ma evita prietenii

Alfred Pennyworth: Cu mult timp în urmă, prietenii mei şi cu mine ne aflam în Burma, lucram pentru guvernul local. Acesta din urmă încerca să câştige loialitatea liderilor de triburi mituindu-i cu pietre preţioase. Dar caravanele le-au fost atacate de un hoţ într-o pădure la nord de Rangoon. Aşa că am pornit în căutarea pietrelor preţioase. Dar timp de şase luni nu am găsit pe nimeni care să fi făcut afaceri cu el. Într-o zi am văzut un copil jucându-se cu un rubin de mărimea unei mandarine. Hoţul le aruncase.
Bruce Wayne: Şi atunci de ce le-a furat?
Alfred Pennyworth: Pentru că el a crezut că procedează corect. Pentru că unii oameni nu caută ceva anume, precum bani, aşa cum ar fi logic. Ei nu pot fi cumpăraţi, intimidaţi, cu ei nu se poate negocia, nu se poate ajunge la o înţelegere. Unii oameni vor pur şi simplu să vadă lumea ducându-se de râpă.

replici din filmul artistic Cavalerul negru
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moderatorul TV: O poveste impresionantă, nu-i aşa? Aveţi întrebări pentru Edward? Da, tu, te rog să te ridici.
Persoana din public nr. 1: Ce-ţi place cel mai mult la noua ta viaţă aici, în oraş?
Edward: Prietenii pe care mi i-am făcut.
Moderatorul TV: Alte întrebări?
Persoana din public nr. 2: Te-ai gândit vreodată să-ţi faci operaţii de corecţie sau să-ţi pui proteze? Cunosc un doctor care ar putea să te ajute.
Edward: Mi-ar plăcea să-l cunosc.
Moderatorul TV: O să-i dăm numele după emisiune. Mulţumim mult. Este un gest foarte frumos. Altcineva? Da, ridică-te.
Persoana din public nr. 3: Dar dacă ai avea mâini normale, ai fi ca toată lumea.
Edward: Da, ştiu.
Moderatorul TV: Cred că i-ar plăcea asta.
Persoana din public nr. 4: Păi, atunci nimeni nu te-ar mai considera special. Nu ai mai apărea la televizor.
Peg Boggs: Indiferent de situaţie, Edward va fi întotdeauna special.

replici din filmul artistic Edward Mâini-de-foarfece
Adăugat de Bodîrcă Roxana Gabriela, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Să mori! Ce înseamnă asta? Visăm când vorbim de moarte. Am văzut pe mulţi murind. Însă omenirea e atât de mărginită, încât nu poate concepe un început şi un sfârşit pentru existenţa ei. Ca şi acuma, de pildă, sfârşitul meu, al tău, iubito! Într-o clipă... despărţiţi, departe unul de altul... poate pe veşnicie!... Nu, Lotte, nu!... Cum pot eu să pier? Cum poţi tu să pieri? Existăm doar! A pieri!... Ce înseamnă asta? E doar o vorbă, un sunet gol pe care inima mea nu-l simte!... Mort, Lotte, una cu pământul rece, atât de strâmt, de posomorât!...
Lotte: Nu mai e oare pe lume nicio fată care să-ţi împlinească dorinţa inimii? Înduplecă-te şi caută, şi îţi jur că ai s-o găseşti. Încă de mult mă nelinişteşte şi pentru dumneata şi pentru noi îngrădirea asta la care singur te supui. Înduplecă-te! O călătorie are să te facă să mai uiţi; trebuie numaidecât. Caută, găseşte o fiinţă demnă de dragostea dumitale, şi pe urmă întoarce-te, ca să putem gusta împreună fericirea unei adevărate prietenii!

replici celebre din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aş vrea eu să n-am probleme...
Traian: Ah, cred că ştiu despre ce e vorba, îşi dădu directorul seama. Problemele tale au un nume: Diana Enka, mama ta. Dar aceste probleme le-ai putea rezolva foarte simplu.
Lucian: Cum, dom' director? Cum s-ar putea rezolva?
Traian: Discutând cu ea. De ce o tot eviţi?! Ştii de câte ori a venit aici, în biroul ăsta, de când ai plecat de acasă? Zi de zi! Stă ore întregi aici, plânge şi imploră... Habar n-ai cât de greu îmi e să mă prefac că n-o văd, că n-o aud. Iar spre deosebire de tine, n-o pot evita...
Lucian: A venit la dumneavoastră zilnic?! Nu mi-aţi spus nimic în acest sens.
Traian: Pentru că nici nu m-ai întrebat nimic despre ea. Credeai că stă liniştită acasă, că nu se interesează de tine, că nu te caută? Te înşeli! E mama ta... Iar eu sunt nevoit să fac pe durul, deşi nu-mi convine. Vezi în ce situaţii dificile şi neplăcute mă aduci? Pentru tine însă, sunt dispus să îndur orice: umilinţă, jigniri, acuzaţii...
Lucian: Mama v-a jignit, sau v-a acuzat de ceva?
Traian: Hmm... Nu doar o singură dată, Luci; aproape mereu. Pentru altul n-aş face aşa ceva. Dar tu; cum mă răsplăteşti? Tot trist şi suspicios eşti!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Şi totuşi, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubeşte. Şi tu pe ea. Nu-i aşa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înţelege! Nu vreau să punem în discuţie sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc faţă de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă eşti îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguţ şi amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea şi să ştii că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan şi nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, ştiu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Ştiu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: I-ai văzut, Nis?
Nistor: Încă nu, dom' director.
Traian: Grăbeşte-te, te rog!
Nistor: I-am văzut, dom' director!
Traian: Stai! Încotro?
Nistor: Păi... I-am văzut... Mă duc să-i chem aici.
Traian: Nu! Rămâi aici! Nu pleci nicăieri!
Nistor: Dar...
Traian: Eşti nebun?! Vrei să n-ajungi la timp lângă colegii tăi?! Trimitem pe cineva să-i cheme. Cum se numesc?
Nistor: Familia Cristescu.
Traian: Deci, familia Cristescu... Tinere, te rog să mergi să-i chemi pe cei din familia Cristescu. Să li se permită accesul în Institut, apoi tu şi câţiva colegi să-l însoţiţi înapoi pe geograful ăsta înalt, împreună cu prietenii săi... Gata, Nis, s-a rezolvat! Eşti mulţumit?
Nistor: Cum să nu, dom' director? Foarte.
Traian: Bine. Eu am să mă întorc în Institut. Ai grijă să nu întârzii prea mult. Cel târziu la 11.30 să fii lângă colegii tăi! E clar?!
Nistor: Clar, dom' director.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Vezi, ai ajuns în faţa Comisiei Disciplinare acum, fiind cadet, nu când erai elev, deşi pe atunci făceai foarte multe năzbâtii, nebunii... Cine oare te scotea mereu din încurcătură?
Lucian: Dumneavoastră?!
Traian: Exact, eu; şi chiar făceai nişte pozne, mari de tot, nu glumă!
Lucian: Şi acum?!
Traian: Acum nu pot face nimic, nu pot interveni în favoarea ta, chiar dacă vreau; sunt legat de mâini şi de picioare. Odată ajuns în vizorul Comisiei Disciplinare, nu mai ai scăpare; vei intra pe mâinile lor. Şi te avertizeaz că sunt foarte duri, nu iartă nimic...
Lucian: Nu-i cunoaşteţi pe membrii Comisiei?
Traian: Nu, dar aş putea afla cu uşurinţă cine sunt, însă tot nu mi-ar folosi la nimic. Toţi ştiu că-ţi ţin partea, nu mă ia nimeni în seamă... Şi atunci?
Lucian: Îi voi înfrunta; n-am încotro.
Traian: Bravo! Foarte frumos! Îi vei înfrunta... Crezi că-i aşa de uşor? Vei afla despre tine lucruri pe care nici tu însuţi nu le ştiai. Mai rău e că le vor auzi şi noii tăi colegi, ca să nu mai vorbim de presă... Va fi un scandal de proporţii, pe care nu-l putem evita.
Lucian: Cum adică, presa?! Reporterii nu sunt ţinuţi la distanţă?
Traian: Ha; să crezi tu că măsurile de siguranţă luate sunt suficiente pentru a-i opri pe indivizii aceia curioşi...
Lucian: Adică... Nu sunt?!
Traian: Nici gând!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gail: Ţi-a cerut Joey să stai în Boston?
Dawson: Nu.
Gail: Voi doi sunteţi...
Dawson: Împreună? Nu. Nu are logică. Ştiu. În ultimii ani nu am făcut nimic fără un scop precis. M-am întrebat mereu care este ţelul meu şi ce încerc să obţin. Toată viaţa mea mi-au spus mulţi să fac ce îmi spune inima. Ironia este că, acum că mi-am dat seama în sfârşit ce înseamnă asta, toată lumea îmi spune că aş fi nebun dacă aş face asta.
Gail: Nu, dragul meu. Nu spun să nu faci ce îţi spune inima, dar oamenii se schimbă, Dawson. O ştie toată lumea. Tu, toţi prietenii tăi, o să vă schimbaţi. Şi dacă eşti sigur că vrei să fii cu Joey, asigură-te că asta nu o să stea în calea maturizării voastre. Şi nu resping ideea de suflete pereche, dar realitatea cuplurilor veşnice... Sinceră să fiu, totul se reduce la un singur lucru: credinţă. Aşa că întreabă-te dacă este Joey acea persoană pentru care să fii dispus să ai o încredere oarbă.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Lucian, sper că tu şi prietenii noştri nu mai aveţi nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poţi avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuşi, fără nici o supărare, aş vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiţi.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine şi nu vei greşi! Aminteşte-ţi că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deşi aş fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian şi sper să nu greşesc. Sper că ai reuşit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Eşti totuşi comandantul lor şi poate că ai o oarecare influenţă asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îţi impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Eşti prietenul meu şi nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulţumesc pentru încredere şi te asigur că n-ai greşit procedând astfel.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!