pe arges in sus de ion pillat

Puşca

Puşca este compusă din trei părţi:
partea de sus,
partea de mijloc
şi partea de jos.

Partea de sus este compusă din:
partea de sus a părţii de sus şi
partea de mijloc a părţii de sus şi
partea de jos a părţii de sus.

Partea de mijloc este compusă din:
partea de sus a părţii de mijloc şi
partea de mijloc a părţii de mijloc şi
partea de jos a părţii de mijloc.

Partea de jos este compusă din:
partea de sus a părţii de jos şi
partea de mijloc a părţii de jos şi
partea de jos a părţii de jos -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, ridică-te, ori ţi-ai uitat chemarea? Sus, sus, Începe-ţi opera!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cismigiu de toamna

Verde nou al primaverii, ros al florilor de vara,
Toamna, galbenul din frunza ta tarzie mi-e mai drag,
Fie ca-n velinti tacute inimi de-aur le presara,
Fie ca fosneste-n taina matasosului tau steag.
Zi senina, zi rodita ca o poama de lumina,
Cata floare prea devreme scuturata te-a dorit,
Sa te pot culege astazi — cer, si suflet, si gradina —
Cismigiule de toamna, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglinda arcu-ntins al pietrei sale
Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit in cale?
Umbra ta de altadata si un ram ingandurat.

Verde dor al primaverii, foc al dragostei din vara,
Toamna, parul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
Cand strivesc si ani, si zile ce covorul tau presara
Si-mi fosnesti a moarte-n suflet, matasos si galben steag.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ‘naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensare

Se laudă că, de jos în sus,
Corupţia au fost răpus.
Ne întrebăm de-i cu folos
Când creşte cea de sus în jos?

epigramă de Emil Ianuş din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo sus

Colo sus şi mai în sus
Colindăm Doamne, Colind
La porţile raiului
Este-o dalbă mănăstire.
Şi-ntrânsa cine şade?
Şade Maica Precesta
C-un prunc mic ce tot plângea.
Maica Sfânt-aşa-i zicea:
"Taci pruncule, nu mai plânge,
Că maica ţie-ţi va da
Două mere, două pere
Să mi te joci tu cu ele
Şi cheile raiului,
Raiul sfânt să-l stăpâneşti,
Pământul să-l moşteneşti,
Pe noi să ne mântuieşti".

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să porneşti de jos ca să ajungi sus! Trebuie să porneşti în sus ca să ştii cum se coboară!

Andrei Surugiu
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coja, Ion

Un val de mare sculptat, umblă prin Bucureşti şi se numeşte Ion Coja. Uneori, de foarte puţine ori, când se apucă să cioplească destine din lutul pe care-l fură stepei, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci-şi smulg singuri, hotărîţi şi lucizi, bucuriile şi durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viaţă de om. Ion Coja aparţine mării ca şi luna, corabia lui de nuntă. Îl respect şi mi-e drag ca o scuturare de meri...!

definiţie celebră de Fănuş Neagu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!