cultura e ceea ce

Iubirea a spus

Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.

Ascultă secretul din profunzimea
versurilor...
Şi lasă-l să te ducă unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi
Am renunţat la toate.
Acum sciu poezie.
Gândul meu, inima mea, viaţa mea
Îi aparţin Lui.
Toate aceste trei cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pasul, traseu involuntar
unde să opresc
mă voi aşeza între sânii tăi
respirând un petec de cer
pământul trebuia să fie rotund ca să ne iasă zidurile exacte
am dat zidul la o parte
amintirile nu-mi dădeau pace
într-o altă dimensiune poate aş gândi altfel
era fiorul a ceea ce nu puteam rosti
ascultam bătăile luminii în aripi de fluturi
era târziu şi era noapte
noaptea respiram dumnezeieşte pe pântecul tău
mă oprisem pe ţărm
desenând poeme pe raza de lună
împletind părul tău cu fire de dor
oprind firesc un sărut într-un tainic descânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel încercat vede Trezirea

1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruieşti prin semne.

2. M-am rugat pentru Trezire,
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi Doamne, mai dă-mi zile
şi mă cheamă apoi acasă.

3. Şi prin crucea de cuvinte
să trec dincolo de fire
şi să-Ţi mulţumesc, Părinte
că mă-ncerci pentru Trezire.

4. Este hotărât din vreme,
Slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După amiezile acestea

după amiezile acestea tihnite
mi te aduc mereu în faţă
şi după ce te caut ca un somnambul
numai eşecurile se răsfaţă

nedisimulată o bucurie
pusese stăpânire pe amândoi
când am descoperit câtă avere
se află nu în lume, ci în noi!

curcubeul uneşte destinele
după o lege neştiută de fiecare
deşi ni se părea curios
muntele înfrăţit cu o mare

am plătit şi încă mai plătim
pentru generaţiile viitoare
tributul greu al evadării
dintr-o singură eroare

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Zăbovim până târziu, urmărind cum, domol, ne învăluie noaptea:
Nici un ceasornic nu numără clipele.
Unde sunt săruturi şi braţele îmbrăţişează
Timpul nu are relevanţă.

Miez de vară: frunzele atârnă mari şi nemişcate;
La margine de pleoapă, o stea –
Sub mătasea pielii, o mare –
Ele ne spun că aici nu există timp.

Stăm; frunzele nu cunosc vârsta verii.
Nici un ceasornic nu simte nevoia să ne convingă
Că nu avem decât ceea ce ne amintim:
Vârtejul unor minute în jurul tâmplelor.

Suntem asemeni unui rege şi a unei regine
Atunci când mulţimea nesăbuită preia controlul;
Interval în care copacii îşi leapădă, împăcaţi, coroanele
În lacuri.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de destin II

Epuizantă aşteptare spre Neant;
Slavă celor orbi, fără de lumină...
Mă curăţ de ispite şi de păcat
Când Moartea rănile mi le alină!

Şi, plânge, plânge preotul din sat!
De taine nedesluşite viaţa e plină...
Mă uit în urmă, la tot ceea ce-am lăsat
Prietenii în duşmani vor să devină?!

N-am vrut la nimeni niciodată
Să fac vreun rău sau să trădez...
Las lacrimile-n miez de piatră
Ca îngerii trăiesc, plutesc, visez!

În fuga mea spre un alt destin
Se răscolesc cuvinte însângerate...
Spre Mănăstiri merg şi mă-nchin:
Doamne, iartă-mă de singurătate?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912), traducere de George Popa
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

ai vrea să fii şi-acum ca-n ceea vreme
când nimeni nu putea să-ţi stea în cale
vrăjind pe toţi cu farmecele tale
de dragoste ziceai că-i prea devreme

mereu respinsa-ai pe cei ce te-au cerut
cu gândul doar la bani şi interese
urcat-ai scara marilor succese
altele decât acestea tu n-ai vrut

dar toate au fost cândva şi-acum trecut-au
puteai să fii bunică adorată
rămas-ai o persoană calculată

ajuns-ai cum n-ai fi gândit vreodată
o babă fără dinţi şi cocârjată
şi-n visul tău cea mai frumoasă fată

poezie de Nicolae Tomescu Inocenţiu
Adăugat de Irlandezul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel de jos nu se teme de cădere

Cel de jos nu se teme de cădere,
Şi nici cel mic de mândrie şi de-al ei păcat;
Cel smerit va fi întotdeauna
De Domnul Dumnezeu binecuvântat.

Sunt împăcat cu ceea ce-am primit şi am,
Chiar dacă buzunarul nu mi-e plin;
Doamne, mi-i dor de-o lumină bună, caldă,
De aceea bat smerit la poarta harului divin.

Răsplata poverilor purtate mă aşteaptă
La capătul tuturor drumurilor mele către Tine.
Ofer puţin acum, dar voi primi curând o împărăţie –
Şi-aşa-i pentru toţi oamenii mai bine.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!