a se min�i pe sine �nsu�i

Oraşul unde tace Dumnezeu

În urma noastră e un rest de ieri
oraşele-au plecat cu două trenuri
în carnea mea şi duc spre nicăieri
îmbrăţişarea ta din alte vremuri.

Aş fi putut să nu-mi mai amintesc.
Mi-ai şters, plecând, scrisorile şi trupul
de trupul tău de ieri şi de sărutul
din care, azi, doar umbre te vestesc.

Aş fi putut să uit şi să nu ştiu.
Statui de gol şi gol de paşi pe stradă
Doar ochii mei, pe urlet de zăpadă,
doar tu prin ei şi vântul pământiu.

Aş fi putut să mi te tac în gând,
să mi te plec, să mi te-nchid în ziduri
cum ai plecat şi tu pe triste riduri,
în lutul meu, de tine, mă scufund.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian din Oglinzi 2
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu voie sau de nevoie

întotdeauna omul nîndreptăţit
se ascunde cu totul în sine însuşi
îşi adăposteşte durerea care-l roade în trup

uneori îşi ascunde visul de văzul, auzul şi mirosul lumii
se preface într-o apă liniştită şi întinsă
pe care nici nu ştii când te înhaţă vârtejul morţii

sub tălpile sale pământul e nesigur, alunecă
paşii trebuie măsuraţi şi făcuţi cu atenţie
gândurile nu trebuie spuse mai degrabă simulate
tot ce mişcă conţine mai multă primejdie
noi vedem doar aparenţa lucrurilor
însăşi viaţa e un fel de închisoare
în care eşti pus în lanţurile situaţiilor posibile

numai moartea îţi dă libertatea deplină
când poti pleca singur, repede unde vrei
şi toţi te iartă pentru greşelile comise
cu voie sau de nevoie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimtamantul

Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosa cogitans

Când totul îşi urmează statornica orbită
şi electroni şi aştri ca nişte valuri sună
în malul existenţei, au pentru ce, iubite,
am scrie o silabă, fie ea rea sau bună?

... Dar ce chemare clară urmează-această roză,
din nopţile amorfe ale ţărânii oare
ce forţă limpezită, fantastică nevroză
şi pentru ce sublimă, eternă sărbătoare?

Nu-mi spune că lumina se mântuie degrabă,
că osebite soiuri de viermi deja-n viscere
aşteaptă-n mii de germeni; că nu-i nicio silabă
să steie-n necuprinsa monadelor tăcere.

Nu-mi spune că-i egală cu sine suferinţa...
E un incendiu sacru ce mistuie, şi arde
ca o făclie-jertfă pe un altar Fiinţa
de-a pururi dătătoare de viaţă şi de moarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Ursachi din Inel cu enigmă, Poemul de purpură şi alte poeme (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţe

Femeia casnică... acasă,
Ea pune masă, strânge masă,
De sine nu prea îi mai pasă,
Când şi-aminteşte spune... lasă!

Femeia mamă... o zeiţă,
E doctor, doamnă, e actriţă,
Mai cară câte unul... criţă,
E un artist... o sculptoriţă

Ciopleşte vieţi de prunci, îi creşte,
Îi suduie, dar îi iubeşte,
De tot ce-i rău îi ocroteşte,
Iar de-s bolnavi îi îngrijeşte

Femeia singură... cochetă,
Mai aranjată, mai discretă,
Cumva văzută desuetă,
O fericire... incompletă

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi sacrificii?

moto: Cine trebui' să ştie, sigur nu ştie
Dacă am, sau ce n-am, seara în farfurie
---------

Toată viaţa, sacrificii
Mi-au cerut cu toţi să fac
C-am slăbit la toţi indicii,
Numai să le fiu pe plac

Şi-am tot strâns ades cureaua
Până nu mai am ce strânge
Că dacă mă prinde neaua,
Şi mă vezi, îţi vine-a plânge.

Ne-au promis ce e mai bine
Şi eu i-am votat de buni
Că dacă-mi veneam în sine,
Mai bine spărgeam cărbuni!

Când nimic nu stă pe roze

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
şi ştiu şi-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt aşa de ezitant
de neputinţă,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugăminţile, cu sau fără de credinţă,
nu aduc niciun bine...
şi se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
şi nu spun nimănui, de prea multă ruşine,
c-aşa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calităţile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe şine
în mers accelerat
ştiind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără El, Crăciunul nu ar exista şi nu ar avea niciun motiv să existe!..

Omule, rupe o bucăţică de pâine din bucata ta de pâinea,
şiîmparte-o cu cei rătăciţi şi departe de casă.
Şi când de Crăciun ne veselim în numele Lui,
ne facem cadouri unul altuia,
Aminteşte-ţi că El ne-a dăruit cerul înstelat,
soarele,
luna,
pământul cu pădurile,
munţii şi oceanele lui
şi toţi cei care trăiesc şi trec prin ele.
El ne-a dat toate pajiştile verzi
şi tot ce înfloreşte pe ele şi dă roade.
Şi S-a pogorât pe pământ şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
Este timpul ca omenirea să realizeze că Iisus Hristos
nu este stăpânul sau slujitorul nostru;
Este conştiinţa noastră.
Hristos este inima noastră.
Fără El, Crăciunul nu ar exista
şi nu ar avea niciun motiv să existe!
Acesta este Crăciunul sfânt!

poezie de Camelia Opriţa din WordPress, Condeiul de Aur (25 decembrie 2005), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec

Când voi ajunge la capătul drumului,
Iar soarele va fi asfinţit deja pentru mine,
Nu vreau ritualuri în camere umbroase;
De ce să plângi un suflet regăsindu-se pe sine?
Să-ţi fie dor un pic, dar nu pentru mult timp,
Şi nu sta-ngenuncheată, ca omul ce trage la edec.
Aminteşte-ţi iubirea pe care-am împărţit-o.
Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec.
Toţi trebuie să facem călătoria asta
Şi fiecare e sortit s-o facă singur. Lasă,
Totul este parte a unui plan mai mare,
Un pas, atâta doar, al drumului spre-acasă.
Când eşti singură, cu inima rănită, mergi la prietenii
Pe care i-am avut înainte de-aici să mă petrec;
Şi râzi la toate de care noi cândva am râs.
Îţi va fi dor – dar lasă-mă să plec.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!