Toate rezultatele despre nervi, pagina 7
Mugur de Nichel
Primăvara în țări dezvoltate
Un mugur de nichel străbate
și-un verde ciudat, monoton,
Livezi de săpun și șampon,
Primăvara în țări dezvoltate.
Primăvara, a câta putere?,
La vamă nici acte nu-ți cere,
Duminica totu-i deschis,
Ai lua-o încet spre Paris,
Primăvara doar ea grănicer e.
Primăvara pe-aici e o criză,
Răspunde cu-o frunză și-o fisă
Și oamenii-i sunt bieții servi,
Primăvara-i o criză de nervi,
E o criză ea însăși în criză.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervi de toamnă
(Toamna... iar sunt copil)
Toamna... iar sunt copil,
Prezența mea am pierdut-o...
Si iar defilează, umil,
Mizeria uitată de cei ce-au cunoscut-o.
Inima, grea, se izbește-n bizare cadențe....
Oftică, toamna și zdrențe...
Despre asta nu, despre aceea nu,
Frunze la vânt...
Hohu,
Si eu am fost pe pământ,
Dar unde-ai fost tu?
Sunt iar in orașul enorm.
De cei ce se sting, nimeni nu regretă.
Dorm...
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lucruri care au contat enorm în viața mea: muzica și mistica (deci extazul) și care se îndepărtează... Între douăzeci și douăzeci și cinci de ani, orgie a amândurora. Pasiunea pentru ele era legată de insomniile mele. Nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă. Toate au fost înlocuite de acreală, de zbucium, de scepticism și de anxietate. Pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice singura explicație că mai sunt în viață. Căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție, de mult mi-aș fi ieșit din minți.
Emil Cioran în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbul care vrea să cânte
Bate văzduhul în fâlfâiri sinistre
Și glasu-i ecou de ritmuri funeste,
Vrea a se-ntrece cu păsări măiestre
În alese glasuri și zboruri celeste.
În van, al privighetorii viers îl repetă,
O glorie în cântat vrea să atingă,
Dar moare un vis de mare "vedetă",
Căci al său glas imitat dă să se stingă.
Acum, de amar și nervi e cuprins,
Pierzând pe veci al său glas,
Se află-n postura de-nvins,
Căci imitarea nu-i un alt pas!
Morala: Valorifică-ți propriile calități și nu le imita pe ale altora!
fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insula noastră
Uită-te peste oraș,
insula noastră închide fereastra...
Perdele de ploaie
ne ascund de lume,
iar Tu,
ești doar tăcere...
Vorbește
delir singuratic prin mine,
cântă-ți tăcerea
plină de nisip
atunci când auzi valuri de lacrimi.
Claxoanele topite
în nervi de șoferi obositi,
azi sunt departe...
Uită-te peste oras,
insula noastră închide fereastra,
azi, într-o clepsidră goală,
[...] Citește tot
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (7 iulie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ultimul crez
vreau Hristos să mai transforme apa în vin
să înmulțească iar peștele și pâinea
să scoată din lume durere și chin
să umple cu minuni bezna, genunea.
fericiri de bogați să-mpartă la săraci
să vindece bătrânii triști și bolnavi
să curețe lumea de nebuni și draci
norii din suflete să nu fie gravi.
e nevoie de Iisus e nevoie de sfinți
să îmbuneze lumea plină de furie
nervi depresivi să scoată din minți
spiritul să simtă marea euforie.
nutresc o lume cu oameni cuminți
credința mea nu este o butaforie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe un scaun de poveste
m-am așezat pe-un scaun de poveste
cu tălpile în iarba rourată
cu sete de lumină mă cațăr pe creste
în azurul zilei minunată
oasele-mi albe absorb căldură
cu soarele blând sedus de iubire
nervi se topesc în a razei nervură
lumina proaspătă pătrunde-n privire
frunza de arțar ca o inimă de copil
freamătă în sufletul meu obosit
tare mult aș vrea să dansez cadril
cu fluturii albi pe un colț de zenit
se transformă-n vers gândul pueril
mai am de trăit mai am de iubit
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul însetatului de lectură
Sunt însetatul de lectură;
Citesc pe lună opt volume.
Nevasta vrea să plece-n lume,
Că-i multă treabă-n bătătură.
Din ce motiv, nu știu anume,
Mă roade foamea de cultură.
Sunt însetatul de lectură;
Citesc pe lună opt volume.
Amanta mă mai ceartă-o tură.
De nervi, la gură face spume,
Așa c-o iau pe scurtătură.
De-or vrea în somn să mă sugrume,
Tot însetat sunt de lectură,
Citind pe lună opt volume.
rondel de Mihaela Banu din Invitație la o ceașcă de umor (2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replici amare în sistemul sanitar
Mai ieri, la neurologie,
Bătui subtil un apropou
Că nervi n-avem așa, să fie...
Mai au și alții la birou.
Și nu-s bolnavi numai aceia
Ce stau la coadă să se dreagă,
Ce țipă, urlă și înjură...
Acolo-i o liotă-ntreagă...
Și poate-n vremea ce-o să vină,
Obișnuit cu tratamentul,
Va poposi în clinică
Plin de năduf și ist, dementul...
Tratat la neurologie
Cu o demență progresivă
Lucrând mereu cu toți nebunii...
Și astăzi, în retrospectivă,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervi în noapte
E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morți, pe când cei morți sunt vii, -
Și toți îmi dau o criză de fobie.
Îi văd trecând prin viața mea pustie
Cu relativul vieții lor pustii...
Și-n pragul absolutei veșnicii,
Aștept să-mi sune ceasul lor și mie.
Mereu ciocanul vremii cade greu
Și-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusința lui stăruitoare...
Și-mi fură somnul spaima de pământ...
Și mor mereu cu clipa care moare...
Și-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...
sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeș - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!