duce

Sunt o fată necăjită

prin colb de drum asfaltul greu
muşcă cu fierbinţeală din pasul meu
atârnată şi dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viaţă

stânga tresare şi duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ţi dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine aşteptând alţii noi

ziare vând şi-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin şi încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

SCLAVUL VERBULUI

Nu sunt decât un vis în nesfârşirea
Iubirii ce-şi găseşte o icoană,
Iar eu, robit de ea, am nemurirea
Doar când aud din Cer un cânt în strană;

Nu sunt decât un glod cu suflet mare,
Ce-ncearcă să coboare dintre stele
Răspunsul la o veşnică-ntrebare,
De suntem toţi, ori nu, lumini rebele?

Nu sunt decât o simplă adiere
De aripi poposite la răscruce,
Acolo unde-a fost o Înviere
Spre care Sfânta Carte ne mai duce;

Dar sunt un sclav al verbului ce plânge,
Că încă nu am aripa de Cruce,
Să-i pot opri Luminii sfântul sânge
Şi-o viaţă nouă-aici să-i pot aduce!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperările lui Dumnezeu

sunt blesteme în lume ca nişte limbi de foc
care pârjolesc vise, speranţe, iubiri
senzaţie halucinantă în tenebrosul joc
al morţii fără milă pusă pe cotropiri.

sunt tragedii şi drame aproape de noi
teroarea încolţeşte ca scaieţii în câmp
moartea pune bombe duce propriul război
zdrenţe de fericire -s suspendate în timp.

când demonii respiră se pornesc tornade
ridică în neant tot ce-ntâlnesc în cale
mi-e teamă tot mai des că raiul decade
prea plin de orgii de tenebre letale.

prozeliţii morţii fac cu viaţa rocade
aruncâdu-i splendoarea în sfere infernale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de apus

Pe costişa unui deal
Tinerii priveau spre lac,
Tânărul era Maikal,
Locuia-ntr-un sat sărac.
Lângă bojdeuca lui
Venea fata la apus,
De la munca câmpului
Şi Maikăl era răpus.
Fericiţi, când se-ntâlneau,
Ochii sfredeleau sfială,
Veseli, la piept se strângeau
Şi uitau de oboseală.
Aşteptau cu-nfrigurare
Ca soarele să se culce,
Şi pe blânda înserare
S-o sărute cât mai dulce.
Maikăl tremura de spaimă,
Fata tremura sfioasă,
Noaptea le va duce faimă:
De mâine va fi mireasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

sunt cuvinte ce nu ar trebui rostite
ci doar păstrate pentru caz de extremă urgenţă
şi chiar şi atunci, ar trebui să fie doar şoptite

un cuvânt care doare este iubesc
pentru că îţi pui în el tot sufletul şi toată suflarea
şi aşteptarea doare ca un spin înfipt sub unghie

un alt cuvand care doare e adio
şi nu pentru că e sabia ce taie firul ce ne ţine legaţi
cu pentru că strânge în el toată amărăciunea şi depărtarea

e adevărat că poţi folosi cuvântul ca să răneşti
dar chiar şi fără cuvinte omul sângerează
pentru că o privire duce cu ea un întreg arsenal de moarte

sau de iertare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea

Minte, minte ce mă minte,
Jurăminte pe morminte,
Minte, minte ce mă minţi,
Cu uitare de părinţi.

Şi mă plimbi prin cea stihie,
Pe cap fără pălărie,
Mereu faci câte-un ocol,
Te dă numele de gol.

Îmi tulburi simţirea toată,
Inima o faci uitată,
De mă duce cal în trap,
Fără căciulă pe cap.

Minte eşti trebuincioasă,
Ochiul minţii când te-apasă,
Să îmi duci pasul pe loc,
Cu izvor şi cu noroc.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd two

Pe strada Cazărmii au sângerat crinii,
În fiecare noapte tropăie iacobinii,
Ce te miri, mire? Ia-ţi mireasa
şi du-o în locul unde se face mătasea.
E-o pacoste, Doamne, să te ucidă
Un oarecare, ca pe o omidă,
Fii om, ridică-te în picioare,
Fă stânga-mprejur, mergi la răcoare.
Din par mă ridic ca o ridiche,
Mă doare rotula, apoi rinichii
Încep să ţipe la mine satanic,
E sărbătoare-n ţinutul turanic.
Trist eu domnesc, mi-e anatema,
Precum un fluture subteran trece vremea,
Un vultur duce spre creste în gheare
Propria-mi inimă, zboară, cum zboară?
Rumen la faţă, albastru-n priviri
Îngerul meu din Gulag sibir.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 august 1936

În casă-i sărbătoare (bunica totuşi plânge):
Vai! în gingia ştirbă - o seceră de sânge -
Chiar azi i-a răsărit întâiul dinte.
Cât drum până la perla cea de minte!

Acum "vorbeşte" cuvinte multe: de-nţeles
Uşor în baby-esperanto, mai ales,
Adesea ocărăşte gargarisind în pripă
Silabe ce le schimbă-n lacrimi
Într-o clipă.

Ar vrea mâncare multă: cu două linguriţe,
În alternări de vâsle, să-i sature guriţa.
Guriţa buzunarul spre care duce
Totul ce poate să apuce.

Cine-i mai cuminte? Cine-i mai bujor
Şi conduce casa chiar din cărucior?
Cine este fraged ca un trandafir?
Şi ecoul spune: - Unul, Vladimir.

poezie clasică de Saşa Pană
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!