ostenit

Baladă

Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Şi se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puţină.

Este o cădere importantă în viaţă
Şi ei zâmbesc fericiţi
Şi au braţele pline de flori
Şi alunecă duios
Şi alunecă măreţ pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Şi auzindu-se noaptea.

De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristeţe deasă...

Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă afund în letargie

Ruginit, smalţul durerii se depune-nsângerat
Picurii umple firide dintr-un gând împovărat
Plânge sufletul în mine, spasmele îmi dau fiori,
Inimioara mea, săraca, e palidă-n obrăjori.

Ascunsă în fum de neguri pe plaiuri încrâncenate
Scormonesc pulberea sorţii cu degete răsfirate
Afundată-n letargie la subsolul omenirii
Însăilez vise de-o viaţă pe drapelul nemuririi.

Sub covor de frunze moarte zace-un suflet ostenit
Brazde-adânci de cicatrice chipul i-a schimonosit
Stratul rece de ţărână-l împresoară mişeleşte
Zămislind întunecimea ce treptat se adânceşte.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suiţi-mă pe cruce!

Cu sufletul profan şi gol ca o cavernă
Am ostenit prin lume crezând că totu-i vis.
Azi, iartă-mă, femeie, şi pune-mă în bernă,
Sub tâmpla mea târzie, un pom s-a sinucis.

Dar cum să plâng în taină, această întâmplare?
Când ochiul meu de humă, e tot mai istovit,
Şi cum să cânt osana, credinţei ce mă doare?
Căci e trecut de-amiază şi nu m-am răstignit.

Suiţi-mă pe cruce! M-am vindecat de toate,
De aspre anateme chiar azi m-am vindecat.
Vă las vremelnicia şi daţi-mi de se poate,
O frunză să-mi acopăr adamicul păcat.

poezie de Constantin Georgescu din Secerişul de ninsori (2014)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântule!

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu 'nţeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (24 octombrie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima-mi era

ferecată într-un seif îngropat
într-un buncăr atomic
nu mai doream să iubesc
a fost îndeajuns un zâmbet
şi o privire şi toate sistemele
de securitate au cedat

mi-ai aşezat mâinile pe ochi
pe frunte şi somnul dulce
mi-a dispărut cu desăvârşire
vedeam stelele în părul tău
vântul îmi cânta cu vocea ta

am ajuns din nou în genunchi
cu sufletul ostenit din nou
m-am revăzut mai îndrăgostit
şi-mi doream să te strâng în braţe

inima-mi era pentru dragoste
atinsă de vibraţii înalte

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 7

Uite! În Orient, când milostivul soare
Se-nalţă înflăcărat, toţi cei de pe pământ
Omagiu îi aduc, fiindcă din nou răsare
Şi-admiră cu respect frumosul disc preasfânt.
Netulburat el suie ca pe un deal ceresc
De parc-ar fi un tânăr ce are mult curaj
În timp ce muritoare priviri îl însoţesc
În auriul său măreţ pelerinaj.
Dar când de la zenit, cu carul ostenit,
Ca-n vârsta neputinţei, începe să coboare
Ochii ce pân' atunci smeriţi l-au urmărit
Văzând că vine-n jos privesc spre altă zare.

Aşa păţeşti şi tu în viaţă, mai târziu,
Nu mai atragi priviri şi mori dacă n-ai fiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema aşteptare

Cu mine-am plecat în singurătatea mea aleasă
Şi-n mine îi port calzi, pereţii vechi care m-apasă,
Şi vrăjmaşa tăcere care-şi vântură oasele,
Ori tigva rânjind tacit, ce îşi zornăie coasele

Sub paşii mei zac înzăpezite iluziile,
Îmbătrânesc în braţul ostenit perfuziile.
Să-i iert, mă aşteaptă toţi sorţii ce mă abuzară,
La geam aşteaptă moartea inutil ereditară.

Dar insomniile m-aşteaptă cu o noimă nouă,
Destinul cosmic m-mparte anticipat în două:
Jumătate suspin acasă la noi în grădină,
Jumătate înfrânt de dor într-o lume străină.

poezie de Stelian Platon (22 mai 2017)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea mea...

toţi cei care m-au iubit mi-au scris
despre seri memorabile şi versuri briliante
atmosferă, parfumuri, arome
încât îmi pot retrăi întreaga viaţă
alături de ei, de cei mulţi
cuvintele nu mai existau între noi
sau dacă vrei, deveneau transparente
ne vedeam prin ele aşa cum eram
şi ne înţelegeam
sunt oameni care nu-mi mai trec pragul
au ostenit probabil
dar scrisorile lor sunt aici
zid nenăscut
un top de hârtie velină, virgină
poate puţin îngălbenită
pe la colţuri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă...

Taci şi ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.

Taci şi ascultă vântul
Urletu-ţi freamătă gândul,
Prin plete-ţi flutură cu nesaţ
Te cuprinde cu-al său braţ.

Taci şi ascultă ploaia
Ce-ţi biciuieşte odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorţii călător.

Taci şi ascultă pământul
Din care ne facem veşmântul
Când drumeţia se va termina
Şi spre alte lumi vom naviga.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem

(viaţa... file de poveste)

m-am desfăcut, un pergament uscat
încet mă descifrez chiar dac-am înserat
mi-s literă şi suflu ostenit
sunt lacrimă şi floare şi zbor şi răsărit

în formă îndumnezeită m-a turnat
sunt între alfa şi omega încifrat
în mine se ascunde-un infinit şi-atât
un infinitul ce se închide în mormânt

cere-mi un braţ şi ţi-l voi da, surâsul şi îl vei avea
cere-mi ce vrei eu nu-mi mai aparţin şi pot să mă împart
nu-mi cere sufletul să-ţi vând şi-apoi să văd că îl arunci
pentru că viaţa-i ură şi iubire şi durere, nu-i simplu cuvânt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!