Poezii despre secat, pagina 7
Țara mea
Țara mea, tărâm de vise, frumuseți pe guri de rai,
Ape clipocind la vale, codri verzi, lanuri bălai,
Te-au furat, te-au sărăcit și te-au jupuit hingherii,
Fără milă ți-au secat drumul laptelui și-al mierii.
Țara mea, te-au dezbinat, să-i înduri n-ai să mai poți,
Guvernanți penali, corupți, ți-e scârbă să-i mai suporți,
Au scăpat de închisoare, sunt curați, li s-a șters totul,
Se întorc iar la putere, vin să ne cerșească votul.
Țara mea, izvor de lacrimi ți-a umplut obrazul sfânt,
Te-au batjocorit jigodii, blestemați pe-acest pământ,
Nocive, defecte chipuri, soi de mizerii umane,
Depravate prototipuri lăcomind după ciolane.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Indisciplină
Bătrână, urâtă și rea, moartea mai vine pe seară,
Ea șopotește basme despre lumină, iubire, mincinoasă, haină,
Există un burete cu care să ștergem trecutul? Ioc. Iocnapathan.
Copiii violenței nasc violență. Întunericul urmează verii. Canopus.
Ne rotim pe aceleași cercuri, cercul scoate limba, unii râd.
Pacientul se numește Jason. Iona habar nu are de ce.
Tryptizol, ce-i aia, maică? Nimeni nu cunoaște cauzele crizei.
Crimă perfectă. Mâna mea e un trup de flori.
Nisip dureros mă îngroapă. Pădurile bogate au ars mocnit
În fiecare. Axa lumii șuieră. Așteptați un nou continent?
Pentru ce? Păsări pe dune, caii pe țărm, totul a secat
Până la diamant.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limita deznădejdii
E peste durere regretul tacit
Când nu mai poți plânge din corpul secat
Și mâine dispare din timpul mâncat,
Pierit de la masa cu blatul zdrobit...
Că nu mai dă locul la coate să pui,
Nici gândul să sprijini pe întremur, bărbie,
Căci nu mai există reflex verb "să fie"...
Și viața în sine atârnă de-un cui.
Se cheamă summum depresiv, deznădejde
Ce mătură eul de orice resursă...
Deșertul imens, când apa e scursă
Și nor nu-i niciunde s-adape nădejde...
E peste ce ruga mai poate întreține,
Când nu mai există nici sfânt... Pervertit
În pâcla cădelniței, fum din topit
De tămâie, ce doar consfințește destine...
E ultim apel... să trezești om din tine!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată
prin crânguri de gânduri
cad frunze veștejite
în curte pași târzii
nu'i nimeni să'i asculte
mai trece un an, se scurge în tăcere altul
ce viață de boem
să mor de dor și apoi să pier
în pasul efemer al unui vers
un om iubea odată, o fată
plângea o apă în pridvor
în lac se scalda luna
tu coborai încet din univers
răsunau seara năluci prin cămară
pașii se pierdeau pe un drum
lovea în geam, ram după ram
plângeau în zare plopii
făpturi se rânduiau alene într-un gând
lacul secat, pescarii pășeau în depărtare
în mări pândeau ore târzii
eu sărutam o fată, încă o dată
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Loc în suflet
La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride
Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând
Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude
Mergeam acum desculță
Simțeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluță
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai plecat
Când tristețea mă răpune
Sărut floarea rosie de mac
Vorbe bune ea îmi spune
Rochia roșie să o îmbrac
Când sufletul mi-e obosit
Iubirea de la mine a plecat
Roșul este cerul la asfințit
Lacrimile toate mi au secat
Cerul este trist pustiu mirat
Luceafărul aude se sfadeste
Luna afla tăinuirea pe înserat
Universul de iubire vorbeste
Am avut iubire mare a pecat
Ce ar putea să facă ele toate
Să mă vadă veselă ca altădat'
Să ma ia sus să mi fie surate
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, Steaua mea
soției mele Ana la aniversarea zilei de naștere
Ninge fugar, și frumos peste Dămideni
ninge magnific unde e steaua mea;
ici și colo cad fulgi mari de nea
și se aștern pe pământul însetat,
numai eu privesc mereu telefonul
de când te-ai dus de-aici, ai plecat.
Ninge alb, imaculat și pur cum ți-e inima;
ninge pe pământ unde strălucește o stea.
Ca pe o nălucă aș vrea să alung depărtările
când mă gândesc, parcă-au secat mările,
și munții, fiindcă chiar azi e ziua ta!
Ninge an de an, și tu ești tot mai frumoasă;
ninge ne-ntrerupt, peste sat, steaua mea.
Eu stau în fotoliu și-ți compun două rime
în sobă focul arde și nu știu cum s-ajung
acolo unde ești să te pot îmbrățișa!
poezie de Dănuț Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai stai un zâmbet
să adun surcelele astea de umbre
de pe chipul anotimpului rece
să dau deoparte falduri de nostalgii
lăsând clipa să-mi ciugulească din palmă
pe linia vieții mi-au crescut sălcii
vântul le doare prin ramuri
gonesc tăcerile pe prundul râului secat
mai stai un zâmbet cu mine viață
să pun la grindă câteva cuvinte
călăuzitoare și dulci ca atunci când
poftești și ți se dă dintr-un suflet primenit
roade-ți unghiile pentru câte duci și zaci
dar fii încrezătoare măcar cât să treci pragul
pune-ți voaluri și pene și perle fii o doamnă viață
când duci cu tine copilul cărunt și-adus de spate
încă neastâmpărat
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Seceta
N-a mai plouat de-o vreme, e secetă în sat
Și ierburile pe dealuri sunt arse de pârjol,
Pârâul nu mai curge, fântânile-au secat
Și ciutura se-afundă, se-afundă în nămol
Se răsucește frunza pe vrejul de porumb
Și fructele zbârcite cad singure din ram,
Ni-s vitele flămânde și pasul le e strâmb,
Iar soarele lovește cu sulițe în geam
E liniște pe uliți și parcă e pustiu,
Pământul e fierbinte sub talpă și-a crăpat,
Iar holda cere ploaie cât încă nu-i târziu,
N-adie nicio undă, doar clopotele bat....
Se-nalță rugăciune cu ochii către Cer
Să se adune norii, demult n-a mai plouat,
( Dar oare ne aude?... E taină! E mister!)
Și dă-ne, Doamne, ploaie... pământul e-nsetat!
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești frumoasă
Fluieră vântul subțire
Dă ocolul la căsuță
Tu mi-l-ai trimis iubire
E oprit acum pe clanță
El mă cheamă afară
Să văd cerul luminat
Nori grei au și plecat
Nu văd raza soarelui
Căci privirea m-a lăsat
Simt mirosul cerului
Ochi mei s-au scuturat
Sau e cânt al cucului
Doar cu gândul eu privesc
Iar auzi-mi este subțirel
Greu este îmbătrînesc
Cucul e ca mine singurel
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!