moarte bunicului

Să vezi rîul...

Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Şi să-l vezi pe omul tristul
cum îşi înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
şi mai cuminţeşte gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul spicelor

Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Că fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

O vorba-şi trec spicele - feţe-n văpaie:
secera lunii e numai lumină -
cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului?

Aceasta-i tristeţea cea mare - a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pământului
li s-a menit să apună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sud

Marea şi muntele vieţuiesc împreună
Şi iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,
Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,
Pe liniştiţii palmieri – dispar curând
Atinşi de-o moarte nevăzută, stranie,
Şi omizile nu se mai nasc.
Oamenii umblă ameţiţi de lumină
Şi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vântului.
De la soare învaţă să se urce pe munte în zori
Şi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpădii

Între toate păpădiile
între toate
într-o dimineaţă
una dintre păpădii
a devenit de plumb.
Somnoros
zmeul
sufla ca de obicei
cu zorii în ele.
Toate se spărgeau în devreme
numai ea
a tăcut.
Zmeul s-a aşezat lângă ea
şi-a suflat
până la moarte.
A doua zi
A treia zi
A patra zi
păpădiile au murit
de nesuflare

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim

Primăvara cântă
Păsările toate
Spune cel ce uită
Păsările moarte

Spune cel ce uită
Păsările mute
Spune cel ce uită
Ultim să se uite

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă pot ierta

recent eram doar eu
apoi s-a făcut linişte venind mâine
pe o cocoaşă de-ntrebare venind
bând o clipă din ape
leatul acesta e acelaşi mâine
spre care aleargă iertarea

Doamne iartă-mă să mă pot ierta,
în suicidul păcatului pe Crucea Ta
să mi se înfigă duhul în carne
răsturnând-o
curând curat să pot intra
în tine,
Moarte, blândo

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz

"Se nasc prea moarte azi cuvintele -
poemele n-au nicio şansă
o iau la goană pân' şi muzele
poeţii însă nu se lasă
şi-şi varsă bieţii sentimentele
în tonuri chipurile-albastre
mai-mai să ezite valurile
văzând atâtea voci măiastre..."

Cam aşa se tot exprimă unii,
de o vreme-ncoace, pe-unde pot.
"Apa trece, rămân bolovanii."
mai împung ei, "Asta este tot".

poezie de Florian Ruse (20 martie 2019)
Adăugat de Floriamn Ruse
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima consolare

Când "scaun" n-ai devii coleric,
Iar de-l obţii şi ghinion
Tu poţi să ai, ca bietul John,
Aflat pe scaunul electric
El comportându-se isteric,
Bocindu-se cu jalnic ton,
Şedea pe-al său "amfitrion"
Ştiind că pleacă-n "întuneric"
Şi-un popă, grija să îi poarte,
L-a consolat, milos a vrut
Să îi explice ca la carte
Sărmanului om deţinut:
Oricine-i condamnat la moarte,
Din clipa-n care s-a născut!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!