unde sapa sapa locul

Iarnă scoţiană

Spre prag 'şi-întinde gheaţa colţii netezi
Şi soarele sub chivăra-i de iarnă
Se uită de pe deal şi trece bolta
Prin ascuţişul spadei sale boreale.
La scocul morii apa
Răsună surd şi răguşit.
Pe drum, fata morarului
Cu degetele încleiate de paner
Juri că loveşte într-un caldarâm
De zeci şi zeci de leghe
Când tocurile ei batjocoresc
Pe morţi, pe Douglas, Percy,
Pe Bruce, acel ce zace în mormântu-i, alb
De lepră şi războaie,
Şi toţi regii care-au fost
Pân-a fi ţara fără regi,
Pe cântăreţii ce-au cântat
Pân-a fi ţara lor fără cântări,
Această ţară-ai cărei morţi şi vii aşteaptă Ziua de Apoi.
Ci ei, neputincioşii morţi,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edwin Muir, traducere de Leon Leviţchi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

H: Heck, am o întrebare.
Tessa: Nu acum!
Heck: Care este întrebarea, H?
H: Ce se întâmplă când o forţă de neoprit se intersectează cu un obiect inamovibil?
Heck (se gândeşte pentru câteva secunde, apoi răspunde): Mă tem că nu am nici cea mai mică idee.
Tessa: Vezi, asta era. Acum putem să îl lăsăm să se însoare liniştit. (Se îndreaptă cu H spre biserică pentru a găsi un loc unde să stea în timpul nunţii.)
Luce (o opreşte pe H înainte ca Tessa să o îndepărteze de grupul lor): Nu se poate întâmpla. Dacă e ceva ce nu poate fi oprit, atunci nu e posibil să existe ceva care să nu poată fi mutat din loc şi viceversa. Nu pot coexista. Vezi, este o întrebare capcană!
H (în timp ce Tessa şi ea se îndreaptă spre biserică): Poate să stea lângă mine?

replici din filmul artistic Căsnicie în trei, scenariu de Ol Parker
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi şi o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - şi undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aş şti unde e! făcu Tocănel.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte de plimbarea-n doi?
In serile de vara, sclipind de luna plina
Pe cand eram si-am vrut sa fim noi doi
Si-n dragoste sa prindem radacina.

Si cand desculti prin ploaie alergam
Si cand voit uitam de toti si toate,
Cuvantul simplu; daca-l mai rosteam
Satui fiind de-acea banalitate.

Si din iubirea de odinioara
Gasit-am azi decat un scrum de fum,
Nu pot lasa chiar totul sa dispara
Chiar de-a fost numai inceput de drum.

Sunt amintiri ce nu le vreau uitate
Sunt clipe ce acum nu vor dispare
De ne-am vorbi; poate mi-ai da dreptate
Caci dragostea a fost si va fi mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mânăstirea Neamţului, unde-mi petreceam vara mai demult, am descoperit odată în podul unei chilii manuscriptul unui cronicar necunoscut, Oprea Caţă logofătul, care aduce câteva precizări şi date nouă cu privire la originea şi viaţa vechiului domnitor moldovan Ciubăr-vodă. Socotind că aceste însemnări nu pot fi lipsite de interes, ci vor folosi specialiştilor să le fie de învăţătură, despre cele rele să se ferească, iară pre cele bune să le urmeze şi să se îndirepteze, cum aşa de frumos zice Simion Dascălul, plagiind fără jenă pre vornicul Ureche, cu multă râvnă am căutat a descifra manuscriptul lui Caţă şi, unde nu s-a putut, alta nu era decât să împlinesc de la mine golul şi să împreunez poveştile cum m-a tăiat capul, ca să fie bine. Iar dacă rău am făcut, scociorască altul podurile mânăstireşti să afle alt manuscript mai de crezare şi să facă mai bine.

începutul de la Domnia lui Ciubăr Vodă de George Topîrceanu (1930)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrutatura spre casa

Cu maini subtiri si tremurande
Trecea pe pod un om spasit
In contra omenestii unde
Ce se scurgea spre asfintit.

E frig si mainile-i se zbat
Ca doua frunze-n luna noua
Purtand peceti de stramutat
In tara-n care numai ploua.

In aer dens c-un iz de multi
Cu greu isi face loc de drum
Pe langa trupuri moi de calti
Si fabricanti batrani de scrum.

Copil mereu in drum spre casa
Incearc-un fluierat sonor
Mimand distragerea in masa
Servita la televizor.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ghita din Nici una (25 noiembrie 2007)
Adăugat de Andrei Ghita
Comentează! | Votează! | Copiază!

După stricarea Troadei, în vreme ce rămăşiţurile zidurilor, a capiştilor şi a palaturilor sale încă abureau şi când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul şi copiii săi erau îngropaţi, când femeia şi fiicele sale se duceau în robie să slujească pe nişte biruitori fuduli şi când aceşti însuşi biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alţii pe mări, unde cu ticăloşii să umble din ţărm în ţărm, în voia valurilor, a vânturilor şi a furtunilor, — în sfârşit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcaţi în ţărnă şi că o mulţime de eroi amestecau duşmănească lor ţărnă într-un singur mare mormânt, Elena şi cu Menelau, împăcaţi împreună, se întorceau cu linişte şi cu chef la Lachedemonia şi, jăluindu-se cu dulceaţă că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-şi iertăciune că au crezut nişte arătări înşelătoare şi făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credinţa sa.

începutul de la eseul Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel, traducere de Constantin Negruzzi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Şi-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Şi că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum şi cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu maşina
Şi descoperirea Zorei în şanţ),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieţii săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Şi, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr

Acum o sută de uşi
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje şi când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul îşi scutura zulufii peste mine,
stele înţelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroşii,
iar scândurile casei erau netede şi albe ca spermanţetul,
şi probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouţ,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
şi credeam că Dumnezeu chiar putea vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!