Poezii despre poezii de nina cassian, pagina 7
Vîntul și steaua
Da, sînt gata să fiu
vîntul viclean, străveziu,
prevestind naufragii
și-apoi, pe fantasticul cer
tot eu să fiu steaua de ger
pe care-o văzuseră magii.
Da, sînt gata să sparg
corabia ta, catarg cu catarg
și-apoi să aprind un luceafăr
care, pe ape blajine
să te aducă spre mine
cu-ncredere, teafăr.
poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stele, poezii despre marină, poezii despre ger, poezii despre apă sau citate de Nina Cassian despre apă
Iubirii
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru aceste zilnice semnale
Si voci ale marinimiei tale
Cu care-mi umpli sufletu-n neștire.
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru înaltul pact ce ne unește,
Timbrat de-a fericirii stea subțire
Si-ți multumesc și pentru deznădejde.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- citate de Nina Cassian despre iubire
- poezii despre voce
- poezii despre timp
- citate de Nina Cassian despre timp
- poezii despre semnale
- poezii despre mulțumire
- poezii despre fericire
- citate de Nina Cassian despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Roșu perpetuu
Roșu sânge, diurn, nocturn,
febră a speței îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.
E o memorie roșie, roșie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân' la suprema ei sfiiciune.
Roșu din roșu, roșu spre roșu,
se învârtește spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
- poezii despre înălțime
- poezii despre tragedie
- poezii despre sclavie
- poezii despre panică
- poezii despre noapte
- poezii despre libertate
Bucurie
Ma bucur sa-mi umplu parul cu voi, frunze de toamna,
sa fug prin padurea nebuna, cazand si razand, si sa-mi zgarii
obrazul, in scoicile voastre scortoase... Ma bucur sa-mplant
in toamna roscata strigatul meu adanc, singuratic,
sub boltile pline de aer uscat, de fosnet de vant,
sa fug, sa cad si sa rad pe pamantul impodobit
de galbenul tau sarut cu o mie de buze, toamna!
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre bucurie, poezii despre toamnă, citate de Nina Cassian despre toamnă, poezii despre singurătate, poezii despre galben, poezii despre frunze, citate de Nina Cassian despre frunze sau poezii despre aer
Postfață la o iubire sfârșită
Există-ndrăgostiți fericiți
care rămân împreună,
și-al căror sărut proaspăt sună...
Auziți... auziți...
Există perechi fără moarte,
în mișcare mereie,
cu-o formă a inimii, poate aparte,
semănând a metaforă, semănând a idee.
Aceștia rămân împreună
în sărut, ca-ntr-o dulce furtună.
Auziți! Auziți! Auziți!
Există-ndrăgostiți fericiți!
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sfârșit, poezii despre moarte, poezii despre mișcare, poezii despre metafore, poezii despre inimă sau poezii despre existență
Vrajă-n vrajă
Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...
Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...
A-nghițit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
și totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...
Joc în soliloc.
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nina Cassian despre moarte, poezii despre mamă, citate de Nina Cassian despre mamă sau poezii despre jocuri
Dorul
Dragostea mea
ancoră grea
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura de dor,
ochii de plâns.
Vântul căzu
- poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Și veneau cîntînd pe ape
Si veneau cîntînd pe ape
cei trei care nu știau bine rugăciunea
cei trei care, de-o viață-ntreagă, se rugaseră anapoda,
și, totuși, nu-l mîniaseră pe Domnul, nici nu-l mîhniseră,
și pluteau atît de frumos
cei trei necunoscători ai regulilor
încît însăși legea se plecă în fața lor
și sărută uda lor talpă.
poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nina Cassian despre sărut, poezii despre religie, poezii despre legi, poezii despre frumusețe sau citate de Nina Cassian despre frumusețe
Țurțurul
Dintr-un picur, doi și trei,
Streașina a prins polei.
Țurțuri lunguieți, de gheață,
Strălucesc de dimineață.
Oana stă privind afară
Soarele de primăvară.
Barba gheții străvezie
Scânteiază-n raza vie.
Când, deodată, jale-adâncă!
Țurțuru-ncepu să plângă.
Stropi de apă, limpezi, iată,
Cad din barba sa-nghețată.
Oana, nu te întrista!
Noaptea, apa va-ngheța
Și, din picurii zglobii,
Mâine țurțuri noi vor fi.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre gheață, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre primăvară sau poezii despre dimineață
Dezgheț
Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre dezgheț, poezii despre copaci, citate de Nina Cassian despre copaci, poezii despre albastru, citate de Nina Cassian despre albastru, poezii despre Soare sau citate de Nina Cassian despre Soare