de-a lungul timpului

Această întreagă ordine spaţio-temporală a lumii se bazează numai pe o iluzie (maya) înnăscută prin constituţia intelectului nostru; în realitate nu există decât o Fiinţă situată deasupra spaţiului timpului, pluralităţii şi devenirii, care se manifestă în toate formele naturii şi pe care eu o simt şi o găsesc în launtru-mi întreagă şi nedivizată, ca pe propriu-mi Sine, ca pe Atman.

Paul Deussen în Şaizeci de Upanişade ale Vedei (1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţia animalelor e un fapt de o gravitate fără precedent. Călăul lor a invadat peisajul; nimeni nu mai încape de el. Oroarea de-a vedea un om acolo unde cândva puteai să contempli un cal!

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălmăcire

Neîndoielnic viaţa
Îţi face şi astfel de "daruri":
De-a dormit doar cu soaţa
Probabil că avea coşmaruri.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă

Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

Lăsaţi-i o floare pe mormânt şi vedeţi-vă de drum,
Scutiţi-o de-a milei voastre greutate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

Puneţi-i pe mormânt un tânăr trandafir
Şi lăsaţi-o-n pace, scutită de-a milei solidaritate;
Ea e fericită, fiindcă ştie-acum în cimitir
Că ţărâna ei este frumoasă peste poate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndeosebi Mahler a ajuns să fie privit ca un simbol al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea atunci când promotorii avangărzii au decis că el este tatăl spiritual al dodecafonismului.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul de Paşte e foarte scump

Pe un riniche mic de miel,
De Paşte mi-a cerut pe el
Un preţ de-a dreptul aberant,
De zici că-i pentru un... transplant.

epigramă de Nicolae Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Am trăit şi n-am trăit
Dar de astăzi mă declar
Nu doar viu ci pregătit
De-a trăi, dar nu-n zadar!

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este îngrozitoare, dar ar fi şi mai îngrozitoare conştiinţa că vei trăi de-a pururi şi nu vei muri niciodată.

citat celebru din Anton Cehov
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E douăzeci şi doi...

E douăzeci şi doi: ce surd decembre
îmi bate-n lungul oaselor deşarte
şi-aruncă-n mine orologii sparte,
când Timpu-mi trage disperat de membre.

Din cerul var sarcastic El împarte
pioase rugi şi alb curat de febre.
E noapte-n zi şi-n ziuă sunt tenebre,
descoperind în tot secunde moarte.

Ce gol de iarnă... - mi-e tocită gheata,
când ironia-mi scutură grumazul.
Un nor anemic îşi revarsă pleata,

şi-n atmosferă simt cum trece gazul
dintr-ún plămân ce-a găzduit săgeata
momentelor din care-am tras extazul.

sonet de Ionuţ Popa (22 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!