o stana iarna

Preludii

I
Se aşterne seara de iarnă
Cu miros de fripturi în pasaje
Ora 6.
Arsul sfârşit al zilelor fumegânde
Şi acum rafale de ploaie înfăşoară-n hârtie
Resturi soioase
De frunze uscate la picioarele tale
Şi ziare de pe terenuri virane;
Rafalele bat
În jaluzelele rupte şi în hornuri
Iar la colţ de stradă
Un cal singuratic sforăie şi dă din picior
Şi apoi luminile lămpilor.

II
Dimineaţa devine conştientă
De izul subţire al berii răsuflate
Pe străzile cu rumeguş pavate
Şi de toate picioarele noroite care apasă

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie minora in cheia sol

Iarna, vara, triste coboara
Cinta in simtiri flaute,
Viori dulci si plins de chitara
Cara iar printre noi umbrele,

Frunzele cresc in pomi si padurea
Renaste in trunchi de creion
Se invirt in memoriu de sunete prelungi
Cortegii de zapezi topinde, ce mor.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-
Puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

Tu nu mai vii, te povestesc piane
In scrisori cenzurate de timp

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul viciu

Cetatea peste mine se rastoarna,
In carnea mea ii simt intr-una biciul,
De este vara sau de este iarna,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teama, nici nu-mi este sila
De tot ce impotriva mi se-ntampla,
Orgolioasa, dreapta sau umila
Femeia-mi sade vesnic langa tampla.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagra,
Dar cel mai drag imi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o trista capra neagra
Din care am facut rasfat si templu.

Stiu ca mi-e viata scurta, stiu ca moartea
In fiece femeie sta la panda,
Dar fie de femei umpluta cartea
De care viata lumii e flamanda.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânărele

Pentru pânza de iubire
e războiul cel mai greu:
Diavolul tot rupe fire,
noi le înnodăm mereu.

*

Judecă, dar fără ură
şi cu gândul de-a zidi.
Nu mustra fără măsură,
ci cât poţi şi tu primi.

*

Când cei răi te trag pe sfoară
de obidă să nu strigi.
Ei te mint, tu strângi comoară.
Ei te-nşeală, tu câştigi.

*

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Badanta

-Vieni quando ti chiamo! striga bătrâna insistent
Folosind şi clopoţelul s-arate că e urgent
Şi badanta auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de pe-afară
Speriată să nu cadă, bătrâna nonagenară

O îngrijea de câţiva ani, cu o foarte mare grijă
Chit că bătrâna-i bolnavă şi nu merge nici în cârjă
De multe ori o necăjeşte, egoism de om senil
Să-i suporte orice toană, uneori e dificil

Părăsise România pe când criza-i dete brânci
Mai mulţi bătrâni tot îngrijise, zece ani-îs de atunci,
Rând pe rând s-au dus la Domnul ei scăpând de suferinţă
Pentru ea un alt bătrân, a însemnat multă voinţă!

Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare
Uşurel s-ar descurca, chiar de-i viaţă de-nchisoare
Cel mai greu de suportat, este dorul de familie
Să stea departe de copii, asta mult o chinuie

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (29 decembrie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada carelor de luptă

Căruţe huruind şi zăngănind,
cai fornăind şi nechezând,
recruţi mărşăluind, fiecare cu arc şi săgeţi la şold,
mame şi taţi, soţii şi copii alergând să-i vadă cum trec –
de-atâta praf nu se mai vede podul Xian-yang!
Şi familiile-îmbrăcându-se-n grabă, călcând c-un fel de mânie,
blocând drumul şi plângând –
ah, sunetul bocetelor se ridică drept în sus, asaltând cerul.
Şi un trecător întreabă, " Ce se întâmplă?"
Binevoitor, un oştean răspunde, "Asta se întâmplă-întotdeauna.
De la vârsta de cinşpe ani unii sunt trimişi să păzească nordul ţării,
iar uneori chiar la patruzeci de ani mai trudesc în vest pe fermele oştirii.
Când părăsesc satul, şoltuzul trebuie să le lege acoperământul capului;
când se întorc, albiţi de ani, ei încă păzesc frontiera.
La avanposturile frontierei curge destul sânge pentru a umple un ocean,
iar visele de cucerire-ale Împăratului iubitor de război n-au luat sfârşit.
Oare el n-a auzit că în ţinuturile Han, la est de munţi,
sunt două sute de prefecturi, mii şi mii de ţărani,
unde nu cresc decât ciulini?
Chiar şi-acolo unde o femeie e în stare să folosească sapa şi plugul,

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!