pisc

Domnul în togă verzuie

Domnul acela în togă verzuie
I-au spus contemporanii că nu e
Că nu a fost, că nu va fi
Decât un mod suav de a privi
Privirile indiferente
Din sufletele transparente
Şi să le-arate fiecărui,
Când eu mă nărui şi tu te nărui

Domnul acela în togă verzuie
E singurul din ei care nu e
În lumea aceasta figură de ceară
Fiindc-a ieşit de mult în afară
Cu acte, bagaje şi plin de mister
Un domn decupat întreg în eter
Pe care zadarnic îl cauţi la fisc:
Domnul acela de mult e un pisc!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţeşte clipa

Obişnuieşte clipa să trăieşti,
Aşa, precum ai vrut-o tu vreodată!
Aşa, cum scaldă soarele-n amiezi,
Sfinţeşte clipa vieţii tale toată!

Obişnuieşte, timpul să-l petreci
Prin a altarului lumină,
Aşa, precum e dat să izvorăşti
Iubitei naşterea de bine!

Obişnuieşte, în suflet tu să pui
Un rod, o ploaie a fericirii,
Dar nu te strădui ca să râvneşti,
Ce altuia pe drept i se cuvine!

Obişnuieşte-n casă să sădeşti
Un pisc de dor, din zările albastre!
Obişnuieşte să mai meditezi,
Cum trece clipa ta de acum, de astăzi?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.

Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspecte de vară

păstrez splendorile verii într-un verde cufăr
speranţe vise amintiri s-au deprins cu iubirea
magia romantismului e ca floarea de nufăr
scăldată în valuri împroaspătând gândirea.

fermecate gânduri transcend într-o romanţă
imită ciocârlia cu cântecul ei mândru
pâini de lumină cu dulceagă substanţă
le savurez şi noaptea cu un pahar de cidru.

urmată de speranţă meditez pe un pisc
ocolind pericolul. prăpăstii s-au deschis
din templul muntelui, nu vreau să risc
să pierd din viaţă zborurile din vis.

ecoul rapsodiei îl imprim pe un disc
gustând din pomul vieţii fructul interzis.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Hotărâsem escalada
Muntelui cel mai înalt
Pregătind de un asalt
Invincibilă armada

Şi-am plecat de lângă vatră
Ţinta noastră numai vârful,
Şi lăsând în vale stârvul
Recilor statui de piatră

Seara ridicam un cort
Ca să ne păzim de rece
Cu o grijă ce petrece
Somnul greu după efort

Sacii noştri de dormit
Noaptea ne ţineau de cald:
Parcă adia un fald
De la focul de lignit;

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu eu

te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile şi nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ţine înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecţii, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers

ca un vultur te voi prinde în gheare
şi te voi trece munţii
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colţuroase
frumoase, dar… încă vise şi atât

împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ţine
stările noastre de agregare

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţure

Atârnă parcă dinspre cer cristal topit
Cu-ncolăciri de lupe translucide
De-un gri sticlos catifelat la pipăit,
Alunecos cu ascuţişul bont, din tablele livide.

Se-adună larg din lacrimi de îngheţ
Ce se preling pe altele statui
În pisc cu plecăciune la pământ, semeţ
Franjurând aer plin de nuanţe albăstrui.

Cu gustul pur de apă de izvor
Se picură de-i cald la zero grade,
Sau se prăvale-n scrâşnetul de "mor"
Cum cupe cu şampanie-n parade.

Cât de gingaşă-i creatura siropoasă
Sclipind în noaptea lunii diamant
Cu şlefuiri volupte de-amoroasă...
Un ţurţure, c-un scurt de viaţă, epatant.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zborul meu mă simt condor

Semeţ, peste un pisc de vreme,
privesc în jos.
Zăresc trecutul,
o pajişte, un verde de smarald.
Croiesc cu aripi drumul falnic,
destinul îl curbează în spirală,
răscruci cu cedri sunători,
ce plâng cu-al lacrimii suspin,
privind la frunza lor cuprinsă-n vânt.
Un arc de luna se arată,
e prins într-un alai de stele,
jos, creanga magică de cedru.
În zborul meu, ca un condor
netulburat întind un braţ
şi smulg o rămurea de cedru...
iar... cedru mut
se tânguie şoptind la lut.
La poala-i lacrimi verzi, smarald,
coroana-i îndreptată-n sus,
priveşte la condor şoptind...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Şerbănescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Hotărâsem escalada
Muntelui cel mai înalt
Pregătind de un asalt
Invincibilă armada

Şi-am plecat de lângă vatră
Ţinta noastră numai vârful,
Şi lăsând în vale stârvul
Leneviei care latră

Seara ridicam un cort
Ca să ne păzim de rece
Cu o grijă ce petrece
Somnul greu după efort

Sacii noştri de dormit
Noaptea ne ţineau de cald
Parcă adia un fald
De la focul de lignit

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din manuscris (2010)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcând pe muntele Silven

Dau din cap, aprobând propria umbră, şi-împing,
În tăcerea cu miros de răşină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipeşte-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforţare-aprigă.

Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Şi-aceşti muşchi ai mei, arşi de crampe, şi-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Şi, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!