Poezii despre sa te fereasca, pagina 7
De dragoste
Ieri doua caprioare ne-au taiat drumul,
Saltand sprintere una alaturi de alta,
Ca doi sani. Oi sani ai naturii mame.
Si-am pus fruntea infierbantata pe golul
Dintre cele doua caprioare.
Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala ce e mai frumos decat
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trista revedere
Ochii-mi sunt în lacrimi! Azi, e ziua mea;
Dorul, depărtarea... cum le-aș arunca!
Dor de-a mea căsuță, de ai mei părinți,
Ce-s de vreme bună singuri, părăsiți.
C-am plecat de-acasă fără a le spune,
N-am dat semn că-s bine, că-s departe-n lume.
M-am jurat odată să nu-ntorc cărarea;
Peste ei și casă să aștern uitarea.
Ieri, primesc scrisoare:,,- Jalea îi usucă!
Vino, vin degrabă! Amândoi-s pe ducă!
Lasă-ți supărarea și-al mâniei foc;
Poate-i prinzi în viață... dacă ai noroc! "
Amintiri plăcute rău mă copleșesc:
Ochii vii ai mamei-n suflet strălucesc,
Forța-n braț a tatei ce copaci ridică...
Doamne! Cum facut-am din ăst timp risipă!
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un episod de viață
În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.
Carul scârțâie alene, omu-ndeamnă la urcuș:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuș.
O să paști liber băiete, nu te mai țin la țăruș.
Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hățul, ia mâncarea, o agață într-un ram,
Prinde coasa și se-nchină către cerul ca de geam.
Să mai trăiască ar vrea, câți ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră și cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.
Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-oprește. Privește sus și nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Farsa (Pamfletul copiilor)
Dragi copii, nu ascultați
Nici de mame, nici de tați,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că și ei au fost copii
Și făceau năzdrăvănii.
Trăgeau mâțele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coșare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Și vă docănesc mereu...
Dar voi faceți ce zic eu...
Fiți mai îndrăzneți, copii,
Aruncați pe străzi hârtii
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, Nietzscheanul
Nu era chiar niciun secret,
știam că mă iubește doar pentru că nu sunt întreg și ca să-mi poată adăuga a treia mână sau mai știu eu ce,
așadar numai ca sa fiu așa cum mă vedea ea,
nu o dată m-am trezit dimineața altfel decât mă culcasem
cu o aripă de fluture lipită stângaci pe umărul dezgolit de furtuna din zori,
cu tatuaje facute cu pixul sau doar cu ochiul ei drept,
mi-a desenat încă o inimă, un catarg cu velele rupte,
într-o seară, făcând pe filozoafa, lucru ce-i dădea un aer fermecător de caraghios,
după ce mi-a aruncat aiureala "ești exponentul unei lumi fără păcat aflată sub dictatura iubirii"
la lumina unor lumânări de tort a pus la cale un soi de ceremonie de sanctificatare
ori, mai degrabă, de nesanctificare
alăturând numelui meu pe acela de Nietzscheanul, ca Tesviteanul bunăoară,
astfel că în toate calendarele cu nesfinți veți da de mine astfel,
nu era atât de fraieră încât să nu-și dea seama că nu sunt eu însumi, ci doar căutarea, de aceea ea îmi și zicea "alteritatea ta"
"sunt ceea ce scriu", am recunoscut, "așa că las-o baltă cu declarațiile tale de dragoste,
pietrele amfiteatrului, obloanele prăvăliilor, macadamul,
toate le știu pe de rost și le declamă fornăitor,
iar tu mă minți spunându-mi că e ecoul",
eu de fapt nici n-am iubită,
e doar o cascadă care curge din cer și de aceea pare nespus de înaltă
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada încornoratului pirpiriu
Omul bun e păgubos și pe față și pe dos
Și pe dunga banului și-n gura băcanului
Cum o dă și cum o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe nasoale cu flitu din sarsanale
C-așa se-ntâmplă cu mine tocmai când dădui de bine
Și când făcui și eu cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari cu languste și homari
Și șampanii cu fâs-fâs din spume de jos în sus
Hopa hopa Europa-i nașul!
Asta la prima vedere că langusta mea-i muiere
Și homarii-s turnători când îți bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian când luate din caraiman
C-a rămas șampania paștii și grijania
Lu Pandele lui acolo care m-a dublat în solo
Ca să mi-o soarbă-nspumată când o scarpină la noadă
[...] Citește tot
poezie de George Astaloș din Pe muchie de șuriu (1999)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zburătorul
"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da;
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În brațe n-am nimica și parcă am ceva;
Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrămi, și plâng, măicuță, plâng.
Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
[...] Citește tot
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă pe tunuri
Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditației,
Al speculației,
Al filozofiei.
Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.
Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele și-n nopțile vieții mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Și nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roșie,
De care s-au învrednicit toți actorii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!
La strâmtoare
Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranța
Afirmate-și-așteptate cert, cu toată siguranța.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Și-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinși cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câștigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Și chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemții îi privește... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ține...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Și apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizați pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliți fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasați pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru prietenia ta, omule...
.. în trecerea timpului, cu toții am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
și buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poți să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginți încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alții așa
cum sunt, buni sau răi, cuminți-necuminți, amicii adevărați valorând mai mult decât frații
așezați printre aceia falși și prefăcuți care te-nconjoară ca umbra atât cât în viața ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poți avea prieteni buni, căutând tu însuți
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile și
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiți de rușine... o mână ce-ți șterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ți văd calitățile, știindu-ți toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ți lua apărarea, căutând
pentru tine dreptățile, e prietenul tău bun, omule, în toate dățile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viață s-ai un prieten, doi, și mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmășie, deficitară-n a crede,
toți întâlnind pe cărări și hoți de suflete care mușcă și fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poți trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni și că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!