mi-as dori

Enghidu

A murit Enghidu prietenul meu
care ucise cu mine lei.
I

Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt absurde.
Si picioarele priveste-ti-le, seara, drept cum stai, atarnand spre luna.
Poate ca sunt mult prea aproape ca sa ma vezi,
dar si aceasta e altceva decat nimic.
Ma voi face departare, ca sa-ti incap in ochi,
ori cuvant, cu sunete de marimea furnicii,
ca sa-ti incap in gura.
Pipaie-ti urechea si razi si mira-te ca poti pipai.
Pe mine insumi ma dor, in scurta trecere.
Mi-am intins privirea si ea a intalnit un copac,
si el a fost!
Umerii priveste-mi-i, si spune-ti ca sunt cei mai puternici pe care i-ai vazut, dupa iarba si bivoli,
caci fara pricina sunt asa.
Cu ei mut departarea, ca pe un sac de piele
la moara de vant.
De-aceea cand ma ard in strafundul ochilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul

Ce şi-ar dori, oare, mai mult sonetul –
Măsură, disciplină, eleganţă,
Un plus de sentimente şi substanţă?
Nu e uşor să-i descifrezi secretul...

Sonetul – şcoală fără de vacanţă
(Ţi-ai pregătit stiloul şi caietul?),
Maeştrii ne învaţă alfabetul:
Sonetul – meserie, cutezanţă...

Iluzii, fantezii, vise-n andante –
"Călări pe vin...", bem versul lui Baudelaire
Şi ne-ndulcim cu un sonet de Dante...

Apoi, târziu, cu-o stea, pe-un colţ de cer,
Un înger îşi notează,-atent remarca:
"Sonet – Lumină – Dragoste – Petrarca."
Apa care trece, pietrele care rămân

La senectute, câţi se cred Seneca!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc din De ce plânge clovnul? (11 aprilie 2009)
Adăugat de vasili brinza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curba lui Lalescu

Dacă ai parale o duci bine
Numai chefuri şi mâncăruri fine
Dacă eşt salariat la stat
În loc de mâncare tu mănânci...

Rahat a înghiţit destul Vintilă
Nu i-au dat străinii nici de milă
Dacă vrei sau dacă nu vrei cu împrumut
E ca pentru lumânarea lorsă-i...

Fuga trec pe Podul Mogoşoaiei
Printre miţe, fiţe şi aglaie
Iar de vezi câte una mai fudulă
Poţi să şti că-i moartă după...

Pulpe goale când zăreşti frăţie
Simţi câte un junghi în scăfârlie
Ai dori să le strângi la piept degrabă
Dar de dorul lor o iei la...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Constantin Tănase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce am trăit

Trei pasiuni simple, dar foarte puternice, mi-au guvernat viaţa:
dorinţa de iubire, setea de cunoaştere şi compătimirea caldă
pentru omenirea suferindă. Aceste pasiuni, ca nişte vânturi mari,
m-au împins încoace şi încolo, asigurându-mi cursul, pe un ocean
imens de angoase, atingând aproape vortexul disperării.

Am căutat mai întâi iubirea, pentru că aduce extaz –
extaz atât de mare încât uneori mi-aş fi sacrificat tot restul vieţii
pentru câteva ore de fericire.
Apoi, am mai căutat-o pentru că uşurează singurătatea –
singurătatea aceea îngrozitoare din care o conştiinţă tremurândă
priveşte peste marginea lumii în abisul fără viaţă, rece şi insondabil.
În sfârşit, am căutat-o pentru că am văzut în armonia iubirii,
ca într-o miniatură mistică, prefigurarea acelui paradis
imaginat de de sfinţi şi de poeţi. Asta-i ceea ce am căutat –
şi chiar dacă ar putea să pară ceva ireal, prea bun pentru
viaţa omenească, asta-i ceea ce, în final, am găsit.

Cu aceeaşi pasiune au căutat cunoaşterea.
Am dorit să cunosc inimile oamenilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bertrand Russell din Autobiografie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Mă hrănesc cu amintiri
Când gând şi foc se-ncheagă
Şi mă cufund în pur simţiri
Când tot în jur se leagă.

Şi tot ce zace, tot ce-i mort
Din suflet se revarsă
Şi n-am hotare, nu socot
Că ce cunosc mi-e casă.

Şi mă întreb şi mă strofoc
Tu lună ce te clatini?
Iar mă lumini cu gând de foc
În noaptea mea de patimi?

O fi venit cu dor nespus
Amorul să mi-l vază
Cu cin' te cerţi, cu cin' te lupţi?
Tu lună rămâi trează!

[...] Citeşte tot

poezie de Silviu Obreja (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis n-ar fi

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toţii figuranţi pe un ecran,
apropiaţi, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduţi, lăsându-mă cu mintea plină de idei...

Vis i se spune
şi la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără raţiune
-pân-a muri-

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cădere în abis, o nebunie forţată

Strălucirea copacilor aduce imperfecţiune în insule
găsesc acest pământ pe o hartă cu alte morminte
iar perioadele sale lente de noapte – somn, continuu scad
în paharele de lapte pe care le-am lăsat pe masă.
Aş vrea să vă spun că noaptea doare în buzunarele îndoielii
Dar o moarte mai puţin este o moarte de neconceput
Aş dori să visez prin unghiurile laterale ale locuinţei
Să creez legături între punctele uitate ale casei
Îmi amintesc porturile traversate de memoria mea
În momentul când luna leagă delicat o ureche
Şi apa pătrunde prin găuri.

&
Eşti o mică asasină, îmi zici
Îţi folosesc corpul drept scut şi strâng trăgaciul
uzura şi dezamăgirile se supun propriei lor raţiuni de a fi
la o modalitate de a fi sută la sută fericit
fericirea distruge oamenii
vorbeşti cu mine în timp ce denigrezi ultima verigă
într-un lanţ ciudat de evenimente.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudia Isabel Vila Molina din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!