mihai morar

Culori în calendar

de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit şi murit într-un pământ numai al lor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă

ca-n ultimul cadru de film noir
abia mă ţineam după tine
alergam disperată să ţin ritmul
cu dezertorul care vorbea întruna
sânii mei erau reci începuse să îmi fie foame
ne-am oprit să mâncăm chinezeşte
erai strident în restaurantul ăla minuscul
încât am rămas singuri printre toate mesele
şi au pus o muzică asiatică
un plus de romantism şi o supă fierbinte
deodată m-ai privit pentru prima oară
ai văzut cât obosisem "eşti cea mai iubită"
şi am plecat în direcţii atât de diferite
ca într-o tragedie antică eram eroina
care fugise din braţele autorului
pentru că anonimatul e o cadă fierbinte
o plimbare cu taxiul în noapte
fluxul imaginaţiei printre mere aşezate simetric în tavă

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul luminii

Suspendată e vremea aceasta, sub clopote,
Cântecul luminii tresare în lungi lumânări,
Padurea se-apropie, munţii se-nclină
Sub cerbii cu coarnele tinere-n nori.
Uitate sunt clipele, carnea, părerile vitrege,
Respiră doar doruri îmbrăţişate de lună,
Faguri de miere sunt soptiţi în cuvinte,
Bucăţi aburinde de timp se împart în tăcere.
Ninge oblic cu suveniruri, pe buze uscate,
Pe mintea din inimă, senin, grav, uneori cu curaj,
Se aduc în templul firav, covoare la fiecare etaj.
Pâinea din soare se frânge, iar corpuri cereşti,
Coboară din când în când să anunţe
Cum împăcările sparg zidul de gheaţă,
Cum se destramă culorile şi, în minim deranj,
Toate prevăd că albul va ieşi, din nou, la lumină.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegere

văd lucruri nevăzute celorlalţi prieteni ce mă cred
nebunul de pe tabla de şah a terenului de supravieţuire
oamenii stau în frigider aliniaţi în rând cu
sticlele de bere şi micii tradiţionali picanţi
mi-a plăcut matematica între minus şi plus
infinit
n-am ştiut să iubesc secţiunea periculoasă din calculul
de rezistenţa materialelor
deci am ajuns un jalnic boem inginer ratat
nu-mi plac maşinile, îmi plac răsăriturile şi mai ales
apusurile, pentru că mă seduce moartea
unde eu o găsesc pe frumoasa Minerva
în haosul hulpav al dorinţelor de carnivore hămesite
caut un algoritm limpede, uşor de scris pe o plajă întinsă
la marginea mării şi la marginea pământului
simplu şi clar ca un scâncet de nou născut
ce seamănă izbitor cu ultima suflare a unui
muribund.

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa strâmbă

ne-am construit casa pe o fundaţie de fum
din vorbe şubrede ieşite din limbi viclene
suntem români, creştini, bărbaţi, oameni
toate închisorile lumii ferecându-ne cocorii
înlănţuiţi în mituri de spaime şi frici
suntem orbi şi surzi la freamătul lumii
ne construim în inimă turnuri ale lui Babel
urcăm în căderea minciunilor sirene ce ne pierd
fugim de moarte cu spaima naufragiaţilor
în viaţa plină cu deşertăciuni strălucitoare
călători obosiţi în spirale de vieţi interminabile
venim simplu şi plecăm simplu, egali
abia când am înţeles adevărul morţii
am învăţat să trăiesc în sensul pur al existenţei
înviere, mântuire, iubire
pentru toţi şi totuşi
numai pentru cei aleşi
ne-am construit casa pe o fundaţie de fum

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insight

nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraş
peste bătrâni şi copii care moţăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioşează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
şi nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viaţă
nu-i aşa că ţi-ai cuibări liniştit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
şi te-ai simţi ca într-o biserică?
e această conştiinţa mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi liber

ei nu ştiu să-şi aşeze viaţa
ca un covor peste o constelaţie
plicuri cu adresele strâmbe ale străzilor
unde copilăria are strălucirea
unei monede ieşite din circulaţie
am aruncat din tren ultimele rânduri
sunt atâtea bălţi în care poţi îneca
ultima promisiune că vei schimba
ceea ce stă lipit de tine de-a pururi
ca o omidă de frunză ca o cruce de seva
din care, întâmplător, un vierme se naşte
cad din cer buruieni, un şarpe de brumă
pe linia orizontului cerne făina
seminţele de neghină din pâinea bogaţilor
şi carnea săracilor se amestecă
în dumicatul de pe urmă al pământului
continentul african o geometrie a destinului
în palma celui care plăteşte la zi
taxele pe fericire chiar dacă în totalitate
îţi aparţii câteva ore te plimbi ca o minge

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Mere coapte căzând.
Capul lui Newton -
Nicăieri.

poezie de Mihai Cucereavii
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând dezgheţul

să redăm zilei
mici bucăţi de infinit
din plexul solar
e greu să scoţi ceva
când te baţi în orgolii
o mantie difuză de emoţie
te înveleşti cu ea
în aşteptarea unei a doua naşteri
tot scuturăm cuvintele
le îmbinăm într-o formă
să ne gâdile sentimentele
ne dăm cu părerea
cât de simplist e jocul ăsta
când ieşi afară
te biciuieşte pe obraz
un ger afectiv
de planetă abandonată
să îţi găseşti curajul
când deasupra trece
un stol de corbi

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te mişti, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.

catren de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi plac mult poeziile lui Mihai Eminescu.Pentru ca mereu le face sa rimeze.Super poezie.Imi pare rau caci a murit.A facut [...] | Citeşte tot comentariul