vizita

Dacă mâine...

Dacă mâine ar fi sfârşitul lumii
Tot ar mai fi timp să citeşti o poezie,
Să priveşti o pasăre ciugulind la geam,
Să mănânci o savarină şi să bei
Un pahar cu apă rece, de izvor,
Să treci cu vederea impoliteţea altora,
Să asculţi încă odată Sonata Lunii,
Să-ţi aminteşti de vacanţele la ţară
Sau de vizita la Luvru,
Tot ar mai fi timp să priveşti către aştrii,
Arcturus, Vega, Albireo, Altair...
Cu puţin noroc vei putea să te bucuri
Chiar de câteva stele căzătoare,
(Care din ele o fi steaua ta?!)
Timp ar mai fi să-ţi faci planuri de viitor,
Care viitor?-o să mă-ntrebi,
Ei bine, viitorul acesta,
Până mâine mai e cale lungă...
Uite, ceasul abia a bătut ora zece,
(Nu, nu zece dimineaţa, ci zece seara)

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (18 iulie 2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itaca

În vreme ce ridici velele pentru Itaca,
Speră să ai parte de un voiaj lung,
plin de aventuri şi de descoperiri.
Iar de Lestrygoni, de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios nu te teme:
nu-i vei întâlni pe drumurile tale
atâta vreme cât gândurile îţi sunt înalte şi încrezătoare,
cât un entuziasm tânăr şi năvalnic
îţi electrizează spiritul şi trupul.
Lestrygonii, Ciclopii,
Poseidon cel sălbatic nu-ţi vor ieşi în cale
decât dacă-i chemi tu în sufletul tău,
decât dacă sufletul tău îi aduce-n faţa ta.

Speră să ai parte de un voiaj lung.
Poate vor fi multe dimineţi când,
cu mare bucurie, cu tânără încântare,
vei intra în porturi pe care le vezi pentru prima oară;
poate te vei opri în colonii feniciene
să cumperi lucruri fine,

[...] Citeşte tot

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frau Merkel...

Frau Merkel,
Vă salută necăjitul, despuiatul şi totuţi mândrul ciob al unui protocol
Ce ne-a trecut pe-o hartă haşurată ca noţiune de moldovenesc popor
Şi uite de atunci din trei'ş'nouă eu nu mai am nici linişte nici loc
Indiferent de ninge sau de plouă pe umbra spuzei mele de noroc...
Dar dat fiind că-n optzeciş'nouă Gorbachev de Kohl a fost convins că nemţii sunt o ţară
Tot stau şi-aştept ciocanul altui Ribentrop pe Holocaust-ul meu rusificat de nicovală...

Şi astăzi vreau să înţeleg cam care-i scopul ce-l urmăriţi în Chişinăul nostru sumbru
Sau vreţi chiar să vedeţi cu ochiul propriu povestea de succes ce lasă-n umbră
Multiplele legende şi balade legate de urmaşii celor care
Se spune că-s veniţi de prin Pleiade şi sunt speranţa lumii viitoare...?!
Sau poate vrei să vezi copiii şi nepoţii ai celor dintre multele femei
Ce fost-au violate de armate roşii când bolşevicii fugăreau naziştii tăi
Sau ai dorinţa să discuţi cu strănepoţii acelor ce-au rămas ca santinele
Să-şi apere şi comunismul, şi toţi hoţii, să ne sugrume visele rebele...?!
Sau poate simţi neţărmurita nostalgie şi porţi un sentiment imens de vină
Că prin tratat cu-ai tăi s-a rupt din România... şi Basarabia şi dulcea Bucovină
Şi nu degeaba vii cu vizita de Stat, c-o zi înainte de aniversarea banditească
A protocolui secret ce-a parafat că Basarabia-i republică rusească

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (18 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea palidă

Port între buze viaţa unui ou
şi între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaşte această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feţei,
numai pustiul cunoaşte această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupţi,
în fiecare gură a inimii.

Port încă în degete fumul, cuţitul şi floarea,
pielea cadavrului dulce ca braţele nopţii,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.

Nu am costum mai frumos, nopţile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
şi paşii pe care îi pierd se continuă cu umbrele paşilor.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!