Serioase/triste despre toamna, pagina 7
De toamnă
Mă-ntreb adesea unde să-ți mai scriu
De ce cuvântul meu e de prisos,
Mă mir că mai pot scrie și sunt viu
Cu-atâta plumb și risipire-n os.
Și-această toamnă rece și bastardă
Cu agonia ei nevindecată,
E pretutindeni, în priviri, pe stradă
Iar eu petrec cu ea, la o serată.
Mi-ai spus că o să treacă, dar eu știu
A te iubi e-o boală fără leac,
Încerc în crucea nopții să îți scriu
Ce simt acum, la început de veac.
E un dor ce seamănă-a pustiu
Și sunt cu toamna, conversând, în parc.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monosilab de toamna
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tăcerea grea, gând și animal
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge
anii tăi, anii mei
Trec.
Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând de toamnă
Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,
Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Și mor uitate pe morminte...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna din noi
toamna asta am să tac,
e prima oară când tac toamna
sau mai bine
am să țin respirația acestei lumi
până când pașii tăi
îmi vor mătura
cioburile arămii sparte în suflet,
scrutez orizontul,
dar privirea nu mai seamănă privire,
totul se rezumă la un tablou imens de albastru
pictat cu aripi de cocori
ce spintecă norii
spre alte dimensiuni
de lumini și enigmatice vise.
În toamna asta nu mai plâng,
plânsul nu mai seamănă plâns,
lacrimile nu mai seamănă lacrimi
ascunse în cearcănele vineții ale ochilor reci,
[...] Citește tot
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă cu tine
Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
și apoi pleacă: se pierde-n zare!
Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar știu c-o umbră e toamna ta!
Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aș fi vrut, iarăși, să ne iubim
și-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg
Toamnă. Sezonul ploilor.
Au ruginit crinii grilajului
pe balconul de lemn se dezbracă iedera.
Soarele sfințește arborii,
toată frunza o icoană vie.
Vilă îngustă cu balcon de lemn,
vilă a tristeților elegante,
a sosit toamna sezonul ploilor,
se-ncheagă pe ape trențele verilor,
lebede trec pe sângele viselor.
Iată un docar pe nisipul palid,
vine o doamnă cu ochii de toamnă,
vine un început de roman.
poezie celebră de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul și-a schimbat aliura,
Înroșindu-și peruca și pidichiura,
A lăsat toamna în vie,
Peste dealuri și-n câmpie,
Aramă vie pe tipsie...
Fiindcă toamna ruginie
E plină de dărnicie
Are multă omenie.
Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ispita
De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbești cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene și pasu-ți tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri și de atingeri sub un gând răpus,
Ți-e toamna har și veșnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-așezăm în pribegia nopții, cu șoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiți de un păcat măcar, tăcuți și fericiți sub talpa sorții.
Și să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii și suspin, o mângâiere și-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ți-e destul, s-o-mpărțim ca pe-o gutuie coaptă?
Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei și muze și ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit și lacom și deplin
Eu vin și uit că ți-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?
poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze de toamnă
Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picând ca o ninsoare
Fac pământului furtună.
Melancolic, prin fereastră,
Mi-arunc ochii către ele,
Și privindu-le, le-asamăn
Cu iluziile mele...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin-când vine toamna
Nu-mi ajungi și n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Așteptăm nopți mai lungi
Să ne putem și noi iubi.
Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ
Ia-ți pe umăr haină groasă,
Ia-ți flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Desfrunziri eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri și-nviem uneori.
Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
[...] Citește tot
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!