prefera

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie stradală

Este-ntrebat ins, azi, pe stradă şi-o alta, altul, tot un tânăr,
De ce în cărţi era odată un Mircea, Bătrân, zis un Moş?
De unde până unde micul, se zice-unui Ştefan, cel mare?
Cât despre Cuza, e-o acuză jiletcii cu galon pe umăr...
Şi ce-i galon, o fi gallon, ceva precum bidon, sau coş,
În care intră un patru litri, ceva aproape de-o căldare?!?

Matei... cum parcă-i se mai îi zice, se pare-i gară, Basarab,
Iar Gelu, Vlad, Menumorut, sunt trei etnici de aceeaşi gaşcă?!
Cloşca-i la ferma lui Năstase, ouălelor mamă şi-un simbol,
Iar Hassan, ce-i mai zis şi Paşa, ar fi turcit, dintr-un arab!?
Afumaţi, Radu, a dăruit cârnaţi, pentru săraci, o pleaşcă...
Crişan, uitasem, e de prin deltă; picior sau braţ ceva... un ghiol!?

Viteazul, nu-i niciun Mihai! Habar n-aveţi, este Becali!
De Cantemir, mai s-a auzit, c-ar fi facultativ, facultate,
De unde, ca privat, şcoală şi diplome s-ar lua uşor,
Dar nu se recunosc, se pare, de europeni... nişte canalii!
Movila ţării-i un alt Radu, ce-a dat-o la posteritate,
Să nu se ascundă-n spate Lupu... Vasile... cică un lupuşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru Bere

I

În timp ce unii preferă largi câmpuri epice,
Iar alţii, dimpotrivă, tonalităţi şi ritmuri lirice
După cum pofta sau capriciul lor o cere,
O, voi, cei aflaţi sub semnul sacru, Nouă,*
Oferiţi-mi forma potrivită, mă-nchin vouă –
Vreau să cânt cum se cuvine catifelata Bere.

II

Unii fac rime despre cidru, o cunună;
Iar Cidrul chiar este-o băutură bună,
Când n-ai acces la alte spirtoase după vrere;
Dar Vinul, decât Cidrul mai gustos, mai bun,
Vinul însuşi (ar recunoaşte asta şi-un nebun)
Îşi pleacă fruntea în faţa unui ţap de Bere.

III

[...] Citeşte tot

poezie de John Gay, 1685-1732, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la puţin la mai mult

De ieri suntem orăşeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduşi aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe şi trasee principale,
Pentru primiri, ca în ţară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem şi noi ceva şi să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Şi de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanţi, cotropitori
Şi ceea ce e mai rău, şi josnici jefuitori.
Aşa ceva nu e just, ba este chiar duşmănos,
Ne aşteptam şi aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduşi să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizaţi, reformatori.
De aceea ne şi miră de ce atât de multă ură...
Nemţii poate, nu pot zice, deşi spun că ia, nu fură.
Ciordim şi noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Aşa este în război... ce apucă fiecare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!