie. Fata, care îngheţase sângele în ea de frică, îşi pierduse cumpătul şi, dacă calul nu făcea o săritură la o parte, lupul înfigea ghearele într-însa; ea o luă la sănătoasa înapoi.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glob ceresc ar ajuta mai bine la înţelegerea ascensiunilor şi declinaţiunilor. Dar e bine şi dacă aveţi la îndemână numai un glob pământesc. Închipuiţi-vă că pe acea sferă nu există continentele şi mările, ci aveţi în faţă globul ceresc. În acest caz, poziţiunea Pământului ar fi drept în mijlocul sferei, deci, în mijlocul sferei cereşti se află o altă sferă, Pământul, cu longitudinile lui; polii Pământului vor coincide cu polii cereşti şi prin urmare ecuatorul pământesc cu ecuatorul ceresc, deci şi cercurile de longitudine vor corespunde şi ele cu alte cercuri. Pe ecuatorul ceresc vom avea tot avea o împărţire de 360 de grade, deci şi 24 de ore. Atât numai că pentru sfera cerească avem ascensiunea dreaptă. O distanţă de 15 grade cereşti e egală cu 1 h, în ascensiune dreaptă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Acolo unde-s ʼnalţi stejari
Şi cât stejarii ʼnalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Neniţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ascultă de vorbele împărătesei şi dete sfară în ţară şi pe la toate împărăţiile, precum ca să se ştie că oricine va ghici semnele ce are fata împăratului pe trup, aceluia i-o va da de soţie. Când se auzi de astă hotărâre împărătească, se făcu mare vâlvă între împăraţi şi oamenii locului, şi toţi cu totul se sculară să meargă la curtea împărătească să-şi cerce norocul. Iar daca auzi şi ciobănaşul, îşi ceru simbria de la stăpânu-său, îşi mai vându şi ce bruma de ţoale mai avea, îşi cumpără un cal de atât pe cât îi ajunsese bani şi haine de primeneală, îşi luă ceva merinde şi plecă şi el. Cum se văzu la câmp, descălecă şi, cu ochii înmuiaţi în lacrămi, făcu o rugăciune la Dumnezeu să-i fie de ajutor în călătorie şi să izbândească, apoi încălecă din nou şi porni cu voie bună.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eulalie - un cântec

Trăiam sihastru
Pe-un jalnic astru
Şi sufletu-mi apă era stătută, ceţoasă,
Până ce blânda, frumoasa Eulalie îmi deveni
Îmbujorată mireasă,
Până ce-auria fată Eulalie îmi deveni zâmbitoare mireasă.

Ah, stelele-n-nalt
Mai palide ard
Decât ochii fetei scânteietoare
Şi nicicând fulguiri,
Selenare aburiri
În tonuri de purpuri şi mărgăritare,
Nu s-ar putea asemui cu-ale modestei Eulalie bucle-smerite la-nfăţişare,
N-ar putea cândva preţui cât-ale limpedei Eulalie, bucle umile la-nfăţişare

Îndoială şi chin
Nu, nu mai revin
Căci sufletul ei în suspine mă va-nsoţi,
Şi, cât e ziua de mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Din lirica de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este o prezenţă eternă. Preştiinţa sa este ştiinţa unui prezent permanent actual. Ea nu impune faptelor omeneşti necesitatea de a se produce;oamenii au deci voinţă liberă să facă binele, căci nu-s zadarnice virtuţile şi rugăciunile lor. Precunoaşterea divină nu schimbă natura şi proprietatea lucrurilor, ci le priveşte în faţa sa ca prezente, în forma în care ele se vor produce odată în viitor. Nici nu confundă judecătile sale despre realitate, şi într-o singură privire a minţii sale, deosebeşte ceea ce va exista neapărat de ceea ce nu va fi obligat să existe, după cum voi, când vedeţi în acelaşi timp un om mergând pe pământ şi soarele răsărind spre cer, deşi aveţi deodată ambele intuiţii, vă daţi totuşi seama că o intuiţie subsemnează un fenomen voluntar, iar alta unul necesar.

citat celebru din Boethius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi poet e necesară nu dorinţa meschină de a-ţi spune cuvântul, sunt necesare nu visurile unei fantezii trândave, nu sentimente livreşti şi nici o tristeţe de paradă, ci un puternic interes faţă de problemele realităţii contemporane. Poezia care îşi are rădăcinile în capriciile, tristeţile sau bucuriile unei individualităţi egocentrice, poezia al cărei autor îşi exprimă sentimentele frumoase aşa cum se ouă găina, deoarece ele interesează prea puţin pe ceilalţi, o asemenea poezie merită nu atenţia, ci dispreţul nostru. Orice poezie care nu-şi află rădăcinile în realitatea contemporană, orice poezie care nu aruncă lumină asupra realităţii, explicând-o, reprezintă distracţia unui pierde-vară, o distracţie nevinovată, dar deşartă, un joc de păpuşi, îndeletnicirea unor oameni de nimic.

citat celebru din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!