preludiu

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolvent

Mi-am băgat minte în sesiune, colegii să îmi caut iar,
doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, ştiute arar
şi dor nestăpânit mă întoarce şi-i văd în aulele pline,
fragezi, cum gândurile am încă, timpul trecut să mi-l aline,
teleportat o hologramă printre prietenii de grupă,
atât de tineri, toţi ingenui, lipsiţi de griji pe-a vieţii plută,
lăsaţi curentului năvalnic, purtaţi în orice întâmplare
doar vis, mereu atât de aproape, încolorat cu iz de floare,
neobosiţi de atâta vesel în întruniri de gaşcă, ori cupluri,
cu îndrăgostiri în efemer, la baluri, glume printre trucuri...
parcă simt şi miros de săli cu bănci în lemn, laboratoare,
emoţiile de examen, disecţii, practici verile la mare,
lipsiţi total de viitor, ce parte nu făcea din mâine,
ce era azi, mereu un altul, bon de cantină era pâine...
plimbare în parc, sau la terasă, erau materia de studiu
şi amor, joc de dorinţe vii, înfierbântat, fără preludiu...
cum se perindă tot prin spaţiu, pe veci marcat cu "rezervat"
şi loc cu disperare îmi caut, ca atunci, să fiu... da-i ocupat!

Ce dor, ce dor îmi e de tot... cât de păcat, cât de păcat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor şi ţărmul sărutat de valuri înspumate se oglindeşte într-o fărâmă de şoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare şi a dorinţe îmbrăţişate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârşite. Te-aş sorbi egoist şi tandru până în adâncuri de suflet, să-mi laşi urme neşterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ţi-aş smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeţi. Aş face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ţi răpească timpul povestea şi bruma de libertate. Cu cine mi-aş împărţi graiul surd pe digurile mute? Cu cine aş porni într-o aventură, desculţă, plină de poftă şi entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins şi nebunie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg adânc...

Se-aşează seara, pe-un final de portativ de mandolină,
Într-un adagio pâclit cu note-n stinse triluri
Apuse-n penele din calde cuiburi şi-nceput de lieduri
În avant premiera de spectacol, sunet şi lumină...

O piesă de argint, cu lustru-n Lună, se preface-n far
-O prismă de oglindă de mister de la cuptorul zilei-
Cu aprinderi de simţiri ce curg pe firele idilei
În străluciri de buze în făclii, pupile-n licăr şi sărut-nectar...

Nu mai e cheia sol, e-un fond de "cri" în deluviu
Din zeci şi mii de greieri încântaţi de-amor
Ce-nalţă verzi-albastrele luciri, de licurici în zbor...
Se culcă fericirea-n adiere fină, peste corpuri în preludiu.

Pământul tot inspiră-n geamăt şi suspine
-Pe-un portativ de paralele şi meridiane- în ecou
La strigătu-mi dezlănţuit, infim, ce-i sunt erou...
Eterul, către Univers, un uriaş solfegiu planetar devine!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Limba Română

Am adormit în Carul Mare Dimineaţă rezervată
Voiaj prin ţara mea
Doi-trei bărbaţi şi nenumărate doamne
cu majuscule
Fiecare cu locul său
Trecem peste introducere din cauză de timp
9 şi 30
Stupca
Balada lui Ciprian Porumbescu
se-aude
până la
Pietrele Doamnei
Ora 11
Gura Humorului
Muzeul Obiceiurilor Populare
Biserica Sfântul Ioan cel Nou
11 şi 41 de minute
Mănăstirea Voroneţ
Albastrul de Limba Română
de-o veşnicie se amână

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (19 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Limba Română

Am adormit în Carul Mare Dimineaţă rezervată
Voiaj prin ţara mea
Doi-trei bărbaţi şi nenumărate doamne
cu majuscule
Fiecare cu locul său
Trecem peste introducere din cauză de timp
9 şi 30
Stupca
Balada lui Ciprian Porumbescu
se-aude
până la
Pietrele Doamnei
Ora 11
Gura Humorului
Muzeul Obiceiurilor Populare
Biserica Sfântul Ioan cel Nou
11 şi 41 de minute
Mănăstirea Voroneţ
Albastrul de Limba Română
de-o veşnicie se amână

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (21 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar simbol

Sunt descendentul unei premoniţii
Din persistenţă şi proprie iniţiativă
Mă simt stingher poate nu singur
Ca într-o povaţă rostită din strămoşi
Preludiu unui ascendent specific
Înţelepciune palpabilă cu fard străvechi
În genul unui răsărit de sintagme pure
Vibraţii exoterice îmi tremură în vine
Din alte epoci printre raze de lumină
Străluciri palpitante pe trasee emotive
Dinspre ficţiuni spre realităţi abstracte
Mai efemer când îmi prevăd destinul
Mai adânc ca visul unui infinit alert
Mai fugitiv decât lumina albă-n transă
Of câte străfulgerări îmi răscoliră gândul
Şi plăsmuiri clocotitoare de poeme
Multiple faze se mai succed pe roluri
Cu plăsmuiri asocieri şi combinaţii
Răstălmăciri cu iz de viziune şi legendă
Văpăi ce ard în ipostaze fremătând

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (24 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnal

Viziunea este veche,
Dar o prefigurăm...
Din acte o aflăm,
Nu-i nouă, doar pereche.

"Bing-Bang" de goliciune;
Trup trebuie expus
Invocând pe Iisus
De har, creaţiune.

Scop etalări-i sexul,
Sânii mai mari, răsfrânţi,
De fese te încânţi...
Plăcerea-i... universul.

Culorile-s la modă,
- Nu în pictură, artă-
Pe pielea cea deşartă;
Din tatoo, facem odă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i de ajuns dorinţa

Ne-am întâlnit din întâmplare, sau poate-n stele era scris-
Tu, un ocean şi eu o mare şi braţele ni le-am deschis.
Ne-am măsurat nemărginirea şi din priviri ne-am îndrăgit;
Mai sus, dospea-ntre lumi iubirea şi cerul ne privea uimit.

Şi m-ai atins aşa,-ntr-o doară, cu valul tău cel mai înalt
Şi nu ştiam că-i un preludiu al unui viitor asalt.
Mi-am despletit albastre plete şi-n faţa ta am apărut
Un nud cuminte, o fecioară, aşa cum, visul tău m-a vrut.

Era ca la-nceputul lumii, când ne ghiceam încet, pe rând,
Înaintând pe trupul apei, dorinţa-n ape fremătând.
Tu, ca un vânător, trofeul l-ai fi dorit, de la-nceput,
Eu aşteptam întâi logodna şi să învăţ ce-i un sărut.

Era o linişte adâncă şi albatroşii se roteau,
Precum nuntaşii-n hora sfântă, cu Isaiia dănţuiau.
În rochia albă de mireasă, hotarul aşteptam să-l treci,
Când mi-a atins sărutul gura, m-au îngheţat apele-ţi reci.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţele pe care omul interior le îndură ca urmare a îndepărtării de sursa binelui şi a centrării exclusive pe binele propriu descriu chipul maltratat pe care omenirea şi-l ascunde sau nici nu şi-l mai cunoaşte de-a lungul unui traseu ce conduce la o totală exteriorizare. Drama părăsirii pecabile a proximităţii divine constă într-o convertire treptată a interiorităţii în exterioritate, convertire care devastează şi ucide. Viciile, aceste forme ale îndepărtării, sunt emisarii violenţi ai morţii, al cărei preludiu îl constituie tocmai suferinţa omului interior. Maladia înstrăinării se manifestă ca un parcurs viclean şi chinuitor spre pierderea de sine. În primă instanţă, omul îşi trăieşte pierzania la un nivel de interioritate încă nepericlitat explicit. Gestul inaugural constă într-o reorientare a privirii, într-o alegere care distinge aparent sursa binelui şi bine. Opţiunea vizează binele desprins de propria lui origine şi exprimă de fapt preferinţa pentru centrarea pe sine însuşi. Gestul iniţial al detaşării, deturnarea privirii sau deruta voinţei, îşi dezvăluie viclenia când orgoliul, prima treaptă a exteriorizării, face să iasă la iveală insuficienţa.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!