Poezii despre o stana iarna, pagina 7
E liniște în a mea iarnă
E liniște în a mea iarnă,
Noaptea-i pustie și-i prea lungă,
Un nor răzleț ar vrea să cearnă,
Nu-l lasă vântul, îl alungă.
Sfârșește-o frunză în pământ,
Îngroapă-ncet dorul de vară,
Luceafăru-i de neînfrânt,
Întemnițat nu vrea să moară.
Acoperiți de-aceeași umbră
Privim absenți la norii grei,
Ne-ndepărtăm de lumea sumbră,
Te simt aproape... Știu ce vrei...
Mi-e dor de ale tale șoapte,
Așteptăm neaua să se-aștearnă,
De-mi iei neliniștea din noapte
E liniște în a mea iarnă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinele aprioric
Nu avea nimic
din experiența câinelui
niciodată până atunci
nu i se mai întâmplase
să fie câine
bulgăre galben
de rațiune
îi părea mămăliga
lătra
că iarna
nu înseamnă numai iarnă
o coadă stufoasă
îi creștea
independent de voința lui
hau hau hau
poezie de Valeriu Butulescu din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă-n doi
Hai să ne jucăm de-a iarna
să ne îmbrăcăm în fulgi
Dumnezeu Însuși cu goarna
semn să-ți dea unde să fugi
Hai să ne-mbrăcăm în fulgi
tu femeie de zăpadă
să-ți sparg sânii ca pe nuci
îngerii din cer să cadă
Vai femeie de zăpadă
Dumnezeu iarăși cu goarna
viscolește o baladă
hai să ne jucăm de-a iarna
Să ne dezbrăcăm de fulgi
din carne ninsori să-mi smulgi
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
A venit iarna
Peisaj de iarna
A venit iarna tiptil
Intr-o zi de dimineață
Și mă bucur că-s copil,
Mă voi da pe gheață.
Arborii sunt Incărcați
De ninsoarea ca un pluș,
Toți copiii Incantați
Fug acum pe derdeluș.
Casele parcă-s pudrate
Alb afară-i totul,
Vantul aspru chiar de bate
Nu ne-ncurcă jocul.
La ferestre zambitoare
Se ițesc mușcate,
Săniuța seamăn n-are
Rad pe săturate.
Gerul uite mi-a lăsat
In obraji bujori,
Sunt copil și am uitat
[...] Citește tot
poezie de Lidia Batali din Copilărie, dalbă floare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la culoare la cuvinte
Timpul ne agită
Liniștea o frânge
Cumpănă legănată
Moartea e un vis,
Singurătate hidoasă
Mă simt înlănțuită
în neputința vieții
Se stinge...
O iubire,
Un vis.
poezie de Stana Lenuța Buha
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedreptate de toamnă-iarnă
Gura ți-e flămândă, plăpândă, gemândă,
Frunza e caducă, uitucă, năucă,
Toamna e bogată, ciudată, mirată,
Iarna mai așteaptă, deșteaptă, nedreaptă...
poezie de Marius Robu (29 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cașul
Strigă-n piață ciobănașul:
Nu e brânză cum e cașul,
Cașul de la stâna mea,
De ce "mânci", ai mai mânca!
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!
Du-mă, iarnă...
Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o țară fără nume,
unde șade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
și-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aștearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
și mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăț, pe-o aripă
și mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireșe coapte
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă señora ai grijă
orașul pare un cer răsturnat
oamenii
asemenea unor pâlcuri de păsări/zidite în zbor
ignoră căderea
totuși
e iarnă señora/ai grijă
moartea
bate cuie-n pereți
agață bulendre peruci/ nelipsitele-i sfori
scaune goale își țin de urât
mimează inutile conversații
la subsol
conducte sparte abur/aer
puțin
în iarna asta
ninge sacerdotal
señora/ ai grijă
ninsoarea
e un alfabetar pentru frig
pe întuneric
[...] Citește tot
poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Crăciun
Crâmpee de lumină,
Cad lin peste stână,
Unde Pruncul Sfânt
Astăzi s-a născut,
În palma divină.
#
Colinde și rugăciuni,
În prag de Crăciun,
Îți aducem, Doamne,
Cu recunoștință,
Că vom fii mai buni.
poezie de Valeria Mahok (25 decembrie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!