citate+cu+sens+profund

În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi... Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi ca El. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată... Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: "De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti?" Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine...

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de Rafaello
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Şi totuşi izvorăşte
Din depărtate văi,
Apoi se risipeşte
Prin mii şi mii de căi!

Asemenea-i şi dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Şi-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul în care însă, nu deţinem chiar de la cel analizat lămuriri asupra sensul actului ratat, unde vom găsi puncte de sprijin pentru interpretări şi indicii pentru demonstraţie? Aceste puncte de sprijin şi indicii provin din surse multiple. Ele ne sunt furnizate în primul rând de comparaţia analogică cu fenomene care nu sunt legate de actele ratate, ca, de exemplu, în cazul în care constatăm că deformarea unui nume, ca act ratat, are acelaşi sens injurios ca şi acela pe care l-ar avea o deformare intenţionată. Dar puncte de sprijin şi indicii ne sunt furnizate şi de contextul psihic în care se produce actul ratat, de cunoştinţele pe care le avem în legătură cu caracterul persoanei care săvâşeşte acest act, de impresiile pe care această persoană le-a putut avea înainte de act şi împotriva cărora ea poate că reacţionează prin acesta.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aflase astfel ce păţise Nero şi cum ajunsese Rikky în casa familiei Enka. Varianta Dianei Enka coincidea cu cea pe care i-o spusese colegul ei la Institut. Amintindu-şi că el îi spusese că poate verifica varianta lui, Lia se întrebă în gând dacă nu tocmai din acest motiv o adusese la el acasă, pentru a-i demonstra că n-o minţise, iar mama lui îl ajutase în acest sens, poate fără a vrea. În curând apăru Lucian. Aducea din bucătărie o tavă cu bunătăţi, pregătite de el, pentru a-şi servi familia, dar şi pe domnişoara psiholog, consilierul misiunii. Atent, zâmbitor, aşeză în dreptul fiecăruia câte o porţie, apoi duse în bucătărie tava goală, după care se întoarse, pentru a lua şi el loc la masă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun merit

Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.

Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerţia-n sens.

Am doar o piesă de jucat
Şi sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învăţat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...

... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învăţat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna!

Sărut mâna casă! Maică Sfântă, dragă,
Îngenunchi la tine, inima-i beteagă...
De-am greşit cu gândul, iartă Maică Sfântă!
Roagă-te la Tatăl, sufletu-mi ascultă!
Sărut mână Maică, sărut mâna Tată,
De-am greşit cu fapta, eu te rog, mă iartă!
Iartă-mă Iisuse, mă aplec smerit
Tu îm iartă pentru tot ce am greşit...
Plânge semnul crucii, clopotu-i în rugă,
Oi întru pierzare suntem pe pământ,
Îngeri stau de veghe întru îndreptare.
Iartă-mi Doamne Sfinte! Muritor eu sunt...
Se deschid biserici spre Dumnezeire,
Să sărbim din cupa vieţii! Univers,
Sângele şi pita, curăţă-ntinarea
Şi dă nemuririi, de acum, alt sens.
Sărut mâna, casă! Ne aşteăţi curată,
Oh, Fecioară pură, toţi te vom cinsti!
Tată, prunc şi mamă, biblie şi tihnă,
Casă, dulce casă, noi te vom sfinţi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica deci, atât cea a naturii, cât şi cea a moravurilor, mai ales critica unei raţiuni care cutează a zbura cu aripi proprii şi care precedă ca «exerciţiu preliminar ˂propedeutic˃» constituie propriu-zis, ele singure, ceea ce putem numi filosofie în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta raportează totul la înţelepciune, dar pe calea ştiinţei, singura cale care, odată deschisă, nu se acoperă niciodată şi nu permite rătăciri. Matematica, ştiinţa naturii, însăşi cunoştinţa empirică a omului au o înaltă valoare ca mijloace pentru nişte scopuri ale omenirii, care în cea mai mare parte sunt contingente, şi dacă în cele din urmă ele duc totuşi la scopurile ei necesare şi esenţiale, o fac numai prin mijlocirea unei cunoaşteri raţionale din simple concepte, cunoaştere care, oricum am numi-o, nu este propriu-zis decât metafizica.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul este ideal, iar idealul, al nostru sau al Europei civilizate, este departe de-a fi elaborat. Nu există pe lume decât o singură formulă pozitiv frumoasă: Cristos, în aşa fel încât manifestarea acestei figuri incomensurabil de frumoase este, cu certitudine, un miracol nesfârşit (întreaga Evanghelie a lui Ioan merge în acest sens; pentru el, unicul miracol este în întrupare, manifestarea însăşi a Frumosului). Dar am mers prea departe. Mă voi mărgini să constat că dintre toate frumoasele figuri ale literaturii creştine, Don Quijote este cea mai desăvârşită. Dar el este frumos pentru singurul motiv că este şi de luat în râs. Pickwick al lui Dickens... este şi el rizibil, şi pentru asta te prinde. Din frumosul adus în deriziune neştiutor de propriul preţ este pusă în lumină milostenia, şi, prin urmare, simpatia cititorului. Această trezire a milei este însuşi secretul humorului.

Dostoievski în scrisoare adresată nepoatei sale Sofia Ivanova (13 ianuarie 1868)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!